Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

În România, forma de salut diferă în funcție de zonele geografice, ea suferind în decursul timpului și anumite modificări. “Bună”, așa se salută, în prezent, bucureștenii. Ardelenii spun “servus”, dar nu toți. În Cluj, Sibiu, Banat, se folosește “ciau” sau “ceau”.

Adolescenții mai folosesc și formulele de salut: “Salve!”, “Salutare!”, “Salut!”, “Noroc!”, “Pa!”, “Te sărut!”, “Hai, te-am pupat!”, “Salut, bărbate!”, “Hai, pa!” sau recent: “Hi”, “Hi all”, “Sal”, “Hello”, “Ahoy, See ya”. “Bună ziua”, “La revedere”, “Sărut-mâna” aproape au dispărut dintre formele românești de salut. În mediile educate, a prins teren englezescul “How do you do?”. Întrebarea “Ce mai faci?” sau “Cum îți merge?” este deja o formulă de politețe fără pretenția de a pătrunde efectiv în treburile altuia.

Mai folosim și saluturi religioase: “Doamne ajută!”, “Domnul cu tine!” și “Hristos în mijlocul nostru!”, un salut vechi, de care puțină lume mai știe și la care se răspunde “Este și va fi mereu!”. Folosim și formula specifică anumitor sărbători creștine “Hristos a înviat!” o rostim din ziua de Paști și până în ziua de Înălțare. Se răspunde cu “Adevărat a înviat!”. În ziua Înălțării, ortodocșii se salută cu “Hristos s-a înălțat!” și se răspunde “Adevărat s-a înălțat!”.

Pe alte meleaguri, întâlnim salutul, astfel: “Konnichi wa” (japoneză), “Jambo” (swahili), “Ni hao” (chineză), “Bonjur” (franceză), “Ciao” (italiană), “Ahoj” (cehă), “Hej” (daneză), “Șalom” (ebraică), “Saluton” (esperanto), “Hallo” (germană), “Olá” (portugheză), “Zdravstvuitie” (rusă), “Al Salaam a alaykum” (arabă), “Merhaba” (turcă).

De Ziua Mondială a Salutului, sunt organizate numeroase demonstrații la nivel mondial pentru a sublinia importanța comunicării în menținerea păcii. Astăzi, această zi este celebrată în aproximativ 180 de țări, prilej cu care oricine poate adresa scrisori liderilor politici pentru a-i încuraja în acțiunile pe care le întreprind în soluționarea pașnică a unor conflicte.

Peste 30 de laureați ai Premiului Nobel pentru Pace se află printre personalitățile care au recomandat folosirea acestei zile ca un instrument la îndemâna oricărei persoane pentru a se implica în crearea și menținerea păcii.

Salutul este esențial în stabilirea unor relații cu cei din jur, fiind prima manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva. Formulele de salut s-au diversificat în timp, iar poziția corpului, mimica și ținuta îi completează sensul.

În codul bunelor maniere, ni se specifică cum este corect să salutăm. În orice împrejurări, bărbatul salută primul femeia, indiferent dacă aceasta este mai tânără ca el. Însă, o femeie mai tânără va saluta întotdeauna o femeie mai în vârstă. Cei mai în vârstă trebuie să fie salutați de către cei mai tineri, cel inferior din punct de vedere profesional îl salută pe cel superior. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toți, iar cei care însoțesc persoana respectivă trebuie să salute la rândul lor. Este politicos să răspundem oricărui salut iar strânsul mâinii, la bărbați, să se efectueze scurt și ferm.

Pe vremuri, a saluta însemna a-i face cuiva o urare, a-i dori ceva de bine. “Nu te mai salut” era perceput mai ceva ca o înjurătură. La sate, mai ales, a nu saluta un drumeț înseamnă a-i demonstra că nu vrei să-l recunoști, că ești supărat pe el.

Primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere și datează din vremea primelor dinastii chineze. Oamenii de rând trebuia să își acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiți de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, își are originea salutul militar. În vremea romanilor, “Ave Cezar!” era însoțit și de strângerea antebrațelor, ca semn de încredere, brațul neînarmat simbolizând pacea și prietenia. În epocile cavalerilor, domnițele erau salutate cu reverențe adânci și sărutarea mâinii înmănușate.

Peste tot în lume, forma de salut este influențată de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificații. În Tibet, de exemplu, este foarte politicos sa scoți limba atunci când întâlnești pe cineva prima oară. Japonezii se înclină, iar britanicii spun doar “bună ziua” și își dau mâna. În schimb, francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji, atât la sosire, cât și la plecare. În Botswana, oamenii își ating palmele ușor, dar nu le strâng. În Cambodgia, se lipesc palmele, ținându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare. În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut. În Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrățișezi sau să săruți și nici să vorbești despre chestiuni personale.

Ziua mondială a salutului (World Hello Day) este o inițiativă lansată, în 1973, de frații Brian și Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, pe considerentul că salutul este o formă elementară de acțiune interumană și un pas important spre realizarea păcii și înțelegerii între oamenii de rase, naționalități, religii diferite.

Serbată prima dată în contextul conflictului dintre Egipt și Israel, din octombrie 1973, a constituit, inițial, o formă de protest nonviolent la adresa războiului.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)