Fotografii: (c) GIL PIETRAR / AGERPRES FOTO

Povestea ei e plină de greutăți care ar fi doborât mulți oameni, dar mătușa Floare — cum i se spune — are puterea să râdă, să-i înveselească pe cei din jur și să meargă mai departe cu optimism. După ce a fost “mamă eroină”, mătușa Floare a ajuns să trăiască singură, toți copiii fiind plecați în străinătate. Acum speră să ajungă în Statele Unite ale Americii, după ce a văzut mai multe țări din Europa.

Floare Finta își întreține casa singură, nu se plânge, spune doar că n-ar vrea să retrăiască anii tinereții din cauza greutăților prin care a trecut.

“Am umblat la școală în clasa I, pe când am vrut să merg în clasa a II-a au venit ungurii, a fost Ungaria aici. A trebuit să umblu iară în clasa I și a II-a, învață ungurește. Egy, ketto, harom, negy (unu, doi, trei patru — n.r.) — cu atât am rămas (râde). Nici acele două clase nu le-am gătat, o venit armata, o fo război, n-o mai fost școală, gata. Amu știu citi dar nu știu scrie. De aste n-ai văzut. Da și a citi m-am învățat cu pruncii când au umblat la școală. Amu citesc în Biblie și cărțile de rugăciuni, de zici Doamne cine știe câte școli am eu. Da abia îmi scriu numele, fac F. F., Finta Floare”, povestește amuzată, în graiul oșenilor, octogenara.

A avut nouă copii, cu toții fiind întreținuți de soțul ei, care a lucrat la alimentară, pe urmă la restaurant. Au supraviețuit cu ajutorul animalelor pe care le aveau în gospodărie.

Întrebată cu ce s-a ocupat când a avut atâția copii de crescut, mătura Floare răspunde simplu: “cu ei”. “Au fost mulți, mici, eu am stat acasă, n-am lucrat nicăieri. A trebuit să spăl, să fac mâncare, să-i culc, să-i scol”, își amintește mătușa.

Toți copiii au plecat la muncă în străinătate, după cum e moda în Țara Oașului. S-au dus fie în Statele Unite ale Americii, Austria sau Italia, pentru un trai mai bun, s-au stabilit acolo și nu prea mai revin pe acasă.

“Toți o fugit, o plecat, că aici dacă lucră la om umblă în batjocură cu tine, nu-ți dă nici bani și râde de tine. Nu-s sătui cei mari, nu pot da la cei mici. Și acolo îi rău. Vezi că aici, în Parlament, tot o furat, amu ne-or fura și pe noi, tot o luat și nu-s sătui nici amu. Un om câte 300 de lei primește pensie și trăiește, își mai plătește și dările. Lor sute de milioane nu le ajung. Oare Cel de Sus nu i-a sătura? Ori cel cu coarne?”, spune Floare Finta.

Mătușa Floare recunoaște că, de-a lungul timpului, s-a schimbat și ea și copii ei, dar a rămas dragostea dintre ei. Nepoții o mai sună din când în când.

“Mă uit la ei, parcă nu-s ai mei, parcă n-o fost niciodată… Îmi pare și mie că nu-s de atâția ani acolo. Am și eu atâția ani? Mă duc și eu de colo colo, vin, stau. Îs tare mulți de numărat anii, dar apoi prin câte am trecut. Uă mămucă Doamne”, explică mătușa.

Din cei nouă copii ai săi, șapte sunt în viață, și-au întemeiat familii, iar acum mătușa Floare are peste 10 nepoți și strănepoți. Nu știe exact câți are, doar că “îs mulți”.

“Tre să-i număr, nu știu, vreo 13-14 nepoți. Strănepoți am trei, ori patru, trebuie să-i număr. O fată îi măritată în Austria după neamț, la băiat n-am știut că-i zic numele trei ani de zile. Apoi mi-am amintit că-i la L, îi zice Loris. La trei ani, sau patru, mi-a zis fata: Măi mamă, adu-ți aminte de L. Apoi la fete nu le știu zice, și la ăla mai mic nu-i știu zice, n-o pus nume ca la noi”, spune aceasta.

Nepoții și strănepoții înțeleg românește, dar trei dintre ei nu vor să vorbească limba părinților, ei “grăiesc italiană și austriacă”.

Cum copiii nu prea revin acasă, cel mult o dată pe an, mătușa Floare a plecat ea în vizită la copiii din Europa. Acum speră că primească viză și să plece în State. Nu vrea să rămână nicăieri pentru că n-ar avea cine să-i grijească locuința și micul muzeul.

“Am fost eu de câte ori la ei, numai în America n-am fost. Nu rămân nicăieri, rămân la casa mea, cine îmi spală mie, cine mi le grijește? Copiii n-o fost amu de Crăciun acasă, nu știu de vin de Paști, de nu, poate m-oi duce eu până la ei. Cred că-mi face Liviu chemare în America”, spune femeia.

