Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Istoria Mănăstirii Brâncoveanu începe în secolul al XVII-lea, în anul 1654, când satul și moșia de la Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului muntean Preda Brâncoveanu, care a construit o bisericuță de lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a zidit în piatră o mănăstire.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, românii din Transilvania abia scăpaseră de atacurile repetate ale principilor calvini asupra punctului principal al identității lor — credința ortodoxă, iar apoi prin trecerea Ardealului sub stăpânirea Habsburgilor (1683) a apărut pentru ortodoxia română transilvăneană pericolul catolicizării. În acest context, domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat și reorganizat vechea mănăstire ortodoxă de la Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaștri, într-o mănăstire mai mare cu viață de obște, cu călugări care trăiesc, muncesc și se roagă împreună, spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam și credință a românilor de pe ambele versante ale Carpaților. Nu trebuie să uităm că domnul Țării Românești — considerat la 1699 patronul adevărat al mitropoliei din Ardeal — a fost unul din cei mai convinși și hotărâți apărători ai unității de credință a românilor din Transilvania.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Voievodul martir a înființat la mănăstirea din Sâmbăta de Sus și o școală de grămătici, un atelier de pictură în frescă și o mică tipografie, instalate în noua incintă de piatră, după modelul brâncovenesc folosit în toate ctitoriile sale domnești. Unul din cei mai de seamă stareți ai mănăstirii din secolul al XVIII-lea a fost egumenul Visarion, care a condus-o aproape 40 de ani, până la distrugerea ei în 1785.

În vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desființarea mănăstirilor, pe care le considera focare primejdioase de menținere a conștiinței ortodoxe, iar ordinul său cerea ca mănăstirile de lemn să fie arse, iar cele de zid și piatră să fie demolate. În Făgăraș, ordinul a fost executat de contele Nicolae Bethlen în iunie 1761, dar mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost cruțată de distrugere, foarte probabil la intervenția familiei Brâncoveanu, proprietara moșiei și satului. Rămasă singura mănăstire ortodoxă din Țara Făgărașului, prestigiul ctitoriei brâncovenești a crescut și mai mult.

Printr-o rezoluție din 12 decembrie 1782, Curtea de la Viena dispunea desființarea în cuprinsul întregii monarhii a tuturor acelor ordine de călugări și călugărițe care duc numai viață contemplativă, fără a contribui cu ceva plauzibil la binele societății civile, iar cu toate intervențiile făcute de boierii Nicolae și Emanuil Brâncoveanu către guvernul Transilvaniei, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu a mai putut fi salvată, distrugerea având loc în noiembrie 1785. Dintre toate clădirile mănăstirii, biserica, având ziduri solide, nu a putut fi demolată, ci doar avariată. Ea a rămas în ruină vreme de aproape un secol și jumătate.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km distanță, a fost locuit vremelnic de urmașii familiei Brâncoveanu care au stăpânit domeniul până la reforma agrară din anul 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei Sibiului aceste proprietăți, împreună cu ruinele mănăstirii de la Sâmbăta de Sus.

În decursul celor 140 de ani de părăsire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a mănăstirii, însă cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu i-a revenit Mitropolitului Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în vara anului 1926, când s-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici, s-au refăcut părțile ce lipseau și s-a ridicat acoperișul. Sfințirea bisericii și a noilor clădiri a avut loc la 15 august 1946, când se sărbătorea hramul mănăstirii.

A fost păstrată în interiorul bisericii frumoasa pictură veche care a rezistat intemperiilor vremurilor, iar arhitectura bisericii refăcute se încadrează întru-totul în stilul brâncovenesc. La exterior, decorația în piatră a încadrărilor de la uși și de la ferestre, dar mai ales a pilaștrilor sculptați și a panourilor de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumusețe acestui monument. Brâul de cărămidă așezat în zimți, acoperișul de șindrilă și proporțiile perfecte înfățișează un monument vrednic de epoca domnitorului Brâncoveanu. Turla bisericii este octogonală la exterior și cilindrică în interior. Interiorul bisericii, în formă de cruce, e împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor. Pictura din pridvorul bisericii este în întregime nouă și cuprinde scene din Vechiul Testament, precum și Judecata de apoi, Raiul și Iadul. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o ușă de lemn de stejar, fixată într-un ancadrament de piatră sculptată, iar deasupra ușii se află pisania săpată într-o placă de piatră. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictată Maica Domnului, se află tabloul ctitorilor Brâncoveni. În naos, pictura este aranjată în cinci registre: sfinți mucenici, scene din Noul Testament, proroci, Învierea Domnului și Schimbarea la Față.Tâmpla bisericii, construită din zid masiv, care permite intrarea în altar prin trei uși, este de asemenea pictată în întregime în frescă cu icoane corespunzătoare canonului bisericesc. Pictura în frescă a altarului este dispusă în patru registre: Maica Domnului pe tron, împărtășirea Apostolilor, Sfinți Ierarhi în două registre. Mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit și vechea clopotniță a mănăstirii în formă inițială, unde până în anul 1997 au fost adăpostite cele cinci clopote a căror greutate depășește 2000 de kg, mutate acum în incinta turlei.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Fântâna Izvorul Tămăduirii atestată documentar la anul 1500, cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia de-a lungul timpului s-au petrecut și țesut multe întâmplări miraculoase și legende, a fost restaurată mai întâi de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar în zilele noastre s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Tot ca o lucrare de înnoire a Mănăstirii Brâncoveanu se înscrie și renovarea și extinderea altarului din pădure, unde se săvârșesc slujbele religioase în aer liber.

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu a fost Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crișanei, și Maramureșului. Acesta a rezidit din temelie incinta Mănăstirii Brâncoveanu, lucrare începută în 1985. După 208 ani de la dărâmarea ei, Mănăstirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de 15 august 1993, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, când s-a sfințit biserica nouă ce poartă hramul Sfinților Martiri Brâncoveni, ca și întreaga mănăstire. Printre stareții Mănăstirii Brâncoveanu se numără părintele Arsenie Boca în perioada 1939-1948, când a fost transferat de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, unde este și înmormântat.

Mănăstirea Brâncoveanu deține una dintre cele mai valoroase biblioteci mănăstirești, nu numai de la noi din țară ci și din alte părți, având un fond de peste 70.000 de volume de carte și periodice organizat după principii moderne și deschis publicului. Unul dintre obiectivele cultural-religioase care măresc strălucirea pe care o are Mănăstirea Brâncoveanu este Centru Ecumenic — Academia de la Sâmbăta de Sus, care a fost inaugurată la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului din 15 august 2003. Clădirea are 130 de locuri de cazare, un amfiteatru cu o capacitate de 150 de locuri și o sală de mese. Aici se organizează conferințe, simpozioane, întâlniri și sunt găzduiți oameni din afara mănăstirii, veniți din dorința de studiu și retragere pentru liniștea sufletească în acest adevărat monument al credinței ortodoxe și al culturii românești.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Zeci de mii de pelerini se adună în fiecare an la Mănăstirea Sâmbăta la 15 august, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, când slujba are loc de obicei la altarul din pădure.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)