Fotografii: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FLUX

La Complexul Boros din Lunca de Jos ajungem relativ ușor, drumul este accesibil, chiar dacă este acoperit de zăpadă, iar la fața locului ne așteaptă cu zâmbetul pe buze Szasz Istvan, proprietarul locului, și Molnar Szabolcs, ginerele său și cel care se ocupă cu activitatea turistică.

Dialogul se leagă ușor, iar imaginea caselor vechi, care seamănă cu cele ale bunicilor și străbunicilor, te fascinează din prima clipă.

Szasz Istvan, un inginer constructor apreciat, a folosit la proiectele sale, derulate în România și Ungaria, doar materiale de construcție moderne, dar gândul i-a rămas mereu la casa părintească, ce a fost vândută înainte ca el să se poată bucura de ea.

Ideea de a salva case vechi i-a venit, după cum singur spune, “dintr-o sperietură”, când în urmă cu peste zece ani a dorit să recondiționeze mobilă veche și a constatat că oamenii vor să renunțe la tot ceea ce este vechi, de la case și șure până la obiecte de uz casnic moștenite de la părinți și bunici.

“Ideea mi-a venit dintr-o sperietură. Am vrut să recondiționăm mobilă veche și pentru asta am căutat material vechi. Ne-am gândit să luăm lemn din niște șure vechi. Am dat un anunț la ziar și în două săptămâni s-au prezentat peste 50 de persoane care ne-au spus că au case și șure vechi de vânzare. Atunci m-am speriat și m-am gândit că dacă toată lumea vrea să arunce ceea ce este vechi, atunci trebuie să păstrăm ceva pentru că nepoții noștri nu vor mai avea ce să vadă. Și din asta a venit ideea. Am avut ceva bani și am început să culegem astfel de case”, își începe destăinuirea Szasz Istvan.

Inițial, pe terenul de câteva hectare pe care se află “sătucul” lui Szasz Istvan s-au cultivat cartofi, dar afacerea s-a dovedit a fi păguboasă, motiv pentru care proprietarii s-au reorientat către salvarea moștenirii strămoșești.

“Am încercat să punem cartofi pe acest teren și nu am scos nici măcar sămânța. Și am zis: nu-i bai, aici nu mai punem cartofi, mai bine umplem cu case vechi și păstrăm tradiția”, spune Szasz Istvan.

Micul său sat turistic din inima localității Lunca de Jos este compus din 14 case, cea mai veche datând din 1867, dar și de o moară de apă din 1873 și de pivnițe pentru varză murată, realizate ca acum 100 de ani. Fiecare casă poartă un nume, fie al gazdei de la care a fost cumpărată, fie al locului din care provine.

Casele au fost demontate de la foștii proprietari și au fost ridicate cu multă atenție pe Valea Boroșului, folosindu-se tehnicile de construcție de acum un secol. În unele dintre case, cele mai noi, s-a amenajat baia în locul cămarei, iar la cele vechi baia este accesibilă în afara casei.

Când intru, la invitația gazdei, în prima căsuță cu cerdac, vopsită în nuanțe de albastru și alb, originară de la Valea Ghimeșului, am senzația că m-am reîntors în timp, pe vremea copilăriei și aștept ca, în orice moment, din cealaltă cameră să apară bunica, cu un castron de gogoși calde în mâini. Mobilierul este autentic și tradițional, paturile sunt acoperite cu cergi sau cuverturi țesute de mână, iar saltele sunt umplute cu paie. Mai multe costume populare sunt expuse în dormitorul casei, iar sentimentul pe care îl ai vizitând un astfel de interior este unul de bucurie că oamenii încă apreciază valorile autentice și de speranță că acestea nu vor dispărea.

Szasz Istvan recunoaște că salvarea caselor vechi reprezintă pentru el o datorie de suflet și în niciun caz o afacere.

