Facebook Twitter Email

Poetul Mihai Eminescu a fost celebrat pe 15 ianuarie, la 165 de ani de la naștere, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Cuba, informează un comunicat al ambasadorului României la Havana, transmis luni AGERPRES.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

“În dimineața zilei de joi, 15 ianuarie 2015, la ora 10,00, Ambasada României, împreună cu Asociația de Prietenie Cuba-România, în colaborare cu Institutul Cuban de Prietenie cu Popoarele (ICAP), UNEAC (Uniunea Scriitorilor și Artiștilor din Cuba) și cu sprijinul Ministerului Relațiilor Externe (MINREX), a organizat la monumentul Mihai Eminescu ridicat în centrul Havanei (Vedado, Parcul Victor Hugo) tradiționala manifestare dedicată Poetului Național, Culturii și Spiritualității Românești”, se arată în comunicat.

Au fost prezenți la manifestare, printre alții, Miguel Barnet Lanza — vicepreședinte al Consiliului de Stat, președinte al UNEAC, Elio Gamez Neyra — prim-vicepreședinte al ICAP, ambasadorul Herman Portocarero — șeful Delegației UE la Havana, alături de membri ai corpului diplomatic din Cuba, Manuel Yepe Menendez, primul ambasador al Republicii Cuba la București (1961-1968), președinte de onoare al APCR, ambasador Jorge Quesada Concepcion — director adjunct al Direcției Europa și Canada (MINREX), Julie Valdez Alvarez — director Relații Internaționale al Institutului Cuban de Artă și Industrie Cinematografică (ICAIC) din partea Ministerului Culturii, reprezentanți ai altor instituții centrale și principalelor instituții media precum Granma, Prensa Latina, Radio Habana, Trabajadores.

“În cadrul evenimentului, elevii școlii Generale “Arturo Montori”, însoțiți de cadre didactice și membri de familie, au prezentat un program dedicat lui Eminescu. Momentul omagial a fost precedat de depunerea de coroane și buchete de flori în ordine UNEAC, ICAP, Ambasada și Asociația de Prietenie Cuba-România, elevii cubanezi.

Ambasadorul Dumitru Preda a evocat personalitatea lui Mihai Eminescu, cu un accent asupra copilăriei artistului, și a oferit apoi câte un tablou fotografic al festivităților din 2014 atât școlii cubaneze, cât și ICAP.

Miguel Barnet a evidențiat legăturile sale îndelungate cu cultura română și mai ales cu opera eminesciană, valoarea concepției vizionare a poetului, similitudinile cu viața, opera și acțiunea celui numit “Apostolul Independenței cubaneze”, Jose Marti, și a chemat pe toți cei prezenți să participe la lansarea în acest an a plachetei Mihai Eminescu, “Poemas eligidas”.

Prim-vicepreședintele Elio Gamez Neyra a subliniat atenția acordată de ICAP sărbătoririi marelui scriitor român, dezvoltării relațiilor cu România și poporul român.

În cursul zilei de 15 ianuarie, ambasadorul României a avut o intervenție directă la Radio Havana și a acordat scurte interviuri unor publicații și radiouri locale.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva