Facebook Twitter Email

Branul rămâne în continuare stațiune turistică de interes local neîndeplinind condițiile de infrastructură și asistență medicală pentru titulatura de interes național.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

” Principala problemă este că stațiunea Bran nu are stație de ambulanță și, de asemenea, DN73 între Bran și Râșnov, în lungime de 12 km, nu este reabilitat. Am discutat deja la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și este posibil ca anul viitor să deschidem stația de ambulanță, iar acest lucru va duce la depășirea punctajului necesar și am putea primi titulatura de stațiune turistică de interes național chiar dacă porțiunea de drum dintre Bran și Râșnov nu va fi reabilitată”, a spus primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu.

Pe lângă cele două condiții, localitatea trebuia să aibă și un spațiu corespunzător desfășurării manifestărilor culturale, lucru care a fost rezolvat, a mai precizat edilul.

În ceea ce privește pregătirile pentru sezonul de iarnă, Gheorghe Hermeneanu a punctat faptul că se fac deja verificări la instalațiile de transport pe cablu și a celor de nocturnă, precum și a tunurilor pentru zăpada artificială, la pârtia de schi Zănoaga, aflată la o distanță de patru km de centrul localității, în zona Valea Porții. Pârtia are o lungime de 1000 de metri, o diferență de nivel de 150 de metri, fiind accesibilă pentru toate categoriile de schiori atât începători cât și avansați. La bază se află un centru de închiriere echipament sportiv, un centru de prim ajutor, precum și antrenori de schi pentru cei care vor să învețe acest sport.

Pârtia este destul de fecventată de schiori, având în vedere că prețurile sunt la jumătate față de cele practicate în Poiana Brașov sau la Predeal, dar și mai puțină aglomerație pe pârtie.

Primarul Branului a mai arătat că localitatea este pregătită pentru turiștii care vor veni aici să petreacă sărbătorile de iarnă “pentru că avem obiceiuri foarte frumoase în zonă, iar proprietarii de pensiuni se pregătesc intens pentru această perioadă de sfârșit de an, cu tot felul de surprize”, a subliniat sursa citată.

În județul Brașov, există, în prezent, trei stațiuni turistice de interes național — Poiana Brașov, Predeal și din anul 2013, orașul Râșnov. De asemenea, în urmă cu trei luni, orașul Zărnești a obținut titlul de destinație ecoturistică a României, alături de zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului din Maramureș.

AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva