Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

De la 14-15 ani știa roluri pe dinafară ai marilor actor ai vremii: Mihai Popescu, Emil Botta sau Fory Etterle și Ionescu-Gion.

La 16 ani s-a înscris la Facultatea de Istorie, pe care a absolvit-o în 1961. După terminarea acesteia, s-a înscris la examenul de admitere la Institutul de Teatru, având în comisie personalități ca Mony Ghelerter, Alexandru Finți, Ion Finteșteanu, Beate Fredanov. A fost admis la clasa profesorilor Mony Ghelerter — Zoe Anghel, avându-i colegi pe Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Melania Cârje, Peter Paulhofer, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru sau Alexandru Bocăneț — care, după anul întâi, a plecat de la Actorie la Regie. A absolvit IATC în 1965.

În piesa de teatru ”Regele moare”, de Eugen Ionescu (Eugen Ionesco), la Teatrul Nottara, 1991
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

În 1968, recita un poem la televiziune și a fost remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara, care i-a propus un rol, și să devină, alături de colegi de breaslă ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu și Ștefan Iordache, actor al Teatrului Nottara. Aceasta a reprezentat cea mai mare cotitură din viața sa, i-a adus roluri și interpretări celebre și din rolul de june prim a trecut la adevărate roluri de compoziție.

Despre întâlnirea cu actorii Teatrului Nottara povestește actorul într-un interviu acordat AGERPRES.

”Îi cunoșteam dinainte. Eram prieten cu Gilda Marinescu, mă mai întâlnisem cu George Constantin și cu alți actori și actrițe ale teatrului, mai aveam câțiva colegi de Institut care veniseră înaintea mea aici și cunoșteam puțin atmosfera, dar îmi era teamă să mă gândesc. Pe vremea aceea eram angajatul unui teatru destul de pauper, se chema Teatru Regional București, un teatru cu un statut dubios, incert, un teatru, cum ar fi astăzi, al județului Ilfov, era al regiunii București, jucam mai mult prin sate, prin cămine culturale, deci nu aveam o perspectivă foarte luminoasă până într-o bună zi când la o emisiune de duminică la prânz, o emisiune de divertisment, făcută de un regizor bun de la televiziune, am spus un fragment din ‘Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías’ al lui Federico García Lorca, un text foarte greu și foarte frumos, și aici s-a întâmplat miracolul. Horia Lovinescu nu se uita la televizor, chiar ne spunea că îl detestă, d’apăi într-o duminică după-masă, la ora două, ce a căutat la televizor? Cert este că a doua zi, luni, când am venit la teatru să văd o vizionare cu ‘Fedra’ cu Gilda Marinescu, s-a uitat la mine, s-a oprit, eu știam cine este, și a spus: ‘Dumneata ieri nu ai spus o poezie la televizor?’, ‘Ba da.’, ‘Aș fi încântat dacă ai dori să faci parte din trupa Teatrului Nottara!’. Marți am fost angajat”, își amintește marele actor.

În piesa de teatru ”Regele moare”, de Eugen Ionescu (Eugen Ionesco), la Teatrul Nottara, 1991
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Din 1970, a jucat pe scena Teatrului Nottara din București, până în prezent, în piese precum: ”Anonimul” de Ion Omescu (1969); ”Crimă și pedeapsă” de Dostoievski (1970); ”Bună seara domnule Wilde” de Oscar Wilde (1971); ”Craii de curte veche” de Mateiu Caragiale (1978); ”Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu (1989); ”Regele moare’ de Eugen Ionesco (1991); ”Arșița și viscolul” de Mihai Ispirescu (1993). A mai jucat în alte multe spectacole, colaborând cu mari regizori — ”Cui i-e frică de Virginia Woolf” de Edward Aldee (r. Radu Gabrea, 1999), ”Vino la pod, iubita mea!” de K. Gabor (r. Alexandru Repan),”Hora iubirilor” de A. Schnitzler (r. Felix Alexa), ”Romeo și Jeanette” de J. Anouilh (r. Claudiu Goga), ”Prăpăstiile Bucureștilor” după Matei Millo (r. Ada Lupu), ”Jocul dragostei și-al morții” de R. Rolland (r. Lucian Giurchescu), ”Richard al III-lea nu se mai face” de Matei Vișniec (r. Michel Vivier), ”Variațiuni enigmatice” de E. Schmidt (r. Claudiu Goga) și multe altele.

