La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte.
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/AGERPRES ARHIVĂ
Potrivit Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294 din 3 noiembrie 1916, Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înființată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii. La comanda acestui corp de trupă, care însuma aproximativ 2 000 de combatanți, a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.
Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească misiuni de recunoaștere, de siguranță și legătură, fiind totodată și o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpați.
La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălțimi dominante, cele mai importante fiind Coșna și Cireșoaia.
În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei și nordului Basarabiei, ajungând până în munții Caucaz și ai Crimeii (campania din Est), luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munții Bukk și în Slovacia, în munții Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpații Albi, și, în final, podișul Boemiei (campania din Vest). De la 22 iunie 1941 și până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la 2 378 ofițeri, 1 830 subofițeri, 70 000 gradați soldați, adică un total de 74 208 oameni.
După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări și mai ales desființări, care au dus la dispariția Brigăzii 2 Vânători de Munte (ultima unitate) la 14 aprilie 1961, reînființată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964 (având sediul la Baia Mare, apoi la Brașov). Ulterior s-au înființat și alte brigăzi, unitățile lor fiind apoi subordonate altor mari unități din forțele terestre.
În prezent, Brigada 2 Vânători de Munte activează în cadrul forțelor operaționale, iar Brigada 1 în cadrul forțelor de generare/regenerare.
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/AGERPRES ARHIVĂ
Vânătorii de munte au participat la activități de instruire în comun, în țară și străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franța și multe alte țări, precum și la aplicații multinaționale. Notabilă este participarea cu succes a unor companii și plutoane din Brigada 2 Vânători de Munte la misiunile în afara granițelor țării, în cadrul misiunilor din teatrele de operații din Kosovo, Irak și Afganistan.
AGERPRES/(Documentare, editor: Irina Andreea Cristea)