Facebook Twitter Email

În vestul județului Giurgiu, într-o zonă unde s-au păstrat neatinse însemnate suprafețe cu păduri, într-o comună cu doar puțin peste trei mii de locuitori, s-a produs, în urmă cu 12 ani, o minune: din Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe, aflată în biserica din sat, a izvorât mir. În satul Letca Nouă, situat în vecinătatea râurilor Milcovățu și Glavacioc, biserica, monument istoric de interes național, a devenit cunoscută și datorită icoanei făcătoare de minuni.

Foto: (c) episcopiagiurgiului.ro

‘Era în luna decembrie a anului 2002 când enoriașii au aflat minunea și zile și seri de-a rândul am stat în biserică și am văzut cum din ochii Maicii Domnului izvorau lacrimi de mir’, povestește o bătrână din comuna Letca Nouă.

După ce din Icoana Maicii Domnului au început să curgă lacrimi de chihlimbar, slujba Sfintei Liturghii se desfășura zilnic, iar vestea minunii a răzbătut peste granițele satului, aici începând “să curgă” pelerini din toate colțurile țării.

La vremea aceea, Prea Sfințitul Varsanufie Ploieșteanul, episcop vicar de la Arhiepiscopia Bucureștilor, a venit la Letca Nouă și a spus că ceea se întâmplă aici ‘e o minune, icoana nu plânge pentru că o icoană nu poate plânge, ci din ea izvorăște mir’ și chiar el a dus ștergarul care a fost așezat la icoană.

După sosirea pelerinilor și rugăciunile neîncetate ale acestora la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au apărut și veștile privind primele vindecări miraculoase și se spune chiar că un copil care nu vorbea, la finalul slujbei, a spus pentru prima dată cuvântul mamă.

Icoana de lemn a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe a fost pusă într-un iconostas prin grija oamenilor și Maica Domnului își arată mila față de orice credincios i-a cerut vreodată ajutorul.

‘Icoana are o vechime de aproape o sută de ani și a fost adusă aici din fosta bisericuță de lemn din cimitir, aproape de finalizarea lucrărilor de pictură din biserica de astăzi, lucrări realizate de pictorul Tăttărescu și ucenicii săi. Mulți creștini care au venit cu credință au primit binecuvântare sufletească și trupească, foarte multe familii care s-au rugat au primit prunci și vin mereu acum, pentru a mulțumi’, a declarat pentru AGERPRES parohul bisericii din Letca Nouă, preotul Nicoale Edmond Popa.

Această bisericuță albă și strălucitoare în soarele sudului, născută din bârne între bordeiele care au reprezentat prima așezare a satului, a fost construită de către Mitropolitul Țării Românești, Nifon, iar pictura murală din interior a fost realizată de marele pictor Gheorghe Tăttărescu.

Până la începutul secolului al XVIII—lea, toată întinderea de teren de la Letca Veche la Letca Nouă și până la hotarul pădurii Bulbucata și satul Bălăria forma o singură moșie al cărui proprietar era boierul Iordache Filipescu ce își avea conacul în Letca Veche. În anul 1856, Mitropolitul Țării Românești Nifon, a cumpărat de la baronul Meitany moșia Sinești numind-o Letca Nouă.

În anul 1752, locuitorii zonei și-au ridicat o bisericuță din bârne în cimitirul care există și astăzi și a funcționat nu demult ca biserică de cimitir după zidirea noii biserici a lui Nifon Mitropolitul.

Biserica, denumită și astăzi de locuitori Mănăstirea lui Nifon, a fost clădită aici între anii 1864-1867 pe cheltuiala acestuia. Pictura bisericii a fost executată în ulei în stil neoclasic între anii 1866—1867, de pictorul Gheorghe Tăttărescu, fapt pentru care biserica a fost declarată monument istoric. Între anii 1927—1929, biserica a fost complet renovată, a fost dotată cu obiecte noi de cult și a fost resfințită de către Prea Sfințitul Episcop Tit Târgovișteanul, vicarul Arhiepiscopiei Bucureștiului. În anul 1952, fiind complet afumată, pictura a fost spălată de pictorii Nicolae Stoica și Gheorghe Vânătorul din București.

Picturile lui Tăttărescu reprezintă un ansamblu pictural în mărime naturală în tehnica secco, în ulei. Deși au stat acoperite o bună perioadă de fumul lumânărilor, sunt încă într-o stare bună de conservare. Din acestea se mai păstrează catapeteasma și icoanele de lângă naos ale Sfântului Dimitrie și ale Sfântului Gheorghe.

În anul 2009, a avut loc o nouă resfințire a bisericii, slujba de târnosire fiind ținută de Preasfințitul Părinte Ambrozie Episcopul Giurgiului.

În prezent, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe se află așezată în naos pe un tetrapod de lemn sculptat.

AGERPRES/(AS — autor: Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva