Olandezul de 33 de ani a moștenit dragostea pentru animale de la părinții săi, aceasta fiindu-i transmisă din generație în generație. După ce a lucrat în Olanda și SUA, tânărul a ales să vină în România, unde, în timp, cu experiența acumulată, a înființat o fermă la Naipu și una la Slobozia.

”Din toate țările am ales România. Am terminat facultatea de zootehnie în Olanda în anul 2003, după care am făcut practică șase luni în SUA și șase luni la Deva, în România, dar la final am ales România pentru că mi-a plăcut foarte mult ca țară, mi-au plăcut oamenii și posibilitățile de aici. În Olanda și în SUA sunt sisteme deja formate cu reguli stricte în care e greu să pătrunzi, acolo este totul pus pe picioare, totul e aranjat și nu mai e loc să pătrunzi în sistem. Aici, în România, sunt mai multe posibilități decât acolo, în SUA sau în Olanda”, spune fermierul olandez.

El povestește că a venit în România, în județul Giurgiu, la început ca manager și a deschis prima dată o fermă în localitatea Naipu, după care a mai cumpărat o fermă la Slobozia. Acesta recunoaște că și prețurile sunt altele în România, pentru că în Olanda un hectar de teren costă 80.000 de euro, iar aici l-a putut cumpăra cu până la 3.000 de euro.

”Am început cu o fermă în anul 2004 la Naipu, unde avem o mie de hectare, iar după doi ani am cumpărat teren și la Slobozia, unde avem acum două sute de hectare de teren, am început cu o sută de vaci proprii din ferma familiei, cu bani de la părinți, fără credit la bancă, iar acum avem în total 1.600 de vaci cu viței”, afirmă acesta.

La ferma lui Harry din Slobozia am ajuns la indicațiile unui sătean care vorbește cu mare bucurie despre acesta și se declară mândru că îl cunoaște pentru că fermierul a dat de lucru la vreo 20 de săteni din comună care primesc salarii europene, pentru că ”olandezii nu se joacă”.

Foto: (c) CAMELIA BIGAN / AGERPRES FLUX

Ferma lui Harry a fost amenajată în fostul CAP din localitatea Slobozia, părăsit după Revoluție. Biroul acestuia este unul modest, amplasat chiar lângă halele de vaci — o încăpere micuță, cu pardoseală de ciment, fără covoare. Tânărul urmărește pe un ecran tot ce se petrece în fermă. Nimic nu-i scapă. El are la îndemână un halat alb și o bonetă fără de care nu intră în hală, iar în picioare poartă saboți din piele cu talpă din lemn.

Harry spune că a prins drag de aceste locuri, se simte bine aici și recunoaște că nu poate sta mult timp plecat. România a devenit țara sa. ”Eu am făcut casă aici, dar mai merg acolo ( n.r. în Olanda), am fost chiar cu puțin timp în urmă la înmormântarea bunicului, dar am ajuns acolo cu avionul la nouă seara și a doua zi la nouă și jumătate dimineața am luat trenul înapoi în România. Aici spun acasă, aici e casa mea acum, aici mă simt mai bine, am familia mea, afacerea mea. Și vacanțele le facem aici, în România, dar în munți. Îmi plac satele românești pentru că la noi nu mai există casă cu porci sau vaci, animalele sau păsările stau doar în ferme”, adaugă Harry.

Acesta este căsătorit cu o româncă și au împreună o fetiță. ”Pe soția mea am întâlnit-o în sat, la Naipu, unde am deschis prima fermă. A fost dragoste la prima vedere, mai mult din partea mea. Acum cred că e din partea amândurora, pentru că avem o fetiță în vârstă de zece luni, care a primit nume românești”, spune Harry.

De altfel, singura fotografie pe care o ține pe birou este cea a soției și a fiicei lui și recunoaște că iubește foarte mult familia și tradițiile, are respect pentru strămoși. ”Pe fetița noastră o cheamă Andreea Maria, Andreea pentru că așa o cheamă pe sora mea, iar Maria este numele soacrei mele. Mie îmi place ca cei mici să poarte numele de la o generație la alta, soției nu îi place, dar eu sunt tradiționalist și am insistat pentru acest lucru”, afirmă acesta.

După aproape zece ani în România, Harry van der Bruk a reușit să cunoască țara și pe români. ”Angajații români știu din tot câte ceva, și de agricultură, și de sudură, și la calculator. Angajații din Olanda sunt specializați și dacă vine unul nespecializat la o fermă de vaci nu știe nimic, nu pot să spun cum e mai bine, dar asta e diferența dintre angajații români și cei din Olanda, poate fi și un avantaj ca un angajat să știe din toate câte ceva. În rest, în colaborarea cu autoritățile aceasta decurge bine, dar sunt multe documente de făcut”, crede tânărul fermier.

Venit în România cu o sută de vaci din ferma familiei, Harry a ajuns acum la 1.600 de capete și a reușit să acceseze două proiecte europene, unul de șase sute de mii de euro, prin care a cumpărat utilaje la ferma de la Naipu, și unul de două milioane de euro, prin care vrea să amenajeze o hală pentru 400 de vaci la ferma din Slobozia.

Foto: (c) CAMELIA BIGAN / AGERPRES FLUX

Dacă îl întrebi ce își mai dorește, totul ține de familia lui, de copii, de sănătate și mai puțin de avere. Discuția cu Harry decurge lin, dar ochii îi sunt mereu atenți pe monitoarele de pe birou.

La plecare, se oferă să ne dea o sticlă cu lapte. Un angajat îi explică gestul: ”E neam germanic, dar a împrumutat și el din obiceiurile românilor, a devenit mai primitor, mai darnic”.

Aici, în România, Harry și-a găsit liniștea și știe că a făcut o alegere pe care nu o va regreta niciodată. Pentru el Olanda a rămas o amintire plăcută, aici însă se scrie cartea vieții sale.

AGERPRES/ (A — autor: Camelia Bigan, editor: Georgiana Tănăsescu)