Actorul în 2003
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

Pentru Alexandru Repan, întâlnirea și colaborarea cu Horia Lovinescu reprezintă și astăzi un mare ”noroc”.

”Am avut marele noroc să joc dramaturgia lui Horia Lovinescu. Pe vremea aceea, cine își mai aduce aminte, era obligatoriu ca 60% din repertoriu unui teatru să fie piesă contemporană și 40% să fie românești, ale dramaturgiei românești. (…) Deci am avut norocul să joc într-o dramaturgie românească solidă, care forma actorul, mintea, sufletul și, mai ales, cultura lui. Și, după aceea, au venit regizori din generația mea, actori din generația mea, s-a împrospătat trupa, au venit Dan Micu, Sandu Dabija, Dominic Dembinski și toți au început să pună piese și cu noi, nu, numai cu marea gardă a Teatrului Nottara care exista când am venit noi. După aia au venit rolurile cele bune cu piesele lui Horia Lovinescu, după aceea one-man show-ul meu ‘Craii de Curtea Veche’, care m-a uns pe inimă mulți ani la rând”, mărturisește maestrul în interviul acordat AGERPRES.

Văzând în el un actor cu carismă și talent, scenaristul Titus Popovici i-a oferit rolul împăratului Austriei din filmul “Horia” (rolul principal fiind jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan). În film s-a remarcat, cu precădere, în roluri care evocă personalități istorice. Din bogata sa filmografie, atât pe marele ecran, cât și în televiziune, cităm: ”Vacanță la mare” (1962), ”Ciprian Porumbescu” (1972), ”Cantemir” (1975), ”Războiul de Independență” (serial TV, 1977), ”Vlad Țepeș” (1979), ”Am fost 16” (1980), ”Burebista” (1980), ”Masca de argint” (1984), ”Bătălia din umbră” (1985), ”Colierul de turcoaze” (1985), ”Rochia albă de dantelă” (1988, r. Dan Pița), ”Trahir” (1992, r. Radu Mihăileanu), ”Faimosul paparazzo” (1999, r. N. Mărgineanu), ”Sindromul Timișoara — Manipularea” (2004, r. Marius Barna), ”Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe” (2007, r. Francis Ford Coppola).

Din 1990, a predat actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, devenit apoi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”.

La evenimentul de lansare a proiectului ”Actor și Regizor”, la Teatrul Nottara din București, 2014
Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

În primăvara anului 2014, Teatrul Nottara a lansat proiectul ”Actor și regizor”, al cărui cap de afiș a fost Alexandru Repan, care a pus în scenă primul spectacol al acestui nou proiect, o adaptare a romanului ”Oscar și Tanti Roz”, de Eric-Emmanuel Schmitt. El este protagonistul spectacolului (Oscar), iar cel de-al doilea personaj l-a încredințat fostei sale studente la UNATC, actualmente colegă în acest teatru, Andreea Măcelaru Șofron.

Actorii Andreea Măcelaru și Alexandru Repan, la evenimentul de lansare a proiectului ”Actor și Regizor”, la Teatrul Nottara, 2014
Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

Actorului Alexandru Repan i s-au recunoscut meritele artistice de-a lungul anilor. În 2000, a fost aniversat cu ocazia zilei de naștere, la Cinematecă, moment în care a apărut pe scenă cu cei doi fii de mână. În 2002, a fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.

La 29 mai 2010, actorul Alexandru Repan a fost sărbătorit la Teatrul Metropolis, la premiera spectacolului “Pagini din Craii de Curtea Veche”, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de carieră și 70 de ani de viață.

Alexandru Repan este tatăl a doi băieți, Alexandru și Mateiu Dimitri. Cel mare poartă numele tatălui și al bunicului. Cel mic se numește Mateiu pentru că atunci când s-a născut, tatăl său juca în spectacolul după ”Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, regizat de Alexandru Repan.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)