Junii Brașovului, un obicei străvechi care se pierde în negura vremurilor, este considerat pe bună dreptate ca având o valoare unicat în România, ce amintește cu prisosință de valorile trăirii dacice pe aceste meleaguri, spune pr.prof.dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Școli Românești din Scheii Brașovului și autorul cărții “Junii din Scheii Brașovului”.
Fotografii: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ
Prima mențiune documentară datează din anul 1728 și se află într-un hrisov din arhiva Primei Școli Românești din Schei. În acest hrisov, Junii sunt amintiți ca “o rânduială din bătrâni”. Printre altele, se mai consemnează în acest document despre Juni: “Să-i lăsați să treacă fără oprială, frumos, pe rând cum se cade, iar cine se va îngădui să treacă cu sfintele cruci prin această grădină, unul ca acela să fie blestemat de Domnul și de cei 318 sfinți”. Este vorba de trecerea Junilor călări spre Pietrele lui Solomon, unde au loc serbările Junilor, în miercurea de după Paște.
“Obiceiul acesta al Junilor ne amintește de istoria meleagurilor pentru că ei și-au primit caracteristici pe fiecare treaptă a istoriei. Ca dovadă nu avem doar Juni tineri, care nu este un pleonasm, înseamnă necăsătoriți, avem roșiori, dorobanți și curcani, care luptă pentru independență. În amintirea evenimentelor din 1877, când noi eram în Ardeal și nu aveam voie să luptăm pentru independență, luam costume de roșiori, de dorobanți și de curcani. Patru dintre cele șapte grupuri de Juni poartă pe cap modelul căciulii lui Mihai Viteazul, trei poartă costume din 1877 și astfel ei asamblează niște valori ale istoriei prin felul lor de a se comporta”, a precizat pentru AGERPRES pr.prof. dr. Vasile Oltean.
Cele șapte grupuri ale Junilor sunt: Junii Albiori, Junii Roșiori, Junii Brașovecheni, Junii Dorobanți, Junii Curcani, Junii Bătrâni și Junii Tineri, având în frunte șerjile adică vătaful, armașul mare, armașul mic, sutașul, stegarul și surlașul. Surla este instrumentul preferat al Junilor, un fel de trompetă care scoate sunete stridente.
Conducătorii fiecărui grup au câte un buzdugan cu tricolor, simbol al vitejiei și demnității. De asemenea, fiecare grup are un steag propriu care aduce un profund caracter patriotic în acțiunile și serbările Junilor. Fiecare grup are o costumație proprie, foarte veche, pe care o îmbracă doar la manifestări și evenimente deosebite cum sunt cele din Săptămâna Luminată imediat după Paști și la Parada Junilor, care are loc în fiecare an pe străzile din centrul Brașovului, în Duminica Tomii.
Prima ieșire a Junilor este de Bunavestire, pe 25 martie, când Junii tineri ies cu surla în Piața Prundului, fac un popas și trag din surlă, urcă pe Coasta Prundului, unde îi așteaptă Juni din alte grupuri și unde se aruncă buzduganul și apoi colindă pe la troițele din zonă. De Florii urmează parastasul Junilor care au trecut la cele veșnice și, potrivit sursei citate, “catastifele cu nume sunt impresionant de mari în memoria acestor Juni care își respectă înaintașii”.
Urmează apoi manifestările Junilor, care au loc în fiecare zi din Săptămâna Luminată, culminând cu Parada Junilor din Duminica Tomii, la care asistă mii de persoane. Luni, ies după ouă roții la fete având în frunte un ceteraș, după care fac o horă și aruncă buzduganul în Piața Prundului. Marți, se duc pe Coasta Prundului cu plăcinte, orice trecător prin zonă primind câte o plăcintă. Apoi petrec la Crucea de pe Coasta Prundului, o cruce istorică pastorală. De altfel, în Scheii Brașovului sunt 64 de troițe, cele mai multe fiind ale Junilor, și fiecare grup are în grijă câteva troițe. Miercuri urmează ieșirea la Pietrele lui Solomon, dar cum în vremea comunistă nu aveau voie să ia canii de la colective pentru a se deplasa, au amânat-o pentru duminică. Joi are loc aruncarea în țol, în Piața Prundului, iar vineri se spune că își plâng zilele. Sâmbătă au loc pregătirile pentru duminica cea mare, când ies la paradă în cetate. Lângă Muzeul Primei Școli Românești din Scheii Brașovului se află Muzeul Junilor, unde s-a reușit adunarea mai multor elemente care țin de existența lor.
Există șapte tipuri de costume, și de bărbați și de femei, troaca junilor, un instrument extraordinar de arhaic, care se punea pe genunchi ca o platoșă și cu 22 de ciocănele se împleteau firele din piele cu care se împodobeau hainele. De asemenea, în muzeu există elemente arheologice găsite la Pietrele lui Solomon, dar și obiecte de uz casnic, poze și tablouri foarte vechi ale lor, a mai spus pr.prof.dr. Vasile Oltean.
AGERPRES/(A — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)