Foto: (c) Gil PIETRAR / AGERPRES ARHIVĂ

Se știe că pălinca se fabrică din cele mai vechi timpuri, metoda preparării s-a transmis din generația în generație ca un ritual, însă doar din secolul al XVI-lea apare în documentele oficiale din Satu Mare. Astăzi, procedeul producerii pălincii este unul cunoscut de specialiști până în cele mai mici detalii, fiind scrise mai multe cărți. Una dintre acestea este ‘Producerea băuturilor alcoolice tradiționale în Țara Pălincii’ coordonată de prov. univ. dr. Nicolai Pomohaci, în care doctorul în oenologie Ioan Cioltean descrie metodele folosite de producătorii din Satu Mare. De asemenea, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare., Felician Pop, a încercat să afle secretele pălincii, dar să și explice rolul licorii în comunitățile din județ, scriind Povestea Pălincii.
Aflăm astfel că specialiștii sunt de părere că în Țara Oașului sunt cei mai buni pruni pentru pălincă, datorită poziției geografice și condițiilor pedoclimatice. Felician Pop susține că în mod obligatoriu românii trebuie să se definească prin produsul tradițional pălincă, așa cum rușii au vodca, grecii au ouzo, iar scoțienii whiskey.

Pălinca ‘Zetea de Transilvania’, produsă în Medieșu Aurit de către actualul primar al comunei, Silviu Zetea, ce a învățat tainele pălincii de la tatăl său, a obținut numeroase distincții pe plan național și internațional, chiar și medalia de argint de la Concursul Mondial de la Bruxelles din 2001. Prin urmare, Zetea a început să producă o gamă de lux, foarte des întâlnită la nivel de ambasade sau protocoale de nivel înalt.

În județul Satu Mare sunt aproape 5.000 de hectare de plantații de prun, mai mult decât celelalte specii de pomi împreună, din soiuri precum peneghei, albuțe, căiești, marghite sau coucine. Una din cele mai renumite, mai ales în perioada comunistă, era ‘pălinca de Turț’, obținută prin dubla distilare a prunelor peneghei având o tărie de 50 de grade. La începutul anilor 2000, Județul Satu Mare nu a reușit să țină pasul cu dezvoltarea piețelor, cu noutățile din marketing, și din cauza lipsei unor reglementări legislative s-a ajuns ca pălinca de Turț să fie produsă în Maramureș. Pur și simplu unii producători din județul vecin au profitat de brandul construit la nivel național în vechiul regim de către micii producători din Turț. Și-au înregistrat numele și au vândut ‘pălincă de Turț’ pe bani frumoși.

Pălinca din Țara Oașului are câteva caracteristici inconfundabile, este tare, dură și are o aromă aparte. Orice consumator știe că trebuie gustată cu măsură. Nu se știe nici astăzi cum s-a ajuns ca omul să distileze fructe pentru a obține această licoare. Autorul Poveștii Pălincii crede că distilarea ar fi fost inventată de călugării de la începutul Evului Mediu pentru obținerea de elixiruri și poțiuni în scop medicinal și că probabil alambicurile sunt creația neobosiților alchimiști în căutarea unor instalații care să le producă aur.

Foto: (c) Gil PIETRAR / AGERPRES ARHIVĂ

Cea mai bună și cea mai recunoscută este pălinca de prune, însă în ultimii ani se fabrică pălincă dintr-un mare sortiment de fructe. Foarte mare succes are pe plan local pălinca de pere pădurețe, care este însă și foarte rar întâlnită. Se mai face în cantități mici pălincă de gutui, vișine, piersici, caise, cireșe, mere, soc, măceșe, sau în ultima perioadă pălincă cu nuci.

Totuși, cea mai bună este pălinca de prune, asta deoarece, susțin specialiștii, condițiile pedoclimatice din județ conferă acestor fructe o savoare deosebită bazată pe o bogată compoziție în vitamine necesare organismului. ‘Calitatea pălincii este determinată în primul rând de calitatea prunelor. Solul din această zonă, ariditatea lui, pantele mai mult sau mai puțin însorite și umiditatea au un important efect asupra prunelor, de unde rezultă pălinca. O teorie spune că pălinca din această zonă este cea mai bună din lume, datorită condițiilor pedoclimatice și a soiurilor arhaice. Nordul țării este limita nordică în care crește prunul. Fructele se culeg la 100 de zile, când s-au copt integral. Astfel, se obține o pălincă având un timbru original, o anumită savoare și culoare ce nu se pot întâlni în altă parte”, spunea Felician Pop.

Calitatea fructelor nu este însă suficientă pentru un produs de calitate. Este nevoie de o distilare după metoda tradițională făcută de un specialist care știe cum și cu ce lemne se fierb prunele. În pălincile tradiționale unitatea de măsură a tăriei este numărul mărgelelor de pe marginea paharului. “În micile pălincii nu prea există posibilitatea determinării exacte a tăriei, a cantității de apă ce se adăugă în timpul fierberii. Pălincaroșii știu că atunci când după ce agită pălinca într-un pahar, iar mărgelele sunt multe, mărunte, se învârt și se deplasează spre margine, procesul de fierbere se apropie de final. Mărgelele trebuie să reziste cel puțin un minut într-un pahar agitat”, a mai arătat autorul Poveștii Pălincii.

De remarcat este faptul că în zonele rurale pălinca a avut și are în continuare un caracter ritualic, având un important rol în socializare, în viața comunității locale. Acest aspect este mult mai accentuat în Țara Oașului, unde viața întregii comunități este marcată de consumul de pălincă. Se servește atât la botezuri, cununii, zile de naștere, sărbători cât și la înmormântări. De asemenea, se servește la efectuarea unei tranzacții, la finalizarea unor lucrări în gospodărie, sau sunt serviți zilierii. În mod obligatoriu, pe lângă mâncare, muncitorii din Oaș trebuie să primească și un pahar de pălincă.

Din comunitățile locale lucrurile se văd puțin diferit, însă și aici părerile sunt împărțite. În general bărbații o consumă ca pe un lucru firesc, normal, dar femeile o blamează în general, deoarece consumată în exces a dus de multe ori la tragedii, la destrămarea unor familii, la crearea de dependență. “Pălinca are un caracter ritualic în Țara Oașului, spre deosebire de alte zone unde consumul de alcool este blamat. Menirea pălincii nu este să se transforme într-un viciu, printr-un pahar de pălincă se consfințea o târguială. Se bea în pahare mici pentru a sublinia rolul ei de esență, și acum există obiceiul ca bărbații să bea pe rând din același pahar, primul care servește este chiar gazda. Toată lumea consuma pălincă, dar cu măsură, iar cei care ajungeau victime ale consumului excesiv ajungeau ținta ironiei colective”, a mai punctat Felician Pop.

Dincolo de problemele vieții cotidiene, a tot ceea ce se spune despre consumul de alcool, scriitorul consideră că din când în când merită gustat un păhărel de pălincă adevărată deoarece mai are o calitate importantă: ‘dezleagă limbile și patimile’. “Oamenii se simt în general bine când au pălincă pe masă, sunt veseli. Băut cu știință și cu rost, un pahar de pălincă face parte din micile bucurii ale vieții”, susține Felician Pop.

Nici femeile din zonă nu se fereau de gustatul pălincii. În cultura populară s-au transmis și țâpurituri ale femeilor de la clacă, ironizându-se între ele când n-au știut să se oprească: ‘Pălincuță de cireșe/ Îmbătat-ai jupânese/ Și femei de cele alese’.

AGERPRES/(AS — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frățilă)