Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, Conservatorul a devenit o instituție europeană specializată în educația muzicală vocală și instrumentală, având clase de vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian și armonie. Aici au fost pregătite mari personalități ale istoriei muzicii românești și internaționale, care apoi au condus destinele acestui faimos așezământ cultural.

În timp, domeniile de studiu oferite de Conservator s-au îmbogățit și diversificat. În 1900 a apărut prima clasă de muzică de cameră, iar în 1904 — clasa de orchestră; catedrele sunt constituite din Declamație și Dramă, Teorie și Solfegiu, Armonie și Contrapunct, Clarinet, Oboi, Flaut, Corn, Contrabas, Fagot, Trompetă și Trombon, Vioară, Violoncel, Muzică de cameră, Harpă și Instrumentație, Cânt și Operă. În 1905 se înființează catedra de Compoziție, condusă de Alfonso Castaldi, deocamdată, însă, tot în cadrul catedrei de Armonie.

Studente la Universitatea Națională de Muzică, la repetiții, 1984
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Începând cu anul 1907 se modifică titulatura, Conservatorul de Muzică și Declamațiune devenind Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și se stabilesc patru secții — Teorie Muzicală, Cânt și Operă, Instrumente, Declamație și Artă Dramatică. În 1909 se închiriază încă un imobil, pentru trei ani, în strada Știrbei Vodă nr. 22. În 1914 sediul Conservatorului se schimbă în strada Visarion nr. 14. În anul școlar 1916-1917 Conservatorul suspendă toate cursurile din cauza războiului; se trece de la învățământul oficial la cel particular, profesorii predau nu într-o instituție, ci la domiciliile lor. În 1918 Conservatorul își mută sediul în str. Știrbei Vodă nr. 37 și nu se mai află în subordinea Ministerului Instrucțiunii, fiind trecut în cea a Ministerului Cultelor și Artelor.

Clădirea Universității Naționale de Muzică (Conservatorul), 1964
Foto: (c) RADU CRISTESCU/ AGERPRES ARHIVA

În perioada interbelică a început studierea contrapunctului, orchestrației, esteticii și istoriei muzicii. 17 iulie 1931 a fost momentul de răscruce în viața Conservatorului din București, la acea dată fiind îndeplinite toate condițiile pentru a-l transforma într-o instituție de învățământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, având cinci secțiuni — pedagogică-normală, teoretică, vocală, instrumentală (cu subsecțiunile instrumente cu coarde fără arcuș, instrumente cu coarde cu arcuș, instrumente de suflat), dramatică, cu durata de studii între 3 și 8 ani; ulterior, se înființează o secțiune de muzică religioasă în urma desființării Academiei de Muzică Religioasă. Toate acestea au fost posibile datorită eforturilor muzicienilor angajați în instituție, sprijiniți de cel care va deveni profesor de onoare al Academiei, o proeminentă figură a compoziției românești din acea perioadă, binecunoscutul violonist, compozitor și dirijor — George Enescu. Multe generații de studenți au fost influențate de acest mare muzician.

În anii ’40, compozitorul Mihail Jora a preluat conducerea Academiei Regale de Muzică și Artă Dramatică, imprimând instituției propria exigență și rigoare și menținând în continuare nivelul ridicat al învățământului muzical. În 1949, Conservatorul se metamorfozează în Facultatea de Muzică și cuprinde 4 secții — Canto, Instrumentală, Muzicologie-folclor, Compoziție-dirijat; Facultatea de Muzică funcționează în 4 clădiri (în Piața Amzei nr. 8, Piața Amzei nr.12, Dionisie Lupu nr. 29, Izvor nr. 12.

În 1950 se schimbă din nou a titulatura instituției, în Conservatorul de Muzică ”Ciprian Porumbescu”, cu sediul în str. Lipscani nr. 20. După anii ’50 instituția s-a numit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”, având în structura sa două facultăți: Interpretare Muzicală și Compoziție, Muzicologie, Dirijat orchestră și Pedagogie. În 1955 Conservatorul se mută din strada Lipscani în strada Știrbei Vodă nr. 35, iar în 1956 se înființează secțiunea fără frecvență pentru studenții secției de Muzicologie. În anul școlar 1969-1970, pentru Facultatea teoretică se restrânge durata de școlarizare la 4 ani.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Schimbările din viața politică și socială românească de după anul 1989 au influențat viața și dinamica instituției. Numele de Academia de Muzică București a fost atribuit în perioada 1990 — 1998, iar după această dată s-a numit Universitatea de Muzică București. În anul școlar 1990-1991 se înființează noi secții, precum Regie de Operă, Dirijat Orchestră și Muzică Religioasă, iar ca materii opționale apar jazz-ul și muzica ușoară. Datorită tradiției și a excelenței în domeniu, printr-o hotărâre de Guvern din ianuarie 2001 numele Universitatea Națională de Muzică din București devine un reper pentru învățământul superior muzical din România.

Sala Enescu 
Foto: unmb.ro

În iunie/iulie 2010, UNMB primește calificativul național și european de ”grad de încredere ridicat”, oferit de ARACIS și AEC (Asociația Europeană a Conservatoarelor), în urma evaluării instituționale.

Universitatea Națională de Muzică din București este situată în centrul orașului, în vecinătatea Grădinii Cișmigiu și aproximativ 15 minute de Gara de Nord. Este excelent conectată, prin intermediul liniilor de troleibuze, autobuze și de metrou subteran, cu toate cartierele din București. La 5 minute distanță, în jurul universității se află unele dintre cele mai importante instituții muzicale și culturale din România: Societatea Română de Radiodifuziune, Ateneul Roman, Sala Palatului și Opera Națională.

Studio opera și multimedia 
Foto: unmb.ro

Universitatea are trei clădiri (blocurile A, B și C) la aceeași adresă (str. Știrbei Vodă nr. 35), unde se află sălile de curs și de studiu și un modern cămin studențesc aflat pe str. Berthelot nr. 8.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)