ROMANIA

După cum afirmă Homer[1], în timpurile străvechi, “arta metalurgiei” ocupa un loc de frunte în Elada. Aceasta erastrâns legată de Hefaistos – zeul focului, metalelor, metalurgiei precum și al sculptorilor și artizanilor. Cunoscut cu  numele de Vulcan la romani el “filul cel șchip” al lui Zeus și al Herei iar creaţiile sale (arme, armuri, obiecte care se mișcau singure ) erau “fantastice” încât uimeau chiar și pe zei. Tot de la Homer aflăm că Vulcan s-a născut “acolo unde rȃul murmură şi spumegă”[2] adică lȃngă “cataractele Istrului”[3] (Dunărea la vărsare) şi la început “meşteşugărea“ agrafe, inele, băţări şi cercei. In imaginea ataşată ce reprezintă un Baso-relief din Museul Capitolin este reprezentat Vulcan ce bate cu cu ciocanul o bucată de metal. Lângă el sunt doi ciclopi ajutȃndu-l: Bronte şi Sterope şi un al un al treilea, Argeş, suflă cu foale. După cum se poate vedea Vulcan este înfăţişat avȃnd o căciulă dacică în cap şi foloseşte aceleaşi insturmente de lucru simpliste ce sunt văzute, pană la jumatatea secolului XIX, în zona Carpaţilor (ciocan şi nicovală de forma celor descoperite la Grădiştea Muşcelului).

Despre patria lui Hefaistos aflăm informaţii şi de la Pindar[4] ce afirmă că aceasta este Tera-regiunea dintre Carpaţii Meridionali şi Istru. Este cunoscut faptul că regiunea din zona Dunării de jos era renumită în timpurile vechi pentru producerea şi prelucrarea metalelor, numeroase cercetări arheologice au scos la iveală obiecte din aramă, bronz, aur şi argint făurite cu o tehnică admirabilă. Pe de alta parte, se ştie că atat pămȃntul Eladei cȃt şi cel al Asiei Mici a fost din totdeuna sărac în mine şi nici “îndustria prelucrării metalelor” nu se ridica la nivelul celei din zona Carpaţilor.

Unul dintre fii lui Vulcan era cunoscut, în vechea tradiţie Elenă, sub numele de Ardalos/Ardalus denumire ce  corespunde etnonimului Ardeal. Ardelos este, deasemenea, cel care a inventat fluierul, ce apare ca cel mai plăcut instrument al pelasgilor (strămoşii dacilor.) La latini, fluierul este prezent în toate ceremoniile religioase, politice, la sacrificii şi procesiuni, jocuri publice, ospeţe, războaie, nunţi şi înmormȃntări. Cu fluierul se acompaniau, după terminarea festinelor, cȃntecele pentru lauda zeilor, eroilor precum şi a oamenilor iluştri.

Pe “văile şi culmile Carpaţilor”, la fel ca în timpurile pelasge, răsună şi astăzi cȃntecul din fluier al ciobanilor. De-a lungul secolelor, romȃnii din cele trei principate şi-au cantat bucuria şi jalea (prin doine) cu fluierul. Tot de fluier sunt însoţite si cȃntecele de vitejie despre Baba Novac, Gruia şi Iorgovan.

Comments are closed.