“Este mai mult o afacere pentru suflet. Eu am lucrat în construcții, și acum am firmă de construcții și la un moment dat, după 40 ani de meserie, omul se satură de atâta beton și oțel beton. Trebuia să fac ceva în viață care să-mi bucure sufletul și m-am decis să mă reîntorc la rădăcini. Din păcate, casa noastră părintească trebuia să fie vândută, cu mobilier cu tot, în 1975, când am venit de la facultate și am rămas doar cu amintirile. Așa că mi-am refăcut aici amintirile vechi”, mărturisește Szasz Istvan.

El povestește că în 2008, când a inaugurat acest loc, i-a invitat la eveniment pe toți cei de la care a cumpărat casele și mulți dintre ei au început să plângă atunci când și-au revăzut casele copilăriei. Szasz Istvan spune, cu tristețe în glas, că a început această salvare a caselor strămoșești în ceasul al 12-lea și afirmă că foarte mulți oameni renunță cu mare ușurință la tot ceea ce este vechi.

“Vor să scape oamenii de tot ceea ce este vechi. Aruncă cerga veche și își iau pături cu cerbi din Turcia, și spun că merită și ei să-și facă o casă din BCA, ca și vecinii. Noi, din păcate, am început activitatea de salvare în ultimul ceas”, afirmă proprietarul satului.

Pentru a le arăta turiștilor cum trăiau pe vremuri bunicii și străbunicii noștri, într-un fost grajd salvat de la pieire a fost înființat un mic muzeu unde sunt expuse zeci de obiecte de uz casnic, de la război de țesut până la ustensile de bucătărie, dar și fotografii vechi, costume populare, ouă încondeiate sau icoane.

Nu departe de muzeu se află și “șura de dans”, acolo unde au loc petreceri de nunți sau botezuri și unde sunt expuse fotografii ilustrând tarafuri populare, datând din perioada interbelică.

În Complexul Boros se organizează periodic tabere de creație pentru artiști, meșteșugari, dar și întâlniri ale ansamblurilor populare din Transilvania. În cele 14 căsuțe muzeu sunt 110 locuri de cazare, care au fost rezervate în totalitate pentru Revelion de către cei care vor să petreacă noaptea dintre ani într-un stil tradițional. Ceea ce înseamnă că invitații se distrează doar pe muzică interpretată de tarafuri folclorice și chiar sunt învățați să facă câțiva pași, dacă nu cunosc deloc tainele dansului popular.

“Este un loc tradițional, cu căsuțe care au vârste cuprinse între 100 și 150 de ani și Revelionul este sărbătorit tot conform tradiției, cu muzică și dansuri populare. Sunt invitate două-trei tarafuri din Ardeal și vin aici doar oamenii cărora le place și sunt interesați de cultura populară. Cei care nu știu să danseze, îi învățăm, dar cei mai mulți știu câțiva pași”, afirmă Molnar Szabolcs, agentul de turism al locului.

În satul turistic muzeu din județul Harghita a fost invitat și prințul Charles, moștenitorul tronului Regatului Unit, dar acesta nu a putut ajunge la Lunca de Jos, din cauza programului foarte încărcat. Szasz Istvan spune, însă, că “invitația rămâne permanent lansată”.

Până la vizita prințului Charles, în complexul Boros se ridică o capelă, proprietarul locului dorind să-i mulțumească, în acest fel, lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat.

“După ce bunul Dumnezeu ne-a ajutat să salvăm atâtea case, am hotărât că și Dânsului trebuie să-i facem o casă, că merită”, mărturisește Szasz Istvan.

Chiar dacă unii turiști se tem să doarmă pe saltelele de paie sau caută confortul locurilor cu multe stele, există din ce în ce mai multe persoane care își doresc să trăiască experiența traiului arhaic și să petreacă momente de liniște într-un loc extrem de pitoresc.

Iar inginerul constructor harghitean așteaptă răbdător ca valorile autentice ale locului să fie redescoperite și privește cu bucurie la micul său sat, în care simte că vine acasă și pe care îl va lăsa moștenire nepoților săi.

“Când intru în satul meu simt că vin acasă. Nu pot să spun că sunt mândru. Îmi place și sunt satisfăcut, e un cuvânt mai potrivit. Mândria e un fel de păcat”, își încheie povestea salvatorul de case din Harghita.

AGERPRES/(A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Ștefan Gabrea)