Foto: (c) cesavezi.ro

Structura geologică a zonei Cașin-Bisoca, deosebit de faliată și alcătuită din roci sedimentare (gresii, argile, cinerite) de vârstă miocenă, corelată cu lipsa sau neantrenarea unor ape subterane de adâncime, favorizează ieșirea la suprafață a unor emanații de gaze uscate acumulate în subsol, care se aprind singure, de regula de la razele solare, iar atunci când plouă se sting, dar se poate vedea cum apa bolborosește în locul pe unde ieșea gazul arzând.

Nu există un număr fix al locurilor de ieșire a hidrocarburilor nu este fix, ele schimbându-se pe măsură ce apar noi orificii sau se închid altele pe o arie delimitată de specialiști la aproximativ 40 de hectare. Și intensitatea, durata și înălțimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, săptămânal, sezonier, anotimpual). Conform observațiilor îndelungate ale localnicilor înălțimea flăcărilor atinge de la câțiva centimetri la aproape jumătate de metru. În timpul cutremurelor de pământ limbile de foc au înălțimi de peste doi metri. Cele mai mari focuri ard în cadrul unor microforme cu aspect alveolar. Debitul emanațiilor de gaze este influențat de precipitații și variația nivelului pânzei freatice. O monitorizare recentă efectuată de specialiști la șase asemenea orificii alveolare indica faptul că acestea emanau aproximativ 24 de tone de metan pe an. Pentru întreg perimetrul se apreciază un debit anual de 50 de tone metan. Împreună cu acest gaz ajung la suprafață în cantități mai mici și dioxid de carbon, azot ori heliu.

Zona în care gazele naturale se autoaprind poate fi ușor vizitată datorită infrastructurii de acces, fiind delimitată de un zid de ciment, iar accesul se face pe un șir de scări. Urcând cele aproximativ o sută de trepte se ajunge ușor pe un platou unde, prin fracturile scoarței terestre, gazele naturale ard cu flăcări multicolore. În vecinătatea “focului viu” este construit un foișor care permite turistului să se adăpostească de soare ori ploaie sau pur și simplu să admire peisajul.

Turiștii care vin la Andreiașu au parte de un real spectacol al naturii, mai ales pe timpul nopții, când flăcările de culoare galbenă, roșiatică sau chiar albastră dau locului un aer mistic. De altfel, de la locuitorii din zonă, cunoscuți pentru ospitalitatea de care dau dovadă, pot fi aflate diverse legende, povești sau tradiții legate de “focul viu”. De pildă, locul are o puternică simbolistică religioasă, fiind considerat a fi un protector al animalelor. Localnicii mai spun că în momentul în care flăcările depășesc înălțimea de doi metri prevestesc declanșarea unui cutremur.

Cert este faptul că Andreiașu de Jos este o zonă cu un deosebit potențial turistic, cei care ajung aici având oportunitatea de a se bucura de aer liber, de peisaje încântătoare și bineînțeles de pământ în flăcări. Autoritățile locale, vorbind cu patos despre fenomenul natural din Andreiașu de Jos, spun că încearcă încontinuu să impulsioneze prezența turiștilor în zonă prin noi amenajări și facilități destinate acestora, dar și organizând, anual, un festival folcloric tradițional menit a pune în valoare, sub genericul “Focul viu”, această minune a naturii, precum și peisajele ori ospitalitatea oamenilor din zonă.

În apropierea “focului viu” de la Andreiașu de Jos se afla trei lacuri — Mocearu, Meledic și Limpede. De asemenea, pot fi vizitate vulcanii noroioși și peșterile din zonă.

Ofertele de cazare sunt pentru toate buzunarele. Fie în cort pe malul Milcovului sau în gazdă la vreun localnic, fie
la una dintre pensiunile situate în apropierea satului, în Mera sau Odobești. Pe lângă drumețiile în rezervația geologică sau pe valea Milcovului, turiștii pot organiza competiții de off-road, de vânătoare, vizitele la crame în care pot degusta cele mai bune soiuri de vinuri, însoțite de bucate specifice locului.

