Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Legea din 1912 prevedea că ”Pașapoartele se emit în numele regelui și se eliberează de ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”. Fiecare pagină a pașaportului avea ”un fond încadrat, compus cu motive naționale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparență stema țării și cuvântul ‘ROMANIA’, iar dedesubt cuvântul ‘PASPORT”’. Aceste documente pentru trecerea frontierei certificau identitatea, cetățenia și calitatea posesorului lor, fie că era vorba de simpli cetățeni sau de autorități.

Documentul de călătorie românesc fusese menționat, pentru prima dată, în 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Țara Românească și Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic. Ulterior, în 1920, au fost introduse pașapoartele diplomatice, iar în 1941 — pașapoartele colective și pașapoartele de serviciu.

Odată cu trecerea timpului, pașaportul românesc a suferit o serie de modificări. Astfel, la sfârșitul anului 2008, a fost pus în circulație pașaportul simplu electronic.

În prezent, activitatea în acest domeniu este reglementată de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Hotărârea Guvernului nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare. Ultima modificare și completare adusă Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost adusă prin legea 175/2013, publicată în Monitorul Oficial din 11 iunie 2013.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)