Fotografii: (c) George DUMITRU

Țestul, aparent un suport ușor de realizat și la îndemâna oricui, era tot mai rar întâlnit în casele gospodinelor în vârstă, deoarece tot mai multe persoane folosesc mijloace moderne pentru coacerea pâinii și tot mai puține sunt dispuse să realizeze astfel de accesorii.

Dintr-o pură întâmplare la început, un tânăr student la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor, în vârstă de 23 de ani, s-a specializat și acum realizează cu migală suportul de lut ars, sub formă de clopot, care acoperă pâinea, mălaiul ori alte preparate puse la copt pe vatra încinsă, iar nevoia s-a transformat apoi rapid într-o pasiune și chiar și o sursă de venit.

Povestea studentului care îmbină utilul cu plăcutul, și atunci când nu este la facultate confecționează țesturi, a început într-o vară când țestul bunicii sale a cedat odată cu trecerea timpului, iar pâinea caldă pe care o mânca în fiecare zi nu a mai avut același gust. Împreună cu tatăl său s-a decis să realizeze un țest nou pentru bunica sa, însă planul inițial nu a fost și cel care a dus la rezultatul final. După ce s-au documentat, stâlpii familiei Dumitru s-au apucat de treabă, întocmai ca la carte. George și Ion Dumitru s-au înarmat, în primul rând, cu răbdare și pricepere. Pregătirea pământului cu picioarele, modelarea acestuia cu mâinile și uscatul la soare au condus la perpetuarea tradiției aflată la limita dispariției.

Procedeul în sine stă însă sub semnul magiei și al simbolurilor. Deoarece pâinea este sfântă, pe țest se realizează o cruce, iar până se ajunge la acest stadiu, lutul trebuie frământat cu picioarele de nouă ori, această cifră având caracter fermecat.

‘Se procură materia primă de la marginea satului, este vorba de un material mai special, de o argilă roșie, la care se adaugă celebra balegă de cal, care îi dă caracterul tradițional. Acest pământ se pune la înmuiat cu o seară înainte, ziua următoare se amestecă compoziția respectivă și se calcă de nouă ori pentru a se omogeniza cât mai bine. Numărul ăsta reprezintă o cifră magică în tradiția românească. Se spune că dacă nu îl calci de nouă ori, țestul va crăpa, nu se va face bine și se va sparge foarte repede. După ce s-a călcat de nouă ori, sunt luate niște guguloaie, părți egale, se transportă pe niște mușuroaie amenajate în principal din pământ, dar mai nou sunt făcute din ciment sub formă de matriță. Sunt făcute din ciment deoarece nu mai există riscul de a fi mișcat și totodată să își păstreze dimensiunile, adică să nu varieze diametrul, înălțimea și în același timp, grosimea buzei să fie una constantă’, a povestit, pentru AGERPRES, tânărul George Dumitru.

În acest fel tradiția a fost reluată, îmbunătățită și folosită cu scopul de a conduce la realizarea unor preparate a căror savoare rămâne neschimbată din generație în generație. Studentul a început treptat să dăruiască rezultatul muncii sale rudelor și prietenilor, iar din această pasiune obține deseori și venituri. Țesturile pe care le execută cu pricepere urmează, de regulă, calea Capitalei ori a județelor din nordul țării prin curierat. Experiența i-a demonstrat rapid că și tinerii sunt preocupați de păstrarea vechilor obiceiuri, deși nu cunosc prea multe detalii în acest domeniu.

“Totul a început dintr-un joc pentru că trebuia să îi fac bunicii așa ceva și făcând un număr mai mare de astfel de obiecte am zis să mai și încerc să vând din ele deoarece nu am ce face cu acestea. Nu am stat mult pe gânduri, am pus anunțul și după o săptămână, două, a venit primul telefon. Solicitările vin în mare parte din București, asta se poate justifica și prin numărul semnificativ al populației acestui oraș, dar vin și din zona Olteniei, am avut solicitări și din Satu Mare, Oradea, Iași, Constanța. Oamenii caută din ce în ce mai mult o alimentație cu caracter bio și în același timp tradițional. Modelul este unul standard și vrem să ne diferențiem față de ceilalți care nu prea există. Vrem să demonstrăm că încă se poate face așa ceva și să ne punem amprenta. Oamnii sunt surprinși de faptul că încă se mai construiesc asemenea obiecte, ne întreabă deseori care este modul de utilizare deoarece nu mai sunt persoane care să facă pâine la țest, pui la țest și alte feluri de mâncare și cei care vin din urmă, generația tânără, nu cunosc foarte bine acest obiect și cum se utilizează. Deci întrebările vin, în mare parte, cu privire la modul de utilizare, de întreținere, depozitare și transport’, a completat, George Dumitru.

Când o persoană intră în posesia unui țest nou, neutilizat, este informat că acesta trebuie să treacă printr-un proces de ardere înainte de utilizarea obișnuită. Țestul se pune pe vatra din cărămidă, fie rezemat de două cărămizi formând un unghi de aproximativ 45 de grade cu vatra, fie înclinat cu ?fierul țestului’, acesta la rândul lui sprijinindu-se pe un lanț. Pentru o rezistență mai bună este recomandat ca arderea să se facă utilizând prima metodă, adică arderea cu ajutorul cărămizilor. După aceasta, se aprinde focul sub țest. Focul trebuie făcut timp de două ore, două ore și jumătate, la intensitate mică. Se pot folosi vreascuri, bețe de floarea-soarelui sau lemne subțiri. Focul nu trebuie grăbit pentru terminarea procesului de ardere mai repede. Țestul se lasă la răcit pe vatră până ziua următoare.

Procedeul se repetă și a doua zi. După ce a fost ars de două ori, țestul se poate utiliza, trebuind însă păstrat într-un loc uscat și ferit de orice urmă de umiditate.

AGERPRES / (AS — autor: Luisa Abu-Salem, editor: Marius Frățilă)