Fotografii: (c) EUGENIA PAȘCA/AGERPRES FOTO

Cele mai multe au dispărut, unele s-au păstrat, aproape nealterate — precum târgul de joia de la Binș (Beiuș), ori Târgul de la Vama sării din Vadu Crișului, azi doar un prilej de amintire a plutelor ce coborau pe apele Crișului cu bulgării de sare din ocnele mari ale Transilvaniei înspre Vest. Altele, precum Târgul Meșterilor Populari în România, apar și se perpetuează, an de an, prin munca dăruită a specialiștilor

“Se spune că schimbul este la fel de vechi ca și istoria oamenilor, numai că formele lui de manifestare au diferit de la o societate la alta. Cu cât o societate este mai dezvoltată economic cu atât și relațiile de schimb ale acesteia sunt mai bine închegate. Un rol important în dezvoltarea relațiilor de schimb de ieri, dar și de azi l-au avut târgurile”, a declarat, pentru AGERPRES, criticul de artă prof.univ. Aurel Chiriac, directorul Complexului Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea.

Târgurile, a explicat acesta, au particularitatea — prin care se diferențiază net de piețele cotidiene din mediul urban — că sunt organizate mai rar, doar la anumite intervale de timp, de câteva ori pe an sau săptămânal și sunt cunoscute, ca atare, sub numele de târguri săptămânale sau anuale (ori de țară).

Ritmicitatea cu care erau organizate în trecut, ‘ca și adunări în afara obișnuitului’, era determinată cel mai adesea fie de o serie de manifestări culturale sau spirituale cu impact zonal sau comunitar — de sărbători, hramuri etc., fie de priorități economice de interes obștesc, condiționate de anumite faze ale muncilor agricole, de creșterea animalelor etc.. Așa se face că pe lângă târguri sezoniere (de primăvară, vară, toamnă, iarnă) sau de sărbători religioase importante (Sf. Petru, Sf. Ilie, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae), au existat și târguri de seceriș, de cules sau de tunsul oilor (menite să faciliteze vânzarea sau cumpărarea unor produse specifice sau să procure forța de muncă necesară derulării muncilor agricole sezoniere).

‘Poate fi dat aici ca exemplu târgul de la Beiuș al ‘sluguțelor’ de la Sângeorz și cel de ‘secere’ de la Sâmpetru, când se tocmeau (angajau) slugile pentru semănatul culturilor de primăvară și formatul turmelor, respectiv pentru secerișul grâului. Asemenea manifestări, mai ales în cazul celor organizate în zona montană, cu populație risipită, erau și un loc de cunoaștere, de socializare și petrecere, mai ales pentru tineri, unde se înfiripau relații care adesea duceau la căsătorii’, a precizat Chiriac.

Târgurile de acest fel din zona Crișana, cel de la Lespezi — care a încetat să mai ființeze în jurul anului 1830, de la Călineasa, Hălmagiu și Muntele Găina, deși aveau ca principal scop schimbul de mărfuri între locuitorii zonelor din apropriere, legate în mare parte de ocupațiile lor pastorale sau meșteșugărești, au rămas și cu asemenea valențe matrimoniale. Sunt vestite târgul de fete de pe muntele Găina, târgul de sărutat sau al nevestelor de la Hălmagiu. Datorită unor atribute de acest fel, cel de sărutat de la Hălmagiu era legat de despărțirea ciobanilor de neveste la plecarea lor cu oile la munte, iar cel de pe Muntele Găina, de mare impact zonal, era privit și ca un bun prilej de prezentare (expunere) a zestrei fetelor de măritat, au rămas în memoria populației din zona noastră, a Bihorului, cu o asemenea semnificație până astăzi.

Organizarea de târguri pe aceste meleaguri este consemnată de timpuriu. Încă în secolul al XII-lea, Mănăstirea Sâniob avea dreptul de a ține târg în satul de lângă biserică, drept ce în perioada următoare va apărea consemnat și în cazul altor localități: Oradea, Cheresig, Cefa, Ianoșda, Târgușor (din jud. Bihor), Carei (din jud. Satu-Mare), Șimand (jud. Arad).

Creșterea demografică, dezvoltarea forțelor de producție și o specializare ocupațională din ce în ce mai însemnată aduc cu sine și o intensificare a relațiilor de schimb și implicit o mărire a numărului de târguri.

Începând cu secolul al XVIII-lea, în zona Bihorului, funcționarea unor asemenea târguri va mai fi consemnată la Marghita, Săcuieni, Diosig, Gyula, Debrețin, Tileagd, Aleșd, Cefa, Salonta, Beiuș, Beliu, Vașcău, Dezna, Ineu, Zărand, Chișineu-Criș, Buteni ș.a.