La cei 82 de ani, nu-i e frică să zboare cu avionul pe distanță așa de mare. “Am mai fost eu cu avionul, n-am eu treabă. De mi-e somn mă culc, de-mi vine de râd râd, de-mi vine de sete beau apă. Mă sui și mă duc”.

Mătușa își arată, cu mândrie, micul muzeu pe care l-a amenajat în locuința sa, toate piese autentice moștenite de la mama, de la desăgi, traiste, clopuri, la cele peste 30 de oluri primite de la cei pe care i-a botezat.

“Le am de când am fost fată. Blidele o fost acasă, la celelalte fete nu le-o trebuit, eu le-am luat toate și n-am zis nimic, le-am pus aici. Tare mulți prunci am botezat. Treizeci și ceva numai fete. La Paști, luni după Paști, veneau finii cu colacul și mi-au adus oluri și colac”, mărturisește femeia.

E mândră și de diplomele pe care le-a primit de la diferite instituții de cultură în semn de recunoștință pentru meritele deosebite în păstrarea culturii și tradiției oșenești. Cel mai important este titlul de “tezaur uman viu” primit de la Ministerul Culturii, diplomă pe care a primit-o la București.

“Amu mai lucru toată ziua, că n-am ce face. Toți îs duși. Mai vine vecina la mine, ne punem și coasem străițucă, clopuri, mai îmbrăcăm păpuși, facem miri, nuntași. Mai am oaspeți, vin, se uită, fac poză. A venit și Ceaușescu aici, n-o fost la mine în casă, dar de la Consiliu trimitea la școală să-i trimită pe copiii mei acasă să-i îmbrăc să se ducă toți îmbrăcați oșenește să-i dea flori”, mai spune Floare Finta.

Ea e supărată că “nu mai este danț, oșenia se duce”, e foarte multă răutate în lume, dar se consolează cu gândul că “n-ai ce face, e scris în Biblie”.

“Lumea se mai îmbracă în straie. S-o mai schimbat costumul, că nu lasă să puie cânepă, c-o zis că-s droguri, amu te-or duce în pușcărie de pui cânepă. S-o schimbat că o fost prea mult de lucru, o trebuit a coase de mână toate, apoi așa, aeștia tineri mai bine o luat un pantalon, o bluză și s-o dus. Acum se fac cu pânzuri aduse din străinătate, nu-i cu pânză de-a noastră, nu mai țese nimeni, nu mai coase nimeni. Și amu mă știu încălța cu opinci, așa o fo portul, nu au de ce să-ți fie rușine, dar amu l-i rușine de portul lor, că n-o crescut în pindileu, n-o făcut lipideu de câlț, amu le trabă puf și perini”, spune mătușa.

Ea își amintește cu nostalgie de vremurile de demult, când legăturile dintre persoane erau mai puternice, dar cu toate acestea parcă nu vrea să le mai retrăiască, din cauza greutăților pe care le-a întâmpinat.

“O fo tare fain mai demult, se adunau când se tăia porcul, coseau împreună, torceau, colindau, amu gândești că nici nu-i Crăciun, nu merge nimeni la nimeni. Mergeam afară le uliță, amu gândești că nu locuiește nimeni aici. Când se înserează toți îs închiși. Când vine primăvara un pic eu afară-s. Nu îmi place în casă”, spune mătușa.

Acum, Flore Finta trăiește dintr-o jumătate de pensie după soț, după ce pensia ei de “mamă eroină” a fost tăiată.

“Aveam acea pensie a mea, dar Iliescu a luat-o toată. Amu toți se omoară că le ia un pic din pensie și fac bai. Și n-am murit, aici îs, mi-o luat toată. A luat la toate femeile. Ce a dat Ceaușescu, Iliescu a luat. Așe-i, ce să facem, și mi-a rămas jumătate de pensie de-a lui bărbatul meu”, spune Floare Finta.

A ajuns să descopere călătoritul și împărtășitul tradiției la o vârstă înaintată. Abia așteaptă să mai fie un târg la care să fie prezentă. Timpul și-l petrece alături de o vecină, Floare Hotca, cosind sau făcând mici obiecte artizanale specifice Oașului, pe care le vând sau le dăruiesc.

Din păcate, nu prea are pe cine să învețe cum s-a cusut pe vremuri, dar speranța nu este pierdută, din moment ce două absolvente de arte plastice, din Maramureș, au stat două zile la ea pentru a învăța unele tehnici vechi.

Floare Finta spune că, pentru avea o viață frumoasă, trebuie să te comporți frumos, și, obligatoriu, să glumești. Altfel, dacă s-ar fi gândit doar la greutățile din viață, cine știe cum ar fi trecut peste cei 82 de ani.

“Eu nu m-am sfădit cu nimeni în veci. Grăiești frumos, de te întreabă, răspunzi, nu te doare gura. După ce să stai mânios? Mai bine râzi, glumești”, conchide mătușa Floare.

AGERPRES /(A — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Diana Dumitru)