Un medic cardiolog român stabilit la Monaco, Constantin Turchina, a pus bazele unei asociaţii prin care medicii români care lucrează în spitalele de pe Coasta de Azur să îi poată îngiji pe românii cu boli care necesită tratamente scumpe sau operaţii complexe în străinătate şi nu-şi permit.
Primul pacient care a beneficiat de serviciile oferite de Asociaţia medicilor de origine română de pe Coasta de Azur (Amoro) este un băieţel de 9 ani, care a fost operat la inimă. Eforturile lui Turchina nu au fost trecute cu vederea de presa locală, povestea sa fiind publicată luni în ziarul “Monaco Matin”.
“Asociaţia ne permite să ajutăm, prin mijloacele de care dispunem şi pe cât de bine putem, ţara noastră de origine. Din asociaţie fac parte, în special, profesionişti din domeniul medicinei, de origine română”, a explicat cardiologul.
Prin contribuţia doctorului Clara Alexandrescu, asociţia a venit în ajutorul unui copil român de 9 ani care a fost operat cu succes de către profesorul Gilles Dreyfus la Centrul cardio-toracic din Monaco. Tuchina spune că reuşita acestei operaţii este doar începutul pentru activitatea pe care o va desfăşura Asociaţia Amoro.
“Este o mare bucurie pentru mine să văd cum românii de peste hotare vin în ajutorul ţării lor cu entuziasm şi dragoste”, a spus medicul român.
El a mai povestit pentru jurnaliştii francezi că în Monaco există o comunitate română bine închegată, care nu a uitat legătura cu România. De 1 Decembrie, sute de români din Monaco s-au adunat să sărbătorească Ziua Naţională la Auditorium Rainier III. (sursa: adevarul.ro)
“La fel ca la toate evenimentele de acest fel, compatrioţii mei participă cu mare bucurie, mândri că sunt români şi că sunt aici, fericiţi că pot să contribuie la valoarea ţării noastre şi a comunităţii noastre şi să dea dovadă de ospitalitate românescă”, a încheiat Turchina.
Sursa: diaspora romania