Declarat rezervație naturală în anul 1967, printr-un Decret al Consiliului Popular Județean și, ulterior, prin Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național, obiectivul turistic “focul viu” nu este singura zonă protejată din Vrancea, alte asemenea 20 de suprafețe căpătând același statut în ultimele două decenii.

Între vârfurile montane se întind culmi largi, adevărate plaiuri acoperite cu păduri ori pășuni, străbătute transversal ori longitudinal de poteci de vânătoare sau ciobănești, ușor de parcurs. Vârfurile sunt în general golașe, constituind puncte de belvedere asupra întregii regiuni muntoase vrâncene. Datorită diferențierii rocilor și faptului că pot fi ușor erodate, apele curgătoare au modelat forme spectaculoase, care se constituie în repere de atracție pentru turiști. Între acestea se află Parcul natural Putna, în cuprinsul căruia se întâlnesc suprafețe foarte mari de habitate protejate la nivelul Uniunii Europene, care îndeplinesc criteriile de reprezentativitate din Directiva “Habitate”. În urma cercetărilor de teren s-au identificat până în prezent 14 tipuri de habitate, din care unul este prioritar pentru conservare în această zonă străbătută de râul Putna.

Tot pe cursul aceleiași ape curgătoare din Vrancea se află Rezervația naturală “Cascada Putnei”. Aria protejată cuprinde zona în care râul traversează structuri geologice variate și intens tectonizate, de la limita bordurii montane în care a sculptat un sector de defileu, o cascadă și o succesiune de trepte și marmite ce se desfășoară pe 76 de metri lungime și pe o diferență de nivel de 14 metri. Cale de acces spre această zonă o constituie DN 2D, Focșani — Târgu Secuiesc. O cascadă a creat în bazinul său superior și pârâul Misina. Peisajul actual este consecința intenselor procese tectonice din trecut, a evoluției văii pe suportul structural și stratigrafic geologic complex, ce au avut ca rezultat formarea unei căderi de apa de circa 15 metri într-un ansamblu peisagistic deosebit la care se ajunge pe drumul județean Valea Sării — Năruja, care se desprinde din DN 2D, continuat pe un drum comunal până la Valea Neagră, apoi pe drumul forestier de pe văile Pâraielor — Bălosu și, în continuare, pârâul Misina conduce în aria protejată.

Cu acces de pe aceeași arteră de circulație, o altă rezervație naturală cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului Tișița, în aval de localitatea Lepșa, înglobând un imens tezaur de elemente fito și zoogeografice, geologice, dar și ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare științifică, afirmă cercetătorii Muzeului de Științele Naturii din Focșani. Se remarcă abundența speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice și endemic carpatice. Varietatea peisajului este accentuată de diversitatea structurii petrografice de vârstă miocenă, cum ar fi compuși carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi.

Aria protejată “Căldările Zăbalei” conservă pe sectorul cursului superior al pârâului cu același nume, în zona de confluență cu o altă apă curgătoare de mică distanță, Zarna, peisajul complex definit de Zăbala, cu renumitele “Căldări”, dar și pentru pădurile deosebite de acolo și, nu în ultimul rând, pentru asociațiile floristice și faunistice întâlnite în interiorul respectivului perimetru.

În amonte de această cascadă, prin alunecarea unui masiv, apele Zăbalei au fost barate și s-a format un lac de baraj natural. Inițial, acesta a avut o suprafață destul de mare, însă, în urma unei viituri puternice, barajul s-a rupt, scăzând astfel nivelul apei și suprafața lacului care este în prezent de două hectare. Calea de acces o constituie un drum forestier care urmărește albia râului Zăbala, în continuarea DJ 205A Focșani — Nereju.

