Foto: (c) Gabriel PETRESCU / Arhiva AGERPRES

OPEC a fost creată cu prilejul Conferinței de la Bagdad din 10-14 septembrie 1960, de Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită și Venezuela — cei cinci membri fondatori ai organizației. Acestora li s-au alăturat mai târziu alte state membre: Qatar (1961), Indonezia (1962) (care a anunțat că se retrage din OPEC din ianuarie 2009), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador (1973) (membru până în 1992, după care, în octombrie 2007, revine în organizație), Angola (2007) și Gabon (între 1975-1994). În prezent, organizația este formata din 12 membri: Algeria, Angola, Libia, Nigeria, Irak, Iran, Kuweit, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Ecuador.

Sediul general al OPEC s-a aflat în primii cinci ani la Geneva, iar de la 1 septembrie 1965 s-a mutat la Viena, unde se află și în prezent.

Statutul OPEC a fost adoptat prin decizie unanimă a membrilor fondatori ai organizației, la cea de-a doua întrunire, care a avut loc în ianuarie 1961 la Caracas, Venezuela. Statutul a fost modificat de 14 ori în decursul istoriei de peste 50 de ani a organizației, toate amendamentele și actualizările aduse acestuia fiind în conformitate cu viziunea de bază a organizației și implementate cu scopul unei funcționări mai bune și mai eficiente a acesteia.

Potrivit Statutului OPEC, principalul obiectiv al organizației este de a coordona și unifica politica petrolieră a țărilor membre, pentru a asigura prețuri corecte și stabile pentru producătorii de petrol, furnizarea eficientă, economică și constantă de petrol către țările consumatoare, precum și o recuperare corectă a capitalului pentru investitorii din industria petrolieră.

Principalele organe ale OPEC, create prin Statutul organizației, sunt: Conferința delegaților din țările membre, Consiliul guvernatorilor și Secretariatul.

Organul executiv al OPEC este Secretariatul, al cărui sediu este la Viena. Secretarul general este reprezentantul autorizat al organizației și Director Executiv al Secretariatului. În această calitate, el administrează treburile organizației în conformitate cu direcțiile Consiliului guvernatorilor.

Conferința delegaților desemnează Secretarul general pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit o singură dată tot pentru o perioadă de trei ani. Desemnarea acestuia are loc la nominalizarea făcută de statele membre. Secretarul general este ajutat în îndeplinirea atribuțiilor sale de o echipă care include doi directori responsabili cu sectorul resurse, respectiv servicii de asistență, șase șefi de departamente, Șeful Biroului Secretarului general ș.a. În prezent, secretarul general al OPEC este Abdalla Salem El-Badri.

Secretariatul OPEC scoate o serie de publicații (”Monthly Oil Market Report”, ”OPEC Bulletin”, ”World Oil Outlook”, ”Annual Statistical Bulletin”), cu scopul de a informa publicul despre activitățile organizației și de a oferi date și informații privind statele membre ale OPEC și industria petrolului în general.

Înființarea OPEC, în 1960, a avut loc într-un moment de tranziție în peisajul internațional economic și politic, marcat de amplul proces de decolonizare și apariția a numeroase noi state independente. Piața internațională a petrolului era dominată pe atunci de companiile multinaționale așa-numite “Șapte Surori” (‘Seven Sisters’), între care se numărau Standard Oil of New Jersey, Standard Oil of California, Royal Dutch Shell, Anglo-Persian Oil Company, care au avut o putere mare de influență asupra țărilor în curs de dezvoltare producătoare de petrol. În acest context, OPEC și-a dezvoltat o viziune colectivă proprie, și-a stabilit obiectivele și a înființat Secretariatul. OPEC a adoptat, în 1968, o declarație privind politica petrolieră a țărilor membre, care sublinia dreptul inalienabil al tuturor țărilor de a-și exercita permanent suveranitatea asupra propriilor resurse naturale, în interesul dezