Foto: (c) Gil PIETRAR / AGERPRS FOTO

Conform reglementărilor în vigoare, vinul este ”băutura alcoolică rezultată din fermentarea completă sau parțială a strugurilor proaspeți sau a mustului de struguri proaspeți”. După culoare, vinurile se împart în albe, roșii și roze. După tehnologia folosită, există mai multe clasificări ale vinurilor. Conform reputatului oenolog prof. Mihai Macici, autor al cărții ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”, acestea se împart în vinuri propriu-zise și vinuri speciale.

Vinurile propriu-zise sunt obținute prin tehnologiile obișnuite și au o tărie alcoolică de cel puțin 8,5% vol. Ele pot fi seci, având cel mult 4 g zahăr/l, demiseci, între 4-12 g/l, demidulci, între 12-50 g/l și dulci, cu peste 50 g/l.

La rândul lor, aceste vinuri propriu-zise se împart în alte trei categorii: vinuri de masă, vinuri de masă cu indicație geografică și vinuri cu denumire de origine controlată.

Vinurile de masă se produc din soiuri de mare producție sau din soiuri de calitate, dar care nu au întrunit caracteristicile necesare încadrării lor într-o clasă superioară. Vinurile de masă cu indicație geografică sunt obținute din soiuri nominalizate, în regiuni delimitate, prin tehnologii proprii și, de obicei, au menționată, pe etichetă, indicația geografică de proveniență și soiul. Vinurile cu denumire de origine controlată (DOC) sunt obținute din soiuri nominalizate, de calitate superioară, din areale clar delimitate. Acestea prezintă însușiri specifice locului de producere, soiului sau tehnologiei folosite. Spre deosebire de vinurile prezentate până acum, care trebuie să aibă o tărie alcoolică de minimum 8,5% vol, vinurile cu denumire de origine controlată trebuie să aibă o tărie alcoolică de cel puțin 11% vol. Acestea din urmă se împart, din nou, în trei categorii: ”Cules la maturitatea deplină” (DOC-CMD), ”Cules târziu” (DOC-CT) și ”Cules la înnobilarea boabelor” (DOC-CIB).

Spre deosebite de vinurile propriu-zise, vinurile speciale sunt obținute prin aplicarea unor adaosuri și tratamente speciale și se împart în: vinuri efervescente, vinuri licoroase, vinuri aromatizate și vinuri peliculare. 

Foto: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARHIVĂ

Vinurile efervescente au un conținut ridicat de dioxid de carbon, ceea ce le face să spumeze la turnarea în pahare, respectiv la contactul cu aerul. Vinurile licoroase se obțin din must sau din vin, cu adaos de must concentrat, distilat de vin, alcool de origine viticolă sau alimentar. Au o tărie alcoolică cuprinsă în 15 și 22% vol și un conținut de zahăr ridicat, de peste 80 g/l. Vinurile aromatizate se obțin din must sau din vin, cu adaos de plante sau extracte de plante aromatizate. Vinurile peliculare, la rândul lor, se obțin din maturarea de lungă durată a vinurilor la butoi, sub influența unei pelicule din drojdii, formate la suprafața lichidului, care se dezvoltă în contact cu aerul.

Nu putem vorbi, însă, despre această largă paletă de vinuri fără a trece în revistă câteva elemente importante care privesc cultivarea viței-de-vie, prima și poate cea mai importantă etapă pentru obținerea unui vin de calitate. România are o tradiție multimilenară în cultivarea viței-de-vie. Din vița sălbatică existentă, locuitorii acestui spațiu au obținut, de-a lungul timpului, multe soiuri roditoare.

Foto: (c) Cornel MOCANU / AGERPRES ARHIVĂ

În secolele XIV-XIX, a existat o migrație a soiurilor autohtone de viță-de-vie între Principatele Române, unele dintre ele dând chiar rezultate superioare în noile condiții. Alte soiuri românești au trecut, cu timpul, în țările vecine și, pe de altă parte, numeroase soiuri străine au pătruns în spațiul carpato-danubian. Spre exemplu, în Dobrogea, au fost introduse numeroase soiuri în timpul dominației otomane, printre care: Afuz Ali, Ceauș alb, Ceauș roz, Razachie albă, Razachie roșie, Sultanină etc. În Transilvania și apoi în Banat au fost introduse soiuri aduse din Ungaria, precum: Furmint, Hárslevelű, Bakator, Ezerjo și altele, care s-au răspândit apoi în Moldova și în Muntenia. Tot în această regiune, au apărut soiuri din fosta Iugoslavie: Slankamenka, cu sinonimul românesc Majarcă albă și soiul Creață de Banat, dar și soiuri din Bulgaria, ca de exemplu: Pamid, cunoscut sub numele de Roșioară, Dimiat, Mavrud, Gâmza etc.

În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, cultura viței-de-vie de pe meleagurile noastre s-a confruntat cu invazia filoxerei, o insectă parazită care distruge rădăcina și frunzele viței-de-vie. Filoxera provine din America de Nord, iar după ce a fost adusă în Europa, a provocat daune considerabile plantațiilor de viță-de-vie, deoarece soiurile europene nu aveau imunitate la acest dăunător. Pe teritoriul locuit de români, filoxera a fost identificată pentru prima dată în anul 1875, la Teleseu, județul Orhei, în Basarabia, apoi în 1880, la Arad, în vestul țării și oficial la Chițorani, în județul Prahova, în podgoria Dealu Mare, în anul 1884. Filoxera s-a răspândit rapid, ducând la dispariția sortimentelor tradiționale de vii. La doar trei ani după semnalarea filoxerei în Vechiul Regat, erau deja 6.493 ha distruse, cea mai mare parte în podgoria Dealu Mare. Această suprafață s-a extins treptat și în podgoriile Buzăului, în centrul și sudul Moldovei, apoi și în celelalte regiuni viticole. Ca urmare a distrugerii viilor de către filoxeră, sortimentul de soiuri din podgoriile românești a suferit multe transformări.

Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / AGERPRES ARHIVĂ

Într-o primă etapă, reconstrucția viilor s-a realizat cu vițe altoite aduse din import, apoi cu vițe obținute în pepinierele autohtone, înființate începând cu anul 1885. Au fost aduse în România peste 150 de soiuri străine, dintre care multe nu erau adaptate la condițiile naturale din țara noastră. S-a produs, astfel, un amestec de soiuri care a dus la deprecierea calității vinurilor românești, acestea pierzându-și poziția pe care o ocupau pe piața Europei înainte de apariția filoxerei. Treptat, s-a trecut la refacerea viticulturii prin altoirea vițelor indigene, pe portaltoi americani.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în paralel cu înființarea pepinierelor, a plantațiilor de portaltoi, cu începerea campaniei de combatere a bolilor, a fost adusă în România o gamă largă de hibrizi direct producători; aceștia însă s-au dovedit a fi inferiori calitativ. S-au extins, însă, în dauna soiurilor nobile, din cauza ușurinței cu care se înmulțesc și a rezistenței la boli.

După confruntarea cu filoxera, viticultura românească a primit o nouă lovitură, generată de declanșarea Primului Război Mondial. Ea s-a refăcut abia în perioada interbelică. Atunci s-au delimitat regiunile viticole consacrate, s-a elaborat o listă a soiurilor admise la înmulțire și au fost derulate primele acțiuni împotriva hibrizilor direct producători.

În prezent, România este una dintre marile țări viticole ale lumii, dezvoltarea viticulturii datorându-se condițiilor favorabile din țara noastră, îndeosebi din zonele de deal. Un factor foarte important în obținerea unui vin de calitate îl constituie soiul de viță-de-vie care stă la baza producerii acestuia. Din sortimentul viticol românesc fac parte câteva soiuri autohtone, care datează din perioada prefiloxerică și care au supraviețuit și după invazia filoxerei, dar și soiuri străine. Printre soiurile autohtone românești se numără, printre altele, Fetească albă, Fetească regală, Grasă de Cotnari, Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Frâncușă, Crâmpoșie (pentru vinurile albe); Fetească neagră, Băbească neagră (pentru vinurile roșii) și Tămâioasă românească și Busuioacă de Bohotin (pentru vinuri aromate).

Pe de altă parte, dintre soiurile de proveniență străină, enumerăm câteva: Riesling italian, Sauvignon blanc, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote (pentru vinuri albe), Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Cadarcă și Burgund mare (pentru vinurile roșii) și Muscat Ottonel (pentru vinuri aromate).

În această rubrică, vom prezenta, săptămânal, câteva elemente importante ale viticulturii românești, pornind de la cele mai importante vinuri produse la noi în țară, obținute atât din soiuri românești autohtone, cât și din soiuri străine cultivate pe teritoriul țării noastre, bine adaptate condițiilor de la noi. De asemenea, vom face referire și la o serie de alți factori, cum ar fi valențele culturale și religioase ale acestei băuturi, multiplele ei utilizări, rolul vinului în viața de zi cu zi etc.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)