Facebook Twitter Email

Chihlimbarul de Buzău este o arie protejată, de interes național, aflată la poalele Masivului Ivănețu din județul Buzău, la o altitudine de 500-600 metri.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES
Chihlimbarul este o piatră prețioasă de culoare galbenă transparentă cu forme translucide, opace. Este de origine organică, adică o fosilă provenită din rășina arborilor străvechi, cu o vârstă apreciată de până la 260 de milioane de ani, care cu timpul s-a solidificat ca o substanță amorfă. Fosila organică poate fi găsită în peste 200 de nuanțe de la galben-miere până la negru-verde. Astfel de chihlimbare se găsesc în țara noastră, în satul Colți din Munții Buzăului.

Expoziția ‘Chihlimbarul de Colți și frumusețile bijuteriilor târgului Podoabe din cristale și chihlimbar’ — 2007
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Rezervația Chihlimbarului de Buzău a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000. Aceasta se întinde pe o suprafață de 2,52 hectare în nord-estul satului Colți, iar accesul se face dinspre Drumul Național 10 Buzău-Întorsura Buzăului, spre Pătârlagele și satul Colți.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

În acest areal, în straturile dezvelite sau în sol, au fost descoperite roci de chihlimbar sau ambră galbenă de o valoare inestimabilă datorită calității și mai ales, multitudinii de culori și nuanțe — peste 160. Dintre aceste roci, unele au un bogat conținut de resturi fosile, crustacee, insecte, pene de păsări sau peri de animale.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Prima atestare documentară a chihlimbarului, în această zonă, datează din vremea lui Mihnea Vodă, domn al Țării Românești (1508-1509), care în anul 1578 a oferit bisericii din Aluniș (lângă satul Colți) o danie ce cuprindea și o ușă încrustată cu bucăți de chihlimbar. Din anii 1828-1834 datează primele exploatări rudimentare ale acestei roci, iar la mijlocul secolului al XIX-lea au apărut primele ateliere de prelucrare a chihlimbarului.

Expoziția ‘Chihlimbarul de Colți și frumusețile bijuteriilor târgului Podoabe din cristale și chihlimbar’ — 2007
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Despre recoltarea și tehnologiile de prelucrare a chihlimbarului din această zonă a fost realizat și un film documentar în 1939, de către regizorul Eftimie Vasilescu.

Obiecte de chihlimbar de Buzău au fost reunite în 1980, în “Muzeul Chihlimbarului” din satul Colți. Aici se regăsesc peste 250 de piese brute sau prelucrate, dintre care cea mai mare are peste trei kilograme. Lângă muzeu a fost săpată o mină folosită în scopuri exclusiv turistice.

AGERPRES/ (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva