Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Primele mențiuni istorice ale portului Giurgiu apar în secolul al XVI-lea. A fost inițial punct strategic de apărare a mărfurilor și a granițelor, pe unde se exportau cerealele în Imperiul austro-ungar și în cel otoman, apoi s-a dezvoltat ca târg, bâlci și centru cultural. În prezent, este unul dintre principalele porturi la Dunăre din țară. Fluviul asigură Portului Giurgiu legături cu cele opt țări riverane din Europa, dar este și o placă placă turnantă pentru traficul destinat țărilor balcanice și Orientul Mijlociu. Este unul din porturile dunărene care permit acostarea navelor de croazieră fluvială, de aceea, mai ales în ultima perioadă mulți turiști poposesc aici.

‘Doar în primele zece luni ale anului 2014, au acostat în Portul Giurgiu 403 nave de croazieră care au transportat 23.382 de pasageri și au fost executate operațiuni pentru 376.233 tone de marfă’, a declarat pentru AGERPRES directorul general adjunct al Administrației Porturilor Dunării Fluviale (APDF) Giurgiu, Dănuț Ofițeru.

Turiștii care pun pentru prima dată piciorul în Portul Giurgiu sunt întâmpinați pe mal de clădirea portuară, desfășurată pe o suprafață de aproximativ o mie de metri pătrați, cu o arhitectură ce amintește de aspectul unui vapor, pe fațadă fiind o placă comemorativă din marmură care amintește că la 16 mai 1876 s-a îmbarcat pe vasul Radetki, din acest port, marele poet bulgar revoluționar, Hristo Botev.

În anul 1905, când a fost inaugurat Portul Giurgiu, clădirea portului era formată dintr-o sală de așteptare, spații administrative pentru autoritățile portuare, magazii și depozite de cereale și pentru alte mărfuri. În anul 1869 a fost construită prima cale ferată din România, între București și Giurgiu, care ajungea până în Port. Giurgiu a devenit, astfel, primul port din România cu cale ferată directă până în capitală. De aici se exporta sarea brută adusă din zona Prahovei și tot aici, în acest port ajungea conducta pentru petrolul venit direct de la rafinărie, ce urma să fie transportat pe apă până în Germania. În cel de-Al Doilea Război Mondial, americanii au încercat să distrugă sursele de aprovizionare ale nemților, cu care România era aliată. Prin urmare, terminalul petrolier din Giurgiu a trecut printr-un bombardament puternic. Portul a fost repus pe picioare în perioada comunistă, iar acum autoritățile vor modernizarea și mărirea capacităților lui prin accesarea de fonduri europene.

‘Suntem în faza de depunere a studiului de fezabilitate pentru realizarea unui port trimodal prin care vor fi asigurate noi capacități pentru mărfuri și conexiuni cu rețeaua rutieră și feroviară’, a subliniat directorul APDF, Dan Ofițeru.

La câteva sute de metri de port, spre interiorul orașului, se înalță primul pod în curbă din Europa. Podul Bizetz, inaugurat la 1905, pentru a realiza conexiunea dintre orașul Giurgiu și Portul Ramadan, cu acces peste canalul Sf. Gheorghe, este o bijuterie arhitecturală proiectată de inginerul Anghel Saligny și de Ion Ionescu-Bizetz. Podul a fost construit pentru cale dublă, rutieră și feroviară și, la data construcției sale, a reprezentat o premieră tehnică europeană. Forma curbilinie a podului a fost determinată de forma și rezistența terenului amplasat într-o zonă inundabilă. Podul a devenit monument istoric și, în prezent, este deschis numai traficului pietonal, pentru că nu mai prezenta siguranță în exploatare. Alături, a fost realizat un pod nou, în perioada 2005-2007 care face legătura cu drumul național DN5 Giurgiu—București, pe o distanță de aproximativ 60 de kilometri, până în inima capitalei.

Cândva, în port era amenajată o plajă, de unde puteai privi Dunărea și probabil de acolo a privit-o și poetul Mihai Eminescu. Din scrierile acelor vremuri reiese că, pe la 1866-1867, Iorgu Caragiale dădea reprezentații cu trupa la Giurgiu și, pentru că nu avea sufleor, a plecat în port să vadă dacă găsește vreunul care știe puțină carte. În port a găsit unul care știa să citească, ‘hamal, însă nu căra grâu; în picioare avea numai niște pantaloni de dril albaștri, iar pe corp numai un sacou scurt de material ordinar. Nici cămașă, nici ciorapi nu avea’. Acesta era Mihai Eminescu. Iorgu Caragiale l-a luat ca sufleor și după ce a terminat reprezentația la Giurgiu au plecat către București, unde Eminescu a fost angajat sufleor la Teatrul Național și a început să scrie poezii. De altfel, poetul amintește de Giurgiu și în corespondența cu Veronica Micle, în 1881: ‘ …am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul’.

AGERPRES/(AS — autor: Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru)