Valoarea schimburilor comerciale dintre Grecia și România ar putea ajunge la 1,5 miliarde euro în următorii ani, România situându-se în prezent pe locul al 13-lea ca țară de destinație a exporturilor grecești, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Ioannis Markos, consilierul economic și comercial al Ambasadei Greciei la București.
Foto: (c) Ioannis Markos/ ARHIVA PERSONALA
Ioannis Markos a apreciat, totodată, că valoarea investițiilor totale ale companiilor elene vor totaliza aproximativ 500 de milioane de euro în 2014, Grecia deținând locul 6 printre cei mai importanți investitori străini în România.
AGERPRES: Care este valoarea schimburilor comerciale dintre România și Grecia în 2013 și la ce nivel estimați că se vor situa acestea în 2014?
Ioannis Markos: Conform datelor statistice oferite de Autoritatea de Statistică Elenă (EL.STAT), comerțul bilateral dintre Grecia și România s-a ridicat la 1,143 miliarde de euro în 2013. Exporturile grecești către România s-au ridicat la 617,7 milioane de euro, în timp ce importurile din România au fost de 526,1 milioane euro.
România se situează pe locul al 19-lea între cei mai importanți furnizori ai Greciei și pe locul al 13-lea ca ‘țară client’. Cu toate acestea, comerțul bilateral nu reflectă încă potențialul real (datorat mai ales proximității geografice), al relațiilor comerciale dintre cele două țări, dar suntem încrezători că în următorii ani se va ajunge la suma de 1,5 miliarde de euro.
Cele mai importante produse exportate din Grecia în România sunt produse din cupru, fructe și legume, mase plastice, produse alimentare, produse cosmetice, jucării etc.
Pentru anul 2014, ne așteptăm la o creștere a comerțului bilateral de aproximativ 5%. Potrivit celor mai recente date (EL.STAT) în primele 9 luni ale anului 2014 comerțul bilateral a crescut până la 878 de milioane de euro, de la 829 milioane de euro în aceeași perioadă a anului 2013 (+ 5,9%). Exporturile grecești s-au ridicat la 446 milioane de euro, în timp ce importurile din România au fost de 431 milioane de euro.
AGERPRES: Care este volumul investițiilor realizate de oamenii de afaceri greci în România anul trecut?
Ioannis Markos: La sfârșitul anului 2013, Grecia s-a situat pe locul 6 în topul țărilor care au investit în România, cu investiții totale de peste 4 miliarde de euro și mai mult de 5.700 de societăți înregistrate.
În ceea ce privește volumul investițiilor grecești în 2013, ultimele date disponibile arată investiții mici, de aproximativ 150 milioane de euro, referindu-se la capitalul social. Cu toate acestea, datele nu corespund realității, deoarece capitalul investit este cel care contează cel mai mult, acesta ridicându-se la aproximativ 500 milioane de euro.
AGERPRES: Ce perspective investiționale estimați pentru anul 2014 din partea oamenilor de afaceri greci?
Ioannis Markos: Având în vedere volumul investițiilor companiilor cu capital grecesc în România, majorarea capitalului investit de acestea, transferurile de capital din alte țări (Cipru, Olanda, Luxemburg), precum și absorbția fondurilor din programele Uniunii Europene, estimăm că valoarea investițiilor totale ale companiilor elene vor ajunge la aproximativ 500 de milioane de euro în 2014.
AGERPRES: Ce poziție ocupă Grecia în clasamentul țărilor cu cele mai mari investiții în România, în ultimii 20 de ani?
Ioannis Markos: Așa cum am menționat, Grecia deține locul 6 printre cei mai importanți investitori străini, cu mai mult de 5.700 societăți cu capital grecesc înregistrate, care au angajat în jur de 35.000 de persoane și au investit un capital de peste 4 miliarde de euro.
AGERPRES: Care sunt domeniile preferate de investitorii greci prezenți în România?
Ioannis Markos: Investițiile grecești în România sunt prezente în toate domeniile de activitate economică, dar putem distinge cu siguranță prezența companiilor grecești din industria alimentară, comerț cu amănuntul, sectorul bancar, agricultură și servicii.
AGERPRES: Cum percep investitorii greci mediul de business românesc?
Ioannis Markos: Investitorii greci consideră că economia românească respectă, în ceea ce privește datele macroeconomice, estimările organizațiilor internaționale. Totuși, ar trebui acordat un interes deosebit investițiilor străine, care contribuie în mod științific la creșterea PIB, deschizând astfel calea pentru aderarea României la Zona Euro.
În plus, distanța mică dintre cele două țări, impozitul forfetar, precum și stimulentele fiscale pentru capitalul reinvestit sunt considerate ca puncte pozitive pentru mediul de afaceri românesc, dar ar trebui să se facă eforturi continue pentru îmbunătățirea infrastructurii și pentru mai puține schimbări fiscale.
AGERPRES/(AS-autor: Magdalena Tănăsescu, editor:Nicoleta Gherasi)