Sfinții 40 de mucenici din Sevastia erau toții ostași în armata romană staționată, în timpul împăratului Liciniu (308-324), în Sevastia Armeniei, și proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia). Aceștia făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata și erau nu erau doar romani de origine, ci și greci și armeni.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES
Numele celor 40 de soldați creștini care au primit moarte martirică sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creștinilor. Aflând că un grup de 40 de ostași din subordinea sa a refuzat să se închine idolilor, fiind creștini, le-a ordonat să-și lase credința. În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în grad dintre ei: “Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași, pentru împăratul pământesc, tot așa vom lupta și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui”.
Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre, în tot acest timp au fost întăriți în dreapta credință prin puterea lui Dumnezeu.
Pentru că nu a putut să-i convingă să renunțe la credința în Hristos, Agricola a ordonat ca cei 40 de ostași să fie obligați să intre — dezbrăcați — în lacul Sevastia, care era în acea perioada a anului aproape înghețat, unde au rămas o noapte.
La mijlocul nopții, unul dintre ei nu a rezistat și a ieșit din lac dar, intrând în baia calda cu care erau ademeniți cei din lac, a murit.
Petrecându-se însă în aceea noapte mari minuni: cei din lac erau înconjurați de lumină și cununi se pogorau din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostașii care îi păzeau s-a declarat și el creștin și a intrat în apă.
Pentru că în zori au fost scoși vii din lac, s-a poruncit să li se zdrobească fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele, toți martirii au trecut astfel la Domnul. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.
Numai un tânăr soldat, Meliton, a supraviețuit nefiind torturat, a fost lăsat deoparte în speranța că el din cauza tinereții ar putea fi convins să apostazieze. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Atunci mama sa, care a rămas în tot timpul pătimirii sale în apropiere, și-a luat fiul în brațe și a mers cu el în urma carului, ca el să nu rămână separat de ceilalți. Meliton a murit pe drum, iar mama sa i-a pus trupul alături de cele ale tovarășilor săi.
A fost aprins un foc mare care a ars trupurile sfinților. Apoi, pentru ca nu cumva creștinii să poată lua moaștele lor, au fost aruncate în râu.
Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acolo s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase au fost păstrate până astăzi.
Foto: (c) Adrian CUBA / Arhiva AGERPRES
În tradiție populară, sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începutul Anului agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară, 9 martie pe stil vechi. Obiceiurile din ziua de Mucenici formează astfel un scenariu specific Anului Nou, care include prepararea alimentelor rituale (Sfinți, Sfințișori, Bradoși).
AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)