Fotografii: (c) : Mircea ROSCA/ Arhiva AGERPRES

Lacul Ursu are o suprafață de 40.235 metri pătrați, o adâncime de 18,10 m, o lungime de 400 m, o lățime 170 m și o salinitate medie de 250g/l. Este înconjurat de o vegetație abundentă, lucru mai puțin cunoscut în zonele masivelor de sare.

Format, în 1875, într-o depresiune de prăbușire, consecință a unui proces intens de dizolvare a sării, lacul este o formațiune geologică foarte tânără, de natură carsto-salină. Numele l-a primit după forma lui, care seamănă cu o piele întinsă de urs.

Fenomenul de heliotermie a apărut și a fost descoperit ulterior (1901) fiind determinat de stratificațiile concentrațiilor saline ale apei lacului și încălzirea inegală a acestor straturi de către radiația solară.

Având o greutate specifică mai mică, apa dulce se întinde pe suprafața lacului, formând un strat de câțiva centimetri grosime. Primăvara, straturile sărate inferioare (1,40 — 2,50 m) se încălzesc sub acțiunea razelor solare, până ating 40-50 grade Celsius (la sfârșitul lunii iunie). Apa sărată, datorită greutății sale specifice mai mari, nu se ridică la suprafață și își păstrează căldura înmagazinată până la mijlocul sezonului de vară.

În vara anului 1900, la o adâncime de 1,32 m lacul avea temperatura de 71 grade Celsius. În anii următori, datorită creșterii numărului de vizitatori, temperatura apei nu a mai atins această valoare. În condiții optime la data deschiderii lacului pentru public, temperatura maximă ajunge la 50-55 grade Celsius. În timpul verii, temperatura apei scade treptat.

Băile în apele acestui lac sunt recomandate pentru tratarea diferitelor afecțiuni (reumatice, endocrinologice sau cardiovasculare), dar care nu trebuie să depășească 20-30 minute (pentru copii 10-15 minute). Un alt ingredient folosit în diverse tratamente este nămolul de pe fundul lacului.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)