Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVA

”Nunțile din februarie au un farmec aparte. Am avut o nuntă extraordinară, în luna lui Făurar. Nunta a fost după toate regulile de la țară, cu mâncare bună și din belșug, cu prăjituri și torturi de casă frumos ornamentate, după tot tipicul. Și nu a durat doar o zi. După nuntă am căzut însă morți de oboseală”, spune Paulina Bonc, care a fost mireasă cu treizeci de ani în urmă.

Pregătirea unei nunți la țară este o treabă serioasă, pentru că “bate toba” și e chemată toată suflarea. Pregătirea bucatelor se face timp de o săptămână. Toate bucătăresele și cofetăresele comunității dau jos din cui șorțurile și dau o mână de ajutor: de la oale și cratițe pentru gătit, până la potrivirea gusturilor mâncărurilor, coacerea blaturilor pentru prăjituri și realizarea cremelor pe cuptor.

În săptămâna nunții sunt tăiate orătăniile din curte, găini grase, curci îndopate și altele. Porcul a fost deja tranșat înainte de Crăciun, iar toate porcăriile au fost deja coborâte din afumători și rânduite în cămări bine aerisite.

Primele mâncăruri care sunt preparate în săptămâna mare pentru tinerii însurăței sunt blaturile pentru torturi, iar rețeta se păstrează pentru fiecare nuntă, de cel puțin o sută de ani.

“Pentru 10-12 felii mari de Doboș tort avem nevoie de 14 ouă, 10 linguri de făină, 750 de grame de zahăr, 2-3 linguri de cacao și două pachete de unt. Separăm albușurile de gălbenușuri, batem albușurile spumă tare, până când vedem că nu pică din castron dacă-l întoarcem cu gura în jos, apoi adăugăm 10 linguri de zahăr și 10 gălbenușuri, treptat, și amestecăm continuu, până obținem o pastă foarte fină. Apoi turnăm ‘în ploaie’ 10 linguri de făină și amestecăm ușor. Tava de copt se unge, se tapetează bine cu făină și se coc pe rând 10 foi. Pentru cremă, luăm 4 ouă bătute spumă cu un șol (o cană) de zahăr și două linguri de cacao, se fierb pe abur până se îngroașă, amestecând continuu, apoi se lasă să se răcească. Separat se freacă untul și se toarnă în el, treptat, crema răcită. Cu această cremă se umplu foile și deasupra se toarnă zahăr caramel”, a dezvăluit rețeta pentru AGERPRES Veronica Kretten, din Giarmata, ale cărei prăjituri sunt nelipsite de pe mesele nunților din comună.

Urmează supa, de altfel prima care va ajunge în farfuriile mesenilor, la felul principal de mâncare. Odată tăiate și curățate, găinile se păstrează la rece, prin toate frigiderele satului, iar cu o seară înainte de nuntă ajung în cele mai mari oale din sat, pe rând. Bucătăresele “de nunți” știu cel mai bine cantitățile de zarzavaturi pentru ca supa să iasă foarte bună: câte-o ceapă mare, trei morcovi zdraveni și o rădăcină de pătrunjel pentru fiecare găină pusă la fiert.

Sarmalele bănățenilor (sarme) trebuie să aibă, musai, afumătură și nu sunt mărunte, ca în Moldova sau în Țara Românească, ci sunt atât de mari, încât oamenii locului spun cu umor că “nu încape una pe gura oalei”, dar ne referim la oalele de lut, mai înguste în partea de sus, așa cum erau odinioară.