În Rezervația naturală “Lacul Negru” sectorului de chei spectaculoase săpate de râul Năruja în complexul geologic al zonei, care creează o mare diversitate a peisajului, i se adaugă un lac ce oferă pe lângă o imagine idilică și un interesant și valoros potențial științific. Turiștii pot ajunge în zonă pe DJ 205D Focșani — Nistorești — Herăstrău, continuându-și călătoria pe drumul forestier din albia Nărujei până în zona bazinului de recepție al “Izvoarelor Nărujei”. Din vecinătatea cabanelor forestiere se desprinde pe versantul stâng al Nărujei traseul turistic marcat (cruce roșie) care conduce la Lacul Negru.

O rezervație naturală renumită și deci foarte căutată în Vrancea este Lepșa-Zboina, areal conservând arborete forestiere de tip fundamental, cu vârste cuprinse între 100 și 200 de ani, și o floră care, datorită condițiilor locale deosebite, este foarte bogată în specii endemice. Se ajunge în această zonă urmând DJ 205F Lepșa — Soveja, continuat cu drumul forestier de pe valea pârâului Lepșa.

Aria protejată “Vârful Goru”, situată la 1.785 de metri și ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice pâraielor Rozelor, Cotit și Afinișu, are în cuprinsul său o mare parte a speciilor din pădurile boreale și aproape în întregime din cele subalpine, elementul central ocrotit fiind jnepenișul și numeroasele specii de faună ori floră endemice sau rare.

De pe teritoriul județului Vrancea, cea mai directă cale de acces este DJ 205A Focșani — Herăstrău, ce se continuă cu drumul forestier prin Cheile Nărujei, valea pârâului Balosu, muntele Pietrosu și valea râului Zăbala până la vărsarea pârâului Goru în Zăbala, de unde, urmând în amonte malul stâng al pârâului Goru, se poate urma traseul turistic marcat cu o cruce albastră de pe versantul sudic. O altă posibilitate de acces o oferă traseul turistic care coboară din Lăcăuți, prin Dobroslavu și Șaua Gorului, tot în marcaj cu o cruce albastră.

Aria protejată “Pădurea Cenaru”, situată în zona vârfurilor Cenaru (898 m) și Gârbova (879 m), pe un sector al versantului drept al pârâului Milcov se remarcă prin prezența a peste 370 de specii de plante de diferite, detașându-se existența a 741 exemplare de Taxus baccata, arbore de talie mijlocie, monument al naturii. Există exemplare care înregistrează aproape 18 metri înălțime și vârste până la 200 ani. Căi de acces pe drumul județean Focșani — Andreiașu — Butucoasa, continuat cu drumul forestier de pe valea pârâului Gârbova, pentru accesul dinspre est, ori drumul forestier de pe valea pârâului Cenaru, pentru accesul dinspre vest.

Prin frumusețea peisajului se mai remarcă în Vrancea ariile protejate “Pădurea Verdele”, “Groapa cu Pini”, “Strâmtura Coza”, “Algheanu”, iar pentru valoarea științifică cele cunoscute sub denumirile “Reghiu—Scruntar”, pentru efectul apariției unui spectaculos relief ruiniform a cărui valoare științifică se amplifică prin existența resturilor fosile de nevertebrate din miocen și de mamifere de vârstă sarmato-pliocenă, “Pârâul Bozu”, a cărui importanță este dată de abundența de mecanoglife, adică urme ale agenților și proceselor de modelare dintr-un mediu litoral, și ichnoglife, amprente ale pașilor viețuitoarelor din epocile vechi ale pământului.

De curând, a fost instituită o arie protejată în “Lunca Siretului”, la nord de localitatea Rădulești, evidențiată de forme noi de faună și, mai ales, de prezența unor păsări ce sălășluiesc de obicei în zonele de deltă.

Prin frumusețile și curiozitățile oferite de Carpații Răsăriteni, în preajma zonei lor de curbură, dar și prin folclorul minunat existent în satele de deal și munte din preajma rezervațiilor naturale, județul Vrancea merită, cu prisosință, să fie străbătut și cunoscut.

AGERPRES/(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Ștefan Gabrea)