Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU/Arhiva AGERPRES

Chiar și așa, locurile în care se găsește schinducul nu este la îndemâna oricui. Doar monahii din Durău știu unde, în urmă cu mai bine de o sută de ani, au fost plantate răsadurile aduse din Grecia. Iar acest secret este transmis doar în mediile monahale.

Călugării pun această plantă la macerat în țuica de prune, iar băutura devine, în urma acestui proces, un întăritor al organismului, datorită proprietăților miraculoase ale plantei.

”Schinducul este o plantă întăritoare, folosită mai ales în perioadele de post sau primăvara când omul iese slăbit din iarnă. Țuica de prune se face toamna, apoi planta respectivă este culeasă de pe Ceahlău și se pune în sticlă, la macerat, câteva luni. Țuica cu schinduc are o culoare gălbuie și un gust deosebit pentru că dispare gustul de prune și capătă un parfum delicat. Această băutură se face în special în mediile monahale.

Se spune despre schinduc că este ginsengul României. Dar schinducul este o plantă care crește doar în anumite zone de pe Ceahlău, știute în special de călugări, care păstrează însă secretul”, a declarat, pentru AGERPRES, Florentina Buzenschi, directorul Muzeului Județean de Etnografie.

Schinduc este o plantă erbacee cu florile alb-verzui, cu fructe ovale, aromatice, cu un miros care are o tentă de pătrunjel. La prepararea băuturii se folosesc în special rădăcina plantei și o mică parte din tulpină, fără frunze și fructe.

Această băutură nu se găsește în comerț și este oferită pelerinilor de către călugării de la Schitul de la Dochia sau de la Mănăstirea Durău. De asemenea, unii dintre proprietarii de pensiuni din zona masivului Ceahlău au schinduc pe care îl scot și îl oferă turiștilor doar la momentele festive din an.

AGERPRES/(AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu)