Foto: (c) doxologia.ro

În Bethleem (aram — casa pâinii) s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: “Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Interior din Biserica Nașterii Domnului din Bethleem
Foto: (c) doxologia.ro

Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman și erau guvernate de către un procurator Quirinius. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administrației și armatei.

În acea perioadă, a fost dispusă de autorități organizarea unui un recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populației și a terenurilor.

Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităților, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetății.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci și tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărătești. Asupra celor trei se oprește Sfântul Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbește de nașterea Fiului. Nebunie o numește părintele călătoria celor trei perși care, altfel, erau stăpâniți de vrăji și de eresuri, o nebunie a fost închinarea și întrebarea pe care aceștia o fac lui Irod, despre nașterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viața magilor în pericol, nemaivorbind de viața copilului.

‘Trebuie multă osârdie și rugăciune, spre a putea înțelege după cuviință această Evanghelie” — spune Sfântul Ioan, pentru că până aici aparențele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat așa, și nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este și pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor și magiei, a fost adusă la închinare și la cunoștința singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat.

Nu au avut frică în fața împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Nașterea și, implicit, restaurarea firi omenești, a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua, care le-a fost trimisă și care le-a vestit vestea cea bună și i-a condus până în fața pruncului, i-a încredințat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una din valorile pe care magii lumii orientale o cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredințați, nu mai aveau frică pentru nimic.

Închinarea magilor
Foto: (c) doxologia.ro

“Magii au trecut înainte” — spune marele Părinte al Bisericii—, “Așadar lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum și ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământești ca și Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptății. Așadar lasă toate și aleargă la Vithleem. De ești păstor și te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De ești împărat și nu te duci acolo, și porfira nu-ți va folosi nimica. De ești înțelept, și acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo și a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înțelepciunea”. (Predici la duminici și sărbători — Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nașterea Domnului (adică întruparea lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii.

Sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului.

Nașterea Domnului, numită și Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile).

Ultimele două sărbători au totuși întâietate încă din timpul creștinismului primar apărut într-o lume care punea accentul pe ziua morții și a învierii divinităților adorate, iar nu pe ziua nașterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat în jurul morții și al Învierii Sale. Calendarele creștine păstrează de asemenea în amintirea posterității, nu datele nașterii mucenicilor și ale sfinților, ci datele morții lor. De aceea, Nașterea Domnului este considerata în general ca o sărbătoare de origine mai nouă decât Paștile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârșitul secolului III.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)