Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice din România, turiștii care l-au vizitat apreciind că acesta se poate înscrie între primele cinci destinații turistice din țara noastră.
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ
Considerat ca unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, castelul impresionează prin felul în care s-a păstrat peste secole, acest lucru fiind demonstrat de numărul crescut de vizitatori care-i calcă pragul în fiecare an.
Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara, pe o stâncă la baza căreia curge pârâul Zlaști. Construcția este impunătoare și poate fi observată de la distanță, accesul spre castel fiind posibil pe un drum care ocolește zona industrială a fostului combinat siderurgic din Hunedoara.
Monumentul istoric este prevăzut cu turnuri, bastioane și un donjon, iar acoperișurile înalte sunt acoperite cu țiglă. Considerat ca fiind una dintre cele mai mari proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara, castelul a cunoscut importante transformări. Ultimul turn de apărare, Turnul Neboisa (turnul “nu te teme”) și Galeria castelului s-au păstrat neschimbate încă din timpul lui Ioan de Hunedoara. Aripa Neboisa a castelului a fost deschisă pentru vizitatori abia în acest an, întregind astfel circuitul destinat turiștilor.
Cei care vizitează castelul vor dori să vadă, cu siguranță, și Turnul Capistrano, al cărui nume a fost dat după cel al unui vestit călugăr de la curtea castelului, dar și Sala cavalerilor, o încăpere mare folosită pentru recepții. Lista este completată de Turnul Buzduganelor, Bastionul Alb și Sala Dietei.
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ
În curtea castelului, alături de capela ce a fost construită de Ioan de Hunedoara, se află o fântână despre care legenda spune că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul libertății. Se spune că după 15 ani, atunci când au dat de apă, la aproape 30 de metri adâncime, turcii ar fi cerut stăpânilor să se țină de cuvânt, însă au fost refuzați. Supărați, prizonierii au scris un text pe zidul din apropierea fântânii care, pentru turiști este tradus sub forma: “Apă ai, inimă n-ai”. Realitatea este însă cu totul alta, specialiștii descifrând textul în traducerea: “Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Caracterele scrise în limba arabă sunt datate în secolul al XV-lea.
În ultimii ani, castelul este vizitat de un număr din ce în ce mai mare de turiști, inclusiv din străinătate. Pentru ei, la castel au fost efectuate mai multe investiții, unele care țin de tehnologia avansată și de gadget-urile lumii moderne. Anul trecut, la Castelul Corvinilor a fost inaugurată prima vizită prin tehnologie wirelles, un sistem complex oferind acum turiștilor posibilitatea de a primi explicații în mai multe limbi străini, chiar pe telefonul mobil. Deoarece “a prins” foarte mult, în special la grupurile mici de turiști, ideea a fost dezvoltată și acum vizitarea castelului se poate face și ajutat de o tabletă ce se închiriază de la poarta de acces contra-cost.
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ
Cele două forme de ghidaj al turiștilor sunt preferate de grupurile mici, mai ales că informațiile sunt oferite pe măsură ce oamenii ajung într-un anumit loc al castelului. Eficiența sa este dovedită, în condițiile în care cel puțin 300 de turiști apelează la această formă de comunicare, în fiecare lună.
“În 2013 Castelul Corvinilor a fost vizitat de peste 250.000 de turiști, ceea ce reprezintă un maxim al ultimilor ani. Numărul turiștilor este în creștere și în acest an, luna august înregistrând un record absolut de vizitatori la castel. Au fost 61.000 de persoane care au trecut pragul castelului, iar pe 16 august am avut un alt record, de 3.200 de vizitatori într-o singură zi”, spune directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Costin Tinca.
Datele statistice arată că aproape 80% dintre turiștii care vin la castelul din Hunedoara sunt români, însă pe lista vizitatorilor se înscriu foarte mulți oaspeți din Ungaria, Polonia, Austria, Cehia și Slovacia. Despre castel au avut cuvinte de laudă și turiști din Germania, Austria, Italia, Spania, Lituania și Ucraina.
“Mi-a rămas în minte replica unui turist italian, arhitect de profesie, care a lucrat și la restaurarea unor clădiri din Veneția. Atunci când a intrat în curte, primul lucru pe care l-a spus a fost că nu-și putea imagina că mai există un castel medieval atât de bine conservat. Apoi a adăugat că acest castel pare să fie o fotografie prelucrată în Photoshop”, își amintește Costin Tinca.
De altfel, reacțiile favorabile ale turiștilor care apreciază felul în care castelul a rămas în picioare după atâtea secole și expozițiile deschise în incinta acestuia, s-au reflectat și în recunoașterea acestuia pe plan internațional.
Cunoscutul portal turistic TripAdvisor l-a inclus între primele cinci destinații de vacanță din România, poziția ocupată fiind datorată voturilor favorabile primite din partea turiștilor care au vizitat acest monument istoric. O dată cu această nominalizare, castelul a primit din partea TripAdvisor un certificat de excelență pe anul 2014, fapt ce îl plasează automat pe harta atracțiilor turistice din România și din lume.
Dincolo de itinerariile turistice, Castelul Corvinilor este locul în care se desfășoară o serie de manifestări culturale de amploare, cel mai cunoscut eveniment fiind Festivalul de operă în aer liber “Opera Nights”. Timp de cinci zile, în luna iulie, curtea interioară a castelului se transformă într-o sală de spectacol cu o acustică aparte, în care răsună arii din cele mai cunoscute opere ale lumii.
Foto: (c) Sorin BLADA / AGERPRES ARHIVĂ
Tot la castel au fost filmate diverse producții cinematografice, începând cu filmele artistice, continuând cu cele documentare și anumite spoturi publicitare. Filme care au ca personaje principale pe Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Alexandru Lăpușneanu, Francois Villon, Marthin Luther, Henric al VIII-lea, sunt doar câteva repere în care apare castelul din Hunedoara.
Castelul Corvinilor se află acum într-un proces de reabilitare a acoperișului, distrus în ultimii ani de ploi și furtuni. Reparațiile trebuiau să fie făcute pentru că altfel apa s-ar fi infiltrat și ar fi putut distruge pereții monumentului istoric. Munca la acest proiect este extrem de migăloasă, deoarece țiglele trebuie așezate “în solzi”, iar în cazul turnurilor este nevoie ca din fiecare să fie decupată o bucată de circa un centimetru. Procedura este absolut necesară pentru ca țiglele să se așeze corect, pe o anumită curbură determinată de forma circulară a acoperișurilor.
Castelul are și mai multe legende, iar una dintre ele este legată de blazonul familiei Corvinilor, un corb care ține în cioc un inel din aur. Se spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Țara Hațegului, Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele i l-a dat de soț pe Voicu, unul dintre cavalerii săi, dăruindu-i un inel pentru copilul nenăscut, pentru ca acesta să fie recunoscut când va fi mare și va merge la curtea regală. În timpul unei călătorii, familia lui Voicu a uitat inelul pe un ștergar ce fusese așternut pentru prânz. Atras de strălucirea inelului, un corb l-a luat de lângă merinde și a încercat să zboare de acolo. Copilul Ioan de Hunedoara l-a văzut, a tras cu arcul în pasăre și a recuperat inelul.
Povestea a impresionat la curtea regală, iar de atunci blazonul familiei hunedorenilor a rămas corbul cu un inel de aur în cioc.
AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Cristian Anghelache)