Foto: (c) sloboziail.ro

Pe suprafața actualului oraș au fost descoperite vestigii neolitice care aparțin Culturii Boian (milen. IV î.Hr.). Întemeierea așezării pe aceste meleaguri se datorează unor motive comerciale, pe malurile Ialomiței întâlnindu-se două drumuri comerciale importante: primul venea din Europa centrală, ajungând la Brașov, București, Orașul de Floci, un important târg medieval și, în final, la Constanta, iar al doilea drum venea din Orientul Apropiat spre Țara Românească, prin Constantinopole, Silistra, Călărași, Orașul de Floci, Brăila, Galați.

Fiind cunoscută ca sat de clăcași în prima jumătate a secolului al XIV-lea, localitatea a fost menționată documentar pentru prima dată în martie 1614, într-un hrisov emis de domnul Radu Mihnea la Târgoviște, în care întărea postelnicului Ianache Caragea existența ”satului Vaideei” (Slobozia de azi), așezare ce fusese pustiită de invazia turco-tătară cu 20 de ani în urmă, respectiv în timpul domniei lui Mihai Viteazul, deci în 1594. Domnul Radu Mihnea spune mai departe: “am dat domnia mea și slobozie pentru trei ani, care vrea să vină și să trăiască în această siliște…”. Cuvântul “slobozie” însemna teritoriu liber, unde locuitorii erau scutiți de anumite taxe, aceste privilegii fiind reconfirmate ulterior și de alți voievozi, precum: Leon Tomșa (în 1630), Matei Basarab (1635 și 1636), Grigore Ghica (1672), Șerban Cantacuzino (1679 și 1682), Constantin Brâncoveanu (în 1688). În toate aceste documente care atestă privilegiile localității se folosește denumirea Slobozia lui Ianache, iar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea — Slobozia.

Conform documentelor vremii, se pare că domnul Matei Basarab a înălțat, în jurul anului 1634, mânăstirea cu hramul Sfinții Voievozi, înconjurată de un puternic zid de incintă și cu clădiri mănăstirești, așezată pe vechiul amplasament și păstrând construcția inițială a mănăstirii ridicate de Ianache Caragea, în 1618, păstrând din aceasta partea inferioară din turnul clopotniței și zidul înconjurător. În secolele XVII-XVIII, viața locuitorilor se desfășura în jurul mănăstirii.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Slobozia era un important centru de desfacere a cerealelor și a produselor animaliere. După Pacea de la Adrianopol (1829), când monopolul turcesc a slăbit, Slobozia a devenit un important centru agricol. În perioada 1832-1925, a fost reședința plasei Ialomița, iar între 1925 și 1950, reședința plasei Slobozia. În 1912, Slobozia a fost declarată oraș. În 1952, a devenit reședința raionului Slobozia, iar în 1968 a județului Ialomița. A fost declarată municipiu la 27 iulie 1979.

În prezent, activitatea preponderentă în zonă o constituie agricultura, prelucrarea produselor agricole și industria ușoară.

Printre monumentele aflate în municipiul Slobozia se află biserica cu hramul Sfinții Voievozi, ctitorită de postelnicul Ianache Caragea, în 1618 și amplificată de domnul Matei Basarab în 1634; biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1864), monumentul eroilor Primului Război Mondial, bustul domnului Matei Basarab (1932), bustul mareșalului Ion Antonescu (1993). Municipiul Slobozia găzduiește Episcopia Sloboziei și Călărașilor, catedrala episcopală având dublu hram — ”Înălțarea Domnului și Sfântul Alexandru” (1992-2003, sfințită la 25 martie 2004, de sărbătoarea Bunei Vestiri). La 9 km de municipiul Slobozia se află stațiunea balneoclimaterică Amara.

La recensământul populației și al locuințelor din 2011, municipiul Slobozia număra 45.891 de locuitori.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)