“Pentru vreo 20 de sarme ne trebui 100 de grame de untură, 12 cepe mari, o cană de orez, două kg de carne de porc și vită în amestec, sare, piper, piparcă roșie (boia) și două verze murate. Mai întâi, călim ceapa tăiată mărunt în untură și adăugăm condimentele de care am zis. Oala în care se fierb sarmalele se pregătește anume: se unge fundul oalei cu untură, se pun boabe de piper, foi de dafin, se toacă varză și se așează frumos pe fundul oalei. Dup-aia punem sarmele în oală și peste ele noi punem ciolan afumat sau un șonc și acoperim iarăși cu foi de varză. Umplem oala cu apă și o lăsăm la foc mic. Sarmele le facem mari, cam cât o palmă bună de om, să se sature lumea cu câte una-două bucăți”, spune Nicoleta a lu’ Minda din comuna Giroc, bucătăreasă care “a însurat și măritat” tot satul.

Potrivit tradiției, nuntașii ajunși la casa mirelui sunt întâmpinați cu răchie fiartă cu zahăr, turnată aburindă în păhărele, ș-apoi sunt poftiți în camerele și pe holurile mari ale casei mirii, nașii, părinții mirilor și cele mai apropiate rude, bunici, frați și surori, iar ceilalți invitați sunt conduși în șura mare, din prelungirea casei, special pregătită și încălzită potrivit cât să se simtă bine tot satul.

“Ș-acolo, să te ții belșug de mâncare pe mese, că doară numai ce s-a tăiat porcul, iar podul și șpaițurile sunt pline cu de toate: platouri cu afumătură și mezeluri proaspete, cârnați îmbujorați de boia și usturoi, slănină aurie, șuncă afumată, sângerete, tobă, chiftele, lebăr, jumere și pogăcele cu jumere, brânză de oaie. După ce aromele acestor gustări se îmbie bine de tot cu mireasma răchiei de prună, încep să apară bucătăresele cu suparele pline cu supă de găină cu tăiței în care se adaugă, de obicei, mult piper proaspăt măcinat, mai mare. La răceala de afară, supa fierbinte îi face pe mulți să soarbă zgomotos și prelung din fiecare lingură. În sonorul specific, se așează deja în fața mesenilor tăvile cu zeci de găini rumenite și tranșate, curcani umpluți cu orez, nucă și stafide, fripturi din carne de porc și cartofi fripți în untură, sarmale mari în foi subțiri de varză”, spune Paulina Bonc.

Tot atunci sunt desfăcute butoaiele cu murături țărănești, de la varza tocată mărunt, cât lama cuțitului, până la sfecla roșie cu hrean sau castraveți.

Între felurile de mâncare se face câte-o pauză de joc, de “învârtită” sau de “joc de doi”, care încing gerul de-afară și “deschid” pofta de mâncare a nuntașilor; că timp este destul, iar mâncare, din belșug.

La fiecare “reașezare” la masă, se mai închină un pahar cu vin roșu făcut din struguri din grădina casei, din rase grase și cu parfum puternic, mai ales Hamburg sau Lipovană.

Spre miezul nopții vin torturile de nucă și “Doboș toartă”, frumos garnisite, care umplu mesele, iar dansul miresei este urmat, întotdeauna, de răpirea miresei sau măcar a pantofului ei, care trebuie musai răscumpărat de naș cu o sumă de bani importantă.

Când zorii încep să-și facă apariția, nuntașii se retrag spre casele lor, hăulind și ținând în mână o sticluță mică cu tărie și câte-o farfurioară cu prăjituri mărunte, cornulețe cu nucă sau cu gem.

A doua zi, după-amiaza, mirii merg la nași cu o traistă mare din lână, în care pun un colac mare, o sticlă de răchie tare și una de vin, precum și multe merinde neatinse de la nuntă, păstrate anume pentru ei, dar și alte daruri, cum ar fi ștergare, straie sau perdele lucrate de mână de către mireasă.

După o astfel de petrecere de pomină, lumea abia așteaptă să tragă un pui de somn zdravăn. După vreun an, petrecerea este reluată la scară ceva mai redusă, pentru că urmează botezul primului copil al tinerilor la a căror nuntă au participat invitații din sat.

AGERPRES/(AS — autor: Otilia Halunga, editor: Cristian Anghelache)