Facebook Twitter Email

Republica Centrafricană, cu o suprafață de 622.984 km pătrați și o populație de 4.844.927 (est. iulie 2010), sărbătorește la 1 decembrie Ziua națională – Ziua republicii. Stat situat în Africa Centrală, Republica Centrafricană se învecinează cu Camerun la vest, Ciad la nord, Sudan la est, R. Congo și R.D. Congo la sud.

Foto: (c) www.turistik.ro

Republica Centrafricană este un stat fără ieșire la mare, situat în inima Africii. Se întinde pe cca. 1.400 km pe direcția est-vest și până la 750 km pe direcția nord-sud. Relieful este dat de un podiș înalt, Ubangi-Chari, cu altitudini de 600-900 m, depășind 1.000 m spre marginile sale estice (1.388 m în Mont Binga din masivul Bongo) și vestice (1.420 m în Mont Gaou din Munții Karre). Râurile curg atât spre nord (mai important fiind Chari), către Lacul Ciad, având cursuri liniștite, cât mai ales spre sud, culese de Ubangi, principalul afluent al fluviului Congo, și tăind văi adânci, bine împădurite, cu numeroase cascade. Clima este tropicală, cu două anotimpuri distincte: unul ploios (martie-octombrie) și altul secetos (februarie-martie). Vegetația caracteristică o formează savana cu ierburi înalte și presărată cu arbori; în sud-vest se dezvoltă pădurea tropicală umedă.

În secolele I-II, teritoriul Republicii Centrafricane este populat de triburi de pigmei și triburi bantu, iar în zonele de graniță se stabilesc grupuri de nomazi. Începând cu secolul al XVIII-lea, înflorește comerțul cu sclavi, fapt ce determină diminuarea numărului populației.

Foto: (c) www.turistik.ro

Congresul de la Berlin din 1885 stabilește criteriile de împărțire a Africii. Între 1887-1894, teritoriul Republicii Centrafricane este ocupat de trupe franceze. În 1889 este întemeiat orașul Bangui. Francezii își consolidează dominația colonială (1896-1898), în teritoriul care se numește Ubangi-Schari (Oubangi-Chari).

Se formează federația colonială Africa Ecuatorială Franceză (AEF) (1908-1910), din care va face parte, până în 1958, și Ubangi-Schari. În 1946, Ubangi-Schari devine parte componentă a Uniunii Franceze, fiind reprezentată în Adunarea Națională Franceză de preotul Barthelemy Boganda.

La 1 decembrie 1958, Ubangi-Schari obține autonomia în cadrul Comunității Franceze, sub denumirea de ”Republica Centrafricană” (prim-ministru: Boganda).

Republica Centrafricană își proclamă independența la 13 august 1960, sub președinția lui David Dacko. La 4 decembrie 1976, Republica Centrafricană devine o monarhie constituțională, președintele Bokassa autoproclamându-se regele Bokassa I. Cu sprijin francez, la 20/21 septembrie 1979, J.B. Bokassa este înlăturat de la putere de David Dacko și este restaurată republica.

Statul este condus de regimuri militare, până în 1993. În 2003, în urma unei lovituri de stat, puterea a fost preluată de generalul Francois Bozize, fiind format un guvern de tranziție. În 2005, s-au organizat alegeri locale, parlamentare și prezidențiale. Generalul Bozize a rămas la conducerea țării.

Capitala este Bangui, iar principalele orașe: Berberati, Bouar, Bambari, Bangassou, Bossangoa, Carnot. Din punct de vedere administrativ, statul este împărțit în 16 prefecturi și o comună. Limba oficială este franceza, iar limba națională este Sangho. Etniile ce alcătuiesc populația sunt: Baya — 33%, Banda — 27%, Mandjia — 13%, Sara — 10%, Mboum — 7%, M’Baka — 4%, Yakoma — 4%, altele — 2%.

Foto: (c) www.turistik.ro

Capitala Bangui, cel mai important oraș din țară, este situat pe malul fluviului Oubangi. Este centrul cultural, economic și industrial al țării. Orașul mai păstrează, încă, sub aspect arhitectural, influențele coloniștilor francezi. Alături de unica universitate din țară, în Bangui, se mai pot admira Palatul Bokassa, Muzeul Boganda.

Printre atracțiile turistice importante se numără cele patru parcuri naționale. Parcul Național Dzanga-Sangha este singurul parc național din țară deschis turiștilor. Aici se pot întâlni antilope, elefanți și gorile, dar și populații de pigmei baka.

Alimentul principal este cassava sau manioc. Maniocul este considerat cartoful continentului negru, rădăcinile fiind foarte bogate în hidrați de carbon, în principal amidon. Planta se ține la scurs trei zile, rădăcinile se cojesc și se sfărâmă în bucățele, care se lasă să se usuce la soare. Înainte de a se consuma, cassava se macină, devenind făină numită gozo. Din făină și apă se face o pastă tare. Majoritatea meselor constă în gozo cu sos. Majoritatea sosurilor sunt îngroșate cu unt de arahide, care adaugă proteine și savoare. În mod tradițional, toată lumea mănâncă din același vas, cu mâna.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva