Foto: teatrutv.ubbcluj.ro

‘Sunt cei mai frumoși ani ai Europei. La Paris, Viena, Budapesta, la Berlin se desfășurau cele mai frumoase baluri, se proiectau, începând din anii 1895-1896 filmele fraților Lumiere. Proiecțiile cinematografice în Occident erau foarte la modă, toată lumea căuta să găsească o modalitate de a aduce noul, acest extraordinar de interesant și de fascinant spectacol de a privi viața proiectată pe o pânză. Clujul, ‘orașul comoară’, cum era denumit în secolele XVIII-XIX, era în rând cu celelalte mari orașe ale Imperiului Austro-Ungar. Clujul avea o universitate veche de câteva sute de ani, unde studiau numeroși tineri care colindau Europa epocii și aduceau acasă tot ce era nou. Așa a ajuns la Cluj filmul, cinematograful — ca descoperire tehnică și ca spectacol, care la început era privită ca o ‘scamatorie’ tehnică captivantă’, explică Xantus Gabor, director de imagine și profesor de universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB.

În primii ani ai noului secol, prin 1903-1904, cinematograful atrage din ce în ce mai mult public. Clujenii mergeau deja de o vreme la Budapesta să vadă filme, dar acum voiau ‘să vadă film și acasă’.

Potrivit lui Călin Căliman, autorul ‘Istoriei filmului românesc’, în Transilvania întâi au apărut cinematografele ambulante, care au încercat să satisfacă gustul oamenilor pentru ficțiune, dar la scurtă vreme au apărut cele permanente, datorită construirii uzinelor de energie electrică. În Cluj s-a introdus electricitatea în 1905, astfel că în 1906 existau toate condițiile deschiderii unui cinematograf permanent, care a și apărut. Până în 1907 era deschis și al doilea.

Apoi, nu mai trec mulți ani și Clujul începe să și producă filme. “Pentru că și Clujul avea teatru în care lucrau actori, regizori, și pentru că avea personalități și posibilități financiare, își face apariția și aici cinematograful. Clujul a fost printre primele orașe din Europa în care s-a produs film mut, la început cu scurt metraje, mici jurnale, care înregistrau, deci ‘documentau’ pur și simple evenimente, fiind ele chiar și fapte banale. În aceasta performanța tehnică a dominat încă în mod evident pe cea estetică sau plastică”, povestește Xantus Gabor, care este și un important regizor român de film documentar.

Primul film turnat la Cluj a fost scheciul cinematografic ‘Cox și Box’, filmat în vara anului 1912, în care interpreți erau Ilonka și Gyula Nagy. În anii care urmează, până la declanșarea Primului Război Mondial, clujenii au produs și filmat un număr impresionant de filme pentru acei ani de început ai cinematografiei. Subiectele erau dintre cele mai diverse și uneori chiar exotice. Unul dintre acestea este ‘Dragostea unei apașe’ (1915), făcut de o regizoare, Elemér Hetényi. Filmările au avut loc la fabrica de cărămidă, pe malul Someșului, în fața palatului Banffy — în care se află astăzi Muzeul de Artă — și la hotelul New York, astăzi Hotel Continental, una dintre cele mai frumoase clădiri din Cluj, dar care se află în prezent într-o stare avansată de degradare.

Filmul a atras și actori amatori din rândurile aristocrației locale, care au jucat în ‘Omul de 300 de ani’. Pe de altă parte, texte celebre, cum ar fi ‘Bancnota de un milion de dolari’ al lui Mark Twain, au constituit o inspirație pentru regizorii vremii.

Dintre toți regizorii care au încercat să facă film la Cluj în acei primi ani ai cinematografiei cel mai important, mai recunoscut și cu un număr impresionant de pelicule semnate este Jeno Janovics. Născut la Ungvar în 1872, Jeno a murit la Cluj în 1946 și este considerat un pionier al cinematografiei atât în Ungaria, cât și în România. În timpul perioadei sale active, artistul clujean a realizat, a jucat sau a ajutat la realizarea a 60 de lungmetraje de ficțiune, dintre care 32 sunt semnate de el ca regizor.

