Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Pelerinul care ajunge în județul Vâlcea și întâlnește o biserică impunătoare ridicată pe vârf de deal, la margine de pădure sau izolată într-o luncă de râu trebuie să știe că respectiva biserică deține un secret.

“De obicei, bisericile de mir sunt ridicate în mijlocul comunității, sunt cele pe care le știm cu toții și care fac parte din viața normală a satului românesc. Bisericile mănăstirilor, ca de altfel întreg ansamblul monahal, se află undeva la marginea comunității sau în mijloc de pădure, la margini de ape, loc în care vodă sau nobilul de numele căruia se leagă această ctitorie, loc în care acesta a vrut să fie tărâm de pace, de liniște, unde monahii să propovăduiască numele Domnului”, spune prof. Ligia Rizea.

Astfel, pe Valea Topologului, în comuna vâlceană Galicea, întâlnim o biserică impunătoare, care vine de peste 500 de ani. Puțini știu că este ce a mai rămas din fosta Mănăstire Flămânda, ctitorie din secolul al XVI-lea, al cărei destin este împletit strâns cu destinul marelui logofăt al lui Mihai Viteazul, Teodosie Rudeanu, înmormântat chiar la această fostă mănăstire.

De altfel, Teodosie Rudeanu este autorul unei cronici a domniei lui Mihai Viteazul, folosită de cronicarul silezian Baltasar Walther în biografia pe care o face lui Mihai Viteazul, apărută la Görlitz: Rhambau, 1599.

“În țară, scrisurile lui Rudeanu stau la baza cronicii lui Stoica Ludescu din timpul lui Șerban Cantacuzino și a Cronicii Buzeștilor, despre care se spune că a fost scrisă de Sima, soția lui Stroe Buzescu. De altfel, mare parte din istoria marelui voievod al Țării Românești pe care o cunoaștem azi o știm pe baza cronicilor lui Rudeanu, cu nimic mai prejos fiind decât mari cronicari moldoveni cum ar fi Neculai Milescu”, mai spune Rizea.

Teodosie Rudeanu a fost o personalitate de seamă a epocii, a făcut parte din sfatul țării 35 de ani, cu unele intermitențe, începând cu domnia lui Petru Cercel, în timpul căruia devine mare spătar. A fost căsătorit de două ori, cu Stanca, fiica lui Radu ban (după V. Brătulescu), care moare la 24 de ani, și cu Dobra din Mănești.

“Om energic și diplomat abil, cel mai profund om de sfat al domnitorului Mihai Viteazul, așa cum spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu, în 1595, face parte din solia boierilor munteni, conduși de mitropolitul țării, cea care încheie la Alba-Iulia un tratat cu Sigismund Bathory. Logofătul îl însoțește pe Mihai Viteazul în campania din Transilvania și face parte din Divanul din Alba-Iulia. În august 1600 este trimis sol la împăratul Rudolf II, la Praga. În timpul campaniei împotriva lui Ieremia Movilă, este, pentru un timp, guvernator al Transilvaniei, dar, după înfrângerea lui Mihai, trece de partea Movileștilor și este numit mare logofăt”, după cum declară istoricul Florin Epure.

Rudeanu avea moșii în peste 15 sate vâlcene, care se întindeau de la Runcu la Popești și Slătioara.

Despre necropola sa de la Flămânda, I. Ionașcu, în “Documente privitoare la Oltenia și județul Olt”, menționează un hrisov din 15 iunie 1659, unde, într-o judecată între boierii Rudeni și Slăvitești, pentru niște ocine din hotarul Pleșoiului, se spune că Teodosie Rudeanu a pus Mănăstirea Flămânda pe moșie “cu sila când au fost părinții lor pribegi”.
Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Mănăstirea Flămânda a fost ridicată între anii 1596 — 1597 și refăcută în secolele XVIII, XIX. Din pisanie aflăm că la început a fost schit de călugări, patronat de Mănăstirea Hurezi la sfârșitul secolului al XVII-lea, și că s-a refăcut în secolul al XIX, când pictura mai veche a fost pierdută în mare parte, biserica fiind retencuită și pictată din nou. În 1950 și în 1986-1988, biserica a trecut prin noi reparații capitale. Din vechiul ansamblu, azi se mai păstrează biserica, zidurile de incintă și turnul clopotniță, care joacă și rolul de poartă de acces în incinta fostei mănăstiri.

“Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Flămânda este suplă, cu fațadele marcate de un brâu median încadrat între două șiruri de cărămidă în dinți de fierăstrău, care revin și în partea superioară a fațadelor, unde suprapuse în mai multe rânduri alcătuiesc cornișa. Pe fațadele laterale și în zona altarului este decorată în ambele registre cu șiruri de arcade oarbe, elegant ritmate, cu arcele în plin centru din cărămidă aparentă. Are un pridvor îngust, susținut pe stâlpi masivi de zidărie, pronaos de dimensiuni reduse, naos alungit și flancat de abside laterale și altar semicircular. Recent, fațadele au fost pictate în exces, ceea ce intră în contrast neplăcut cu eleganța și monumentalitatea edificiului”, adăugă prof. Rizea.

Teodosie Rudeanu și prima lui soție, Stanca, sunt înhumați în pronaosul bisericii. Stanca moare foarte tânără, în 28 mai 1584, inscripția de pe piatra ei tombală lăsând să se întrevadă că a fost o domniță iubită — “și a fost milostivă, în tinerețea ei la 24 de ani; în anul 7092; și blândă la casa ei” (Constantin Bălan, “Inscripții medievale și din epoca modernă a României”, Editura Academiei, București 1994). După 37 de ani, în anul 1621, tot pe 28 mai, își va ocupa locul de veci în pronaosul bisericii de la Flămănda și asprul feudal, recunoscutul cărturar și diplomat Teodosie Rudeanu, căruia îi datorăm cunoașterea glorioasei epoci a lui Mihai Viteazul.

Despre Rudeanu există și o variantă extrem de controversată legată de un act de înaltă trădare. După înfrângerile lui Mihai Viteazu la Mirăslău și Curtea de Argeș și după pierderea tronului, se spune că marele logofăt l-ar fi trădat pe Mihai și ar fi trecut de partea lui Movilă, de altfel primind și mare funcție la curtea domnească după decapitarea domnitorului primei uniri.

Piatra tombală, așezată în pronaos, în partea din dreapta, având în câmp cinci motive ornamentale, are o inscripție deteriorată, care astăzi nu mai poate fi citită. Reproducem textul așa cum l-a descifrat regretatul Constantin Bălan, în urmă cu mulți ani: “Aceas[tă] piatră [este] [pre] groapa jupa[n(ului) Theod(o)sie logofet, feciorul logofetulu Ivan d(in) Ruda] […] [și s-au p]rista[vit | în zilel(e) Radu(lui) voevod s(i)n Mi(h)ni voevod, luna mai 2[8] zile], [v(ă) l(ea)]t 7129 [1621]”.

Tot în pronaos, în partea stângă se află și mormântul soției sale, Stanca: “A răposat roaba lui Dumnezeu, jupânița Stanca a jupânului Teodosie mare spătar, fiica lui Balea [sau Vladul] ban din Cocorăști, în zilele domnului, Petru voievod, luna mai, în [.], ziua înălțarea Domnului; și a fost milostivă, în tinerețea ei la 24 de ani; în anul 7092; și blândă la casa ei […] veșnica ei pomenire”.

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Florin Marin)