Foto: (c) Romulus BRUMA / Arhiva AGERPRES

Anul acesta, prima săptămână din Postul Mare este cea din perioada 23 februarie-1 martie.

Prima zi după Lăsatul secului se numește Lunea curată (anul acesta la 23 februarie). În tradiția populară, în această zi, unul dintre membrii familiei care se trezea mai devreme, scutura afară fața de masă cu firimiturile rămase de la ospățul din ajun, zicând: “Veniți păsări să vă dau și vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar și voi să prindeți post de la bucatele de vară”. Acest ritual era săvârșit cu scopul de a apăra recoltele de atacurile păsărilor. De asemenea, femeile se ocupau cu spălatul vaselor cu leșie, pe care le urcau apoi în podul casei, pentru a fi schimbate cu vasele folosite în perioada postului. Acum începe Postul Mare propriu-zis, care durează șapte săptămâni și în care nu se consumă produse din carne, lapte, brânză și ouă, ci doar alimente de origine vegetală. Această zi era consacrată și preparării borșului, aliment nelipsit din post. Din marțea de după Lăsatul secului, în gospodăriile tradiționale se torcea și se țesea de zor, femeile și fetele pregătind deja hainele cu care aveau să se îmbrace în ziua de Paști. Practic, în această săptămână, viața revine la o perioadă de liniște, fără petreceri zgomotoase, se fac urări de sănătate, oamenii se împacă.

În Biserica Ortodoxă, prima sâmbătă din Postul Mare este Sâmbăta Sfântului Teodor, de numele căruia se leagă introducerea binecuvântării colivei în tradiția liturgică a Bisericii, dar care în tradiția populară marchează trecerea de la anotimpul rece la cel cald. În tradiția populară, caii care-l însoțeau pe Sân’ Toader păzeau Soarele, pentru a evita fuga acestuia către miazănoapte și pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veșnică. Conform credinței populare, caii lui Sân’ Toader sunt ființe mitice cu aspect de flăcăi cu coada ascunsă în ițari și cu copitele ascunse în opinci, care readuc ordinea la începutul postului.

Sâmbăta Sfântului Teodor este marcată și de o serie de ritualuri populare. Fetele obișnuiau să meargă la pădure înainte de răsăritul soarelui, în locuri curate, de unde scoteau rădăcini de iarbă mare, iar în locul lor puneau sare, făină sau alte produse. Acasă, fierbeau aceste rădăcini, iar cu infuzia rezultată se spălau pe cap, în credința că le va crește părul mare și frumos, iar când se pieptănau spuneau: “Toadere, Sân’ Toader,/Dă cosiță fetelor cât coada iepelor/Și chică pruncilor cât coama cailor”. Cele care nu ajungeau la pădure se mai puteau spăla cu fiertura unui snop de fân din ieslea cailor, pentru a avea părul frumos și bogat și pentru a fi plăcute feciorilor. Uneori, după ce-și spălau cosițele, fetele așezau ligheanul sub pat, puneau busuioc și puțin păr sub pernă, în speranța că-și vor visa ursitul. Pe de altă parte, flăcăii își tăiau pletele și le ascundeau într-o scorbură de răchită, să le crească părul des precum răchita. Tot în această zi, odată ce împlineau 14 ani, fetele se pieptănau cu cărare pe mijloc, semn că au intrat în categoria fetelor de măritat, putând fi introduse de flăcăi în hora satului. În Bucovina se obișnuiește ca în această zi să se tundă coama vițeilor și a cailor, iar părul rezultat este pus în mușuroaiele de furnici, pentru ca “animalele din gospodărie să se înmulțească precum furnicile”.

În fapt, această săptămână este prima din Postul Mare, în care nu se mai organizează petreceri cu muzică, nu se mănâncă ”de dulce”, dar mai ales, se fac fapte bune, oamenii se împacă, într-un cuvânt — credincioșii se pregătesc pentru a putea primi Sfânta Împărtășanie și pentru a întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului cât mai curați sufletește.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)