În zilele noastre, pe lângă aceste târguri, au mai apărut și altele, la baza organizării cărora au stat și alte raționamente. Unul dintre acesta este Târgul Meșterilor Populari din România, organizat la Oradea, timp de trei zile, în cel mai apropiat sfârșit de săptămână de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie). Prin înființarea acestuia s-a intenționat promovarea creației meșteșugărești autentice, de înaltă calitate, dar și revitalizarea îndeletnicirii meșteșugărești prin sprijinul acordat creatorilor populari în desfacerea produselor.

Târgul Meșterilor Populari din România a apărut în anul 1994 la inițiativa unor iubitori ai creației populare — directorul MTC, Aurel Chiriac și Crăciun Parasca, etnograf, consilier în cadrul Direcției de Cultură a Județului Bihor — cu sprijinul logistic și uman al Secției de etnografie a Muzeului Țării Crișurilor.

‘Indiferent de evoluția și modul lor de desfășurare, târgurile rămân încă formele cele mai naturale în care se întâlnește cererea cu oferta, în care formele de negociere și modul de concretizare a vânzării păstrează încă multe forme tradiționale, de exemplu, ‘bătutul palmei’, rămânând o ‘oază’ cu multe particularități într-o lume din ce în ce mai globalizată. Iar arta tradițională pe care dorim să o susținem în formele sale cele mai autentice merită toate eforturile noastre’, a precizat Aurel Chiriac.

El a amintit că există, de aproape zece ani, un proiect de lege pentru statutul meșterului popular, conceput la Oradea, pe care l-a conceput împreună cu etnograful Crăciun Parasca, dar care s-a ‘împotmolit’ la Senat.

Meșterii înșiși au recunoscut că târgul de la Oradea este cel mai rentabil pentru ei, deoarece, fiind organizat o dată pe an, este așteptat de orădeni, care apreciază produsele autentice. Din acest motiv, există o concurență mare de a pătrunde în târg. Peste 10.000 de orădeni vizitează, de fiecare dată, standurile meșteșugarilor.

Târgul Meșterilor Populari a avut încă de la prima ediție un număr de 53 de participanți cu obiecte din cele mai importante domenii ale creației populare: prelucrarea lemnului, a pielii, împletituri de papură și nuiele, icoane pe lemn și sticlă, pictură naivă, instrumente muzicale, măști, olărit, ouă încondeiate, port popular și textile țărănești.

Cu timpul, datorită seriozității și a principiilor care au stat la baza organizării târgului, numărul meșterilor participanți a fost mereu în creștere. Dacă în anul 1995 au fost prezenți 70 de meșteșugari, în 2014 a ajuns la 120 de participanți. În ultimii douăzeci de ani, se vor mări nu numai numărul participanților, ci și al domeniilor de creație a meșteșugarilor, susțin organizatorii.

Grija acestora a fost ca la fiecare ediție să încerce să aducă ‘noutăți’ în târg — dar meșteșuguri foarte vechi, precum un opincar, în 2014, care confecționa încălțări de pe vremea străbunicilor ori un meșter sticlar, în 2012, o meserie cu tradiție în Bihor, dar pierdută în timp.

An de an, s-a extins și paleta domeniilor de creație, fiind invitați și creatori populari din alte centre meșteșugărești din țară. Așa se face că, dacă în 1994 erau 10 domenii ale creației meșteșugărești, în 2013 s-a ajuns la 17. Pe lângă cele deja menționate, au apărut și altele noi, precum prelucrarea osului sau a metalelor, podoabe țărănești, plante medicinale, prelucrarea sticlei și turtă dulce.

Aria zonală de participare la târg este și ea cât se poate de reprezentativă pentru o manifestare de rang național. Dacă la prima ediție cei 53 de meșteri prezenți la târg au provenit din 16 județe, inclusiv din Bihor (de unde au fost nouă), în anul 2014, cei 120 de meșteri au provenit din 35 de județe din țară, (26 fiind bihoreni).

‘În mod practic, dincolo de datele statistice, toate zonele etnografice importante din România au cel puțin un reprezentant care participă la manifestarea orădeană’, a subliniat Aurel Chiriac.

Din dorința de a da un aspect internațional târgului meșterilor populari, Muzeul Țării Crișurilor a invitat, începând cu anul 2003, meșteri populari din Ungaria (de la patru meșteri în 2003 ajungându-se la șapte, în 2014), dar și un meșter din Republica Moldova, în 1995, unul din Serbia în 2014 și chiar un camerunez în 2013 și 2014.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/AGERPRES ARHIVĂ

Obiectele confecționate de meșterii populari ajung în casele bihorenilor, precum și în zestrea etnografică a muzeului, care, după 20 de ani, a creat, pentru posteritate, o colecție de aproape 10.000 de piese de artă populară contemporană.

AGERPRES/(autor: Eugenia Pașca, editor: Diana Dumitru)