“În 1913-1914 la Cluj erau deja trei case de filme. Mari actori clujeni, ca Lily Poor, Istvan Szentgyorgyi, sub conducerea regzorului Jeno Janovics, încep să joace și în fața aparatului de filmat, alături de alți actori care erau distribuiți în roluri secundare. În 1913, cunoscutul studio Pathe realiza, împreună cu Jeno Janovics, două filme artistice în coproducție. În 1914, în studiourile deja independente ale lui Janovics au fost finalizate patru producții — ‘Omul de 300 de ani’, ‘Bank Ban’, ‘Escorta’ și ‘Sugari de împrumut'”, relatează profesorul clujean.

El mai povestește că în 28 ianuarie 1914 are loc premiera filmului ‘Mânzul Șarg’, care îl propulsează în prim planul vieții artistice locale pe directorul Teatrului Maghiar din Cluj, regizorul și actorul Jeno Janovics. ‘Mânzul Șarg’ va parcurge o importantă carieră internațională, fiind difuzat prin Casa Pathe în toată Europa și în Asia.

Un alt fapt deosebit este colaborarea, în 1915, pentru pelicula ‘Bank Ban’, dintre Jeno Janovics ca producător și regizorul Mihaly Kertesz, nimeni altul decât regizorul filmului ‘Casablanca’. Michael Curtiz, așa cum se va numi în anii de după 1926, când a ajuns în America, avea să realizeze multe filme celebre la Hollywood și să câștige în 1943, cu Casablanca, Oscar-ul pentru regie.

Anii 1915 și 1917 sunt considerați anii cei mai prosperi în creația cinematografică clujeană. Studiolul ‘Proja’ realizează 10 filme, ‘Corvin’ — 17, iar ‘Transsylvania’ unul.

“Studiourile din Cluj au fost extinse și în satul învecinat, Florești, care a devenit astfel prima localitate rurală care a găzduit un studio de creație cinematografică. Începe o perioadă de efervescență a filmului mut transilvănean, un fenomen uimitor în această parte a Europei. Însă intervine Primul Război Mondial. Iar ‘când armele răsună, muzele tac'”, afirmă Xantus Gabor.

În anii de după încheierea Primului Război Mondial a început și declinul producției cinematografice clujene. Față de cele peste 90 de producții de diverse genuri, inclusive filme cu caracter documentarist, filmate înainte de 1919, în următorul deceniu se produc doar 25 de filme — 18 documentare, 5 scurt-metraje și 2 artistice.

Din această a doua perioadă datează însă un film extrem de important pentru istoria filmului european — primul documentar științific.

După sfârșitul războiului și după o perioadă de declin a cinematografului, prin 1919 sosește la Cluj, venit de la Paris, profesorul Constantin Levaditi, un medic extrem de cunoscut la acel moment, unul dintre fondatorii virusologiei la nivel mondial. Medicul român sosise la Cluj la invitația colegilor săi clujeni și cu intenția de a-i ajuta pe aceștia să organizeze clinicile medicale nou construite în oraș, dar și pentru a preda la Universitatea din Cluj, care de doar câteva luni devenise românească. El a fost profesor titular la Catedra de patologie generală și experimentală, fiind primul profesor în acest domeniu.

“La sosirea în România, doctorul Levaditi este terifiat de răspândirea amenințătoare a temutei boli sifilis, atât în satele de munte românești, cât și în orașe. Împreună cu tânărul medic Dominic Stanca, cel care a înființat prima clinică de ginecologie din Cluj, și care, pe lângă faptul că practica actul medical și științific era și pasionat de ideile inovatoare, Levaditi pune în practică, în premieră absolută în lume, primul film ‘aplicat’, de popularizare și de conștientizare a pericolului sifilitic și a consecințelor dramatice pe care le putea determina această boală. Asistăm la apariția unui ‘gen’ în premieră mondială — filmul documentar științific, medical, cu intenția clară de popularizare și informare a publicului larg. Pentru realizarea acestui film medicii îl au ca partener pe regizorul deja consacrat Jeno Janovics, care era și producător de filme. Astfel se naște la Cluj, în 1928, filmul ‘Din grozăviile lumii’. În accepțiunea de astăzi acest film poate fi numit ‘docu-drama’ cu actori, dar folosește și elemente de documentarism pur”, mai povestește Xantus Gabor despre primul film documentar științific realizat în studiourile de film clujene, care au fost unele dintre primele studiouri cinematografice din Europa.

AGERPRES / (A, AS — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)