sursa foto: wallpaperswiki.org
Practic, în urmă cu mai mult de zece ani, Ionuţ Nechita, un clujean din Dej, absolvent de Informatică la Universitatea Babeş-Bolyai, a înfiinţat o mică firmă în care lucra el împreună cu alţi patru colegi. Încet-încet firma sa a devenit cunoscută în mediul informatic din Cluj, a dezvoltat produse pentru diverşi parteneri străini, iar la un moment dat a fost preluată de o companie americană, care are în prezent zece birouri pe teritoriul Statelor Unite, în oraşe precum New York, Los Angeles, Philadelphia, Chicago şi San Francisco, precum şi două în Europa – unul la Londra şi altul la Cluj, transmite Agerpres.
Ionuţ Nechita povesteşte că a fost atras de mic de electronică, apoi de informatică şi că această pasiune a fost ingredientul principal pentru succesul pe care l-a cunoscut mai târziu.
Practic, am început prin 1982, când ai mei m-au trimis la Clubul Copiilor pentru că desfăceam lucrurile de prin casă şi aveam o tendinţă spre automatică, spre electronică. Pe urmă, prin 1985, când au apărut primele calculatoare personale, acele H85 care mergeau pe televizor, pentru că erau mai răspândite la noi, am continuat să învăţ informatică. Am fost şi la câteva concursuri în perioada şcolară, înainte de liceu. Pe urmă, în liceu, am luat contact cu primele PC-uri, tot atunci am putut vedea calculatoarele acelea care erau mari cât un dulap, Felix-urile – se aflau într-o sală cu aer condiţionat şi pe lângă ele se plimbau nişte oameni preocupaţi, cărând în braţe cutii cu cartele. Era şi o glumă atunci: cum poţi să distrugi un program? Păi te împiedici cu o cutie din aia în braţe şi pe urmă să vezi dacă mai poţi să le pui la loc în ordinea corectă, pentru că fiecare cartelă din aceea era o linie de program’, povesteşte Ionuţ Nechita.
După liceu a urmat cursurile Facultăţii de Informatică şi şi-a transformat camera de cămin într-un adevărat centru hi-tech, cel puţin pentru vremurile şi condiţiile de atunci.
În cămin, cred, a fost prima cameră din istoria Clujului care a avut calculatoare legate în reţea. Poate unii îşi mai amintesc, când mailul era transmis prin modem, prin linii închiriate, şi aveai internet o dată pe zi. După facultate am reuşit să plec în Irlanda, cu o bursă, unde am stat trei ani. Aveam 23 de ani. Acolo am ajuns să lucrez într-o firmă şi a fost o perioadă extrem de importantă pentru mine, am lucrat alături de oameni extrem de interesanţi şi asta contează foarte mult’, a spus Ionuţ Nechita.
A urmat apoi un stagiu de lucru în America, însă a decis să nu rămână acolo şi s-a întors acasă, iar în 2004 a deschis la Cluj o firmă care avea, cu tot cu el, cinci angajaţi. Tinerii şi-au început afacerea cu crearea de situri web, dar au observat curând că piaţa era supra-saturată şi oricum, abilităţile lor erau mai mari decât sarcina pe care singuri şi-o luaseră, aşa că au căutat să găsească parteneri de afaceri care să aibă cu adevărat nevoie de cunoştinţele lor.
În primul an am făcut profit cât o ladă de bere, adică cam 100 de lei. La început făceam situri web, dar foloseam metode mai complicate, aşa că am găsit nişte proiecte care să folosească mai bine cunoştinţele noastre’, a spus Nechita.
A urmat apoi întâlnirea cu firma americană UMT, care era interesată să deschidă în România un birou în domeniul cercetării şi dezvoltării de software. UMT este o firmă de consultanţă în domeniul managementului şi are ca şi clienţi firme precum Coca Cola Australia, General Electric, JP Morgan Chase, Lego, Merck, TUV, dar şi Departamentul de Educaţie al SUA sau Transportul Municipal din Helsinki. Toate aceste companii utilizează softul UMT 360, creat la Cluj, care le ajută să ia cele mai bune decizii pentru dezvoltarea lor. Nu în ultimul rând, instituţiile publice îşi pot creşte, cu ajutorul acestui soft dezvoltat de echipa de români, gradul de transparenţă decizională.
United Management Technologies este o firmă de consultanţă în domeniul managementului. Ei le arată altora cum să facă project management şi cum să îşi îmbunătăţească procesele interne. De exemplu administraţia din New York. Acolo, la fel cum e şi la noi, birocraţia e mare şi există şi la ei proceduri care trebuie urmate. Oamenii din UMT, din consulting, îi ajută pe cei din administraţie să îşi definească acele proceduri astfel încât cetăţenii să nu stea foarte mult la coadă, să nu se piardă timp şi bani. Programul, în prima lui fază, era pentru managementul financiar al unui portofoliu de proiecte. Ce înseamnă asta? Într-o firmă există de obicei mai multe idei. Deci, să zicem că lucrăm într-o organizaţie unde există un flux continuu de idei. Unii vor diverse chestii, alţii, altele. Bun, dacă am putea le-am face pe toate, dar nu avem decât atâţia bani şi asta e. Cum facem? Ce trebuie ales. Păi, este definit un set de direcţii- vrem să devenim mai cunoscuţi, sau vrem să angajăm mai mulţi oameni sau vrem să ne exindem etc. Şi atunci selectăm acele iniţiative care merg în direcţia asta şi putem să cuantificăm cât de mult ne-ar duce ideile pe care le alegem în direcţia propusă. Iar programul te ajută ca în termen obiectivi – nu subiectivi, că îmi place mie mai mult sau mai puţin de cineva – să alegi dintre iniţiative’, a spus Ionuţ Nechita.
Programul dezvoltat la Cluj se află în continuă perfecţionare, deoarece compania americană îşi diversifică portofoliul de clienţi şi astfel fiecare doreşte să folosească softul într-un mod propriu.
Firma înfiinţată de Ionuţ Nechita a devenit divizia de dezvoltare de software a companiei americane, iar el deţine acum poziţia de director. Anul trecut, UMT Software a depăşit două milioane de dolari cifră de afaceri, în creştere cu 30% faţă de 2013. Numărul de angajaţi a crescut de la cinci la 70, iar recrutarea continuă şi în acest an, fiind vizaţi programatori specializaţi în tehnologii Microsoft – ASP.NET, Azure, SharePoint Online.
Grupul UMT este ‘Microsoft Gold Partner’ şi membru al Comisiei de Consiliere Microsoft în domeniul EPM, fiind una dintre puţinele companii la nivel mondial invitate să participe în programele de pre-release Microsoft Office şi SharePoint.
Sursa: voceatransilvaniei