Foto: (c) teleferiquelb.com


Situat în Asia de Sud-Vest, pe țărmul estic al Mării Mediterane, statul se învecinează cu Siria la Nord și Est, Israel la Sud. Cu un grad ridicat de alfabetizare și o cultură a negoțului, Libanul a fost, în mod tradițional, un important centru comercial pentru Orientul Mijlociu.

Suprafața țării este de 10.452 kmp. Capitala țării este la Beirut. Populația țării depășește 4,4 milioane de locuitori, conform estimărilor din 2013. Musulmanii șiiți și sunniți, creștinii și druzii reprezintă principalele grupuri etnice din țara care a reprezentat un refugiu pentru minoritățile din regiune, timp de câteva secole.

Limba oficială este araba, dar pe teritoriul țării se mai vorbesc engleza și franceza. Minoritățile etnice, între care armeni și kurzi, vorbesc dialecte libanezo-siriene și palestiniene.

Teritoriul Libanului este marcat de două lanțuri muntoase paralele cu țărmul mediteranean: Munții Liban (Jebel Liban), alcătuiți din roci dure, culminând cu 3.088 m în Qurnet es Sauda (altitudinea maximă din țară), și Antiliban (Jebel esh Sharqi), munți constituiți din gresie și care culminează la 2.814 m în Muntele Hermon (Jebel esh Sheikh). Aceste două lanțuri muntoase închid o depresiune fertilă, Bekaa, drenată de râul Litani. Munții Liban domină o câmpie litorală îngustă și discontinuă care însoțește un țărm aproape rectiliniu.

Cunoscut în antichitate sub numele de Fenicia (cu orașe-state strălucite precum Tyr, Sidon, Byblos, Ugarit), teritoriul Libanului este supus, de-a lungul secolelor, conducerilor egiptene, asiriene, persane, seleucide, romane (63 î.e.n.), bizantine (395 e.n.), arabe (636 e.n.), cruciate (sec.XI-XIII), turce (1516-1918). În pofida islamizării, în Liban a supraviețuit o importantă minoritare creștină (maroniții). După Primul Război Mondial, în urma destrămării Imperiului Otoman, Libanul, unit cu Siria, este administrat, din 1920, în numele Ligii Națiunilor, de Franța.

În 1926, Libanul este separat de Siria și proclamat, în cursul delui de-al Doilea Război Mondial, mai precis la 22 ianuarie 1941, republica independentă (la 22 decembrie 1943 este creat primul guvern național). Până în decembrie 1946 rămâne însă sub ocupație anglo-franceză. La sfârșitul anului 1943, au loc primele alegeri generale. Christ Bescharra Khoury (creștin maronit) a devenit președinte, iar la conducerea guvernului a fost numit Riad Solh (musulman sunnit). Este stabilit un pact național, în virtutea căruia președintele țării trebuie să fie creștin maronit, primul ministru—musulman sunnit, iar președintele Parlamentului — musulman șiit.

Foto: (c) mot.gov.lb


În 1945, Libanul devine membru fondator al Ligii Arabe și membru al ONU.

În 1975, în Liban a izbucnit un război civil, care a opus forțele creștine formațiunilor musulmane, susținute de milițiile palestiniene, adăpostite în Liban din 1969. Războiul civil libanez a avut multe consecințe grave pentru populație și stat. Războiul a încetat în urma Acordului de la Taef, Arabia Saudită, din octombrie 1989, în baza căruia autoritățile libaneze au trecut la aplicarea unor măsuri pentru normalizarea situației din țară: reunificarea și activarea instituțiilor administrației de stat; reluarea activității parlamentului și stabilirea de noi structuri ale acestuia (majorarea numărului deputaților, repartizarea lor egală între creștini și musulmani, formarea comisiilor parlamentare); organizarea de alegeri legislative începând cu anul 1992, extinderea autorității statale pe întreg teritoriul național; dezarmarea și desființarea milițiilor. Din 2005, s-au organizat alegeri libere în Liban.

În mai 2014, Michel Suleiman s-a retras din funcția de președinte, după un mandat de șase ani, lăsând în urmă un vid politic cauzat, în principal, de efectele negative ale războiului civil din Siria. Președintele este ales de două treimi din Parlament sau de 85 din cei 128 de membri ai legislaturii. În prezent, postul de președinte este vacant. Puterea executivă este exercitată de Consiliul de Miniștri, al cărui președinte aparține comunității musulmane sunnite. După demisia lui Najib Mikati din calitatea de prim-ministru la 23 martie 2013, Tammam Salam a devenit candidatul consensual pentru funcția de premier. Noul guvern a fost format la 15 februarie 2014.

Civilizațiile variate și-au lăsat urmele pe teritoriul Libanului. Astfel de vestigii se regăsesc la Baalbek—ruinele templelor romane, sau în orașul Byblos, renumit pentru vechimea sa. În plus, vechiul Beirut, cu piețele reconstruite după modelul antic, centrul istoric al orașului Tripoli, cu numeroase moschei, situat la poalele castelului cruciaților sau portul orașului Sidon reprezintă doar câteva din atracțiile turistice ale țării.

Relații bilaterale între România și Republica Libaneză

România și Republica Libaneză au stabilit relații diplomatice, la rang de ambasadă, la 6 ianuarie 1965.

După 1989, dialogul politic, la nivel de șefi de stat, a fost stabilit prin vizita oficială a președintelui Ion Iliescu, întreprinsă la 13 aprilie 1993, ca parte a unui turneu, care a mai cuprins Emiratele Arabe Unite și Siria. Președintele României, Traian Băsescu, a efectuat în perioada 15-16 aprilie 2009, o vizită oficială în Republica Libaneză.

Președintele Libanului, Emile Lahoud, a efectuat în zilele de 3 și 4 mai 2001, o vizită oficială în România. În perioada 27-29 februarie 2012, președintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, a efectuat o vizită oficială în România, la invitația președintelui Traian Băsescu.

Prim-ministrul Republicii Libaneze, Rafic Hariri, s-a aflat la de trei ori la București, în perioada 17-18 octombrie 1994, la invitația omologului său român, Nicolae Văcăroiu, în perioada 21-24 martie 1996 și în perioada 17-19 martie 2002, la invitația premierului Adrian Năstase.

La Beirut, în perioada 26-28 iunie 1995, a avut loc vizita oficială a prim-ministrului României, Nicolae Văcăroiu, la invitația omologului său libanez, Rafic Hariri. De asemenea, în perioada 31 august-1 septembrie 1998 s-a desfășurat vizita oficială a premierului Radu Vasile, la invitația omologului său libanez, Rafic Hariri. În zilele de 23 și 24 iunie 2003, prim-ministrul român Adrian Năstase a întreprins un turneu oficial în Liban și Kuweit, la invitația omologilor săi libanez, Rafic Hariri, președintele Consiliului de Miniștri al Libanului, și, respectiv, kuweitian, șeicul Saad Al Salem Al Sabah, prim-ministru și prinț moștenitor al Kuweitului.

Conform MAE, în 2013, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a ajuns la 249,49 milioane USD, din care exportul avea o valoare de 245,87 milioane USD, iar importul — 3,62 milioane USD. Potrivit statisticilor Oficiul Național al Registrului Comerțului, la 31 octombrie 2014, în România erau înregistrate 3.928 de societăți comerciale cu capital mixt româno-libanez și integral libanez (locul 26 în clasamentul investitorilor străini).

AGERPRES/(Documentare — Roxana Mihordescu, Doina Lecea, editor: Horia Plugaru)