Facebook Twitter Email

Sportivul român Alexandru Roșu a cucerit două medalii de argint și una de bronz în limitele categoriei 77 kg, sâmbătă, la Campionatele Mondiale Universitare de haltere, de la Chiang Mai (Thailanda).

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

Roșu (27 ani) a cucerit bronzul la stilul smuls, cu performanța de 140 kg, fiind devansat în clasament de moldoveanul Dumitru Captari, 155 kg, și de sud-coreeanul Le Min-woong, 143 kg.

La smuls, Roșu a câștigat medalia de argint, cu 176 kg, însă la mare distanță de Captari, care a ridicat 195 kg. Pe locul al treilea s-a clasat sud-coreeanul Lee, cu 172 kg.

La total, primul loc a fost ocupat de Captari, cu 350 kg, pe locul secund s-a clasat Roșu, cu 316 kg, iar locul al treilea a revenit lui Lee, cu 315 kg.

România va mai fi reprezentată în competiție de alți cinci sportivi: Nicolae Onica (94 kg), Loredana Heghiș (58 kg), Bianca Ioniță (63 kg) și Mariana-Georgiana Dumitrache (69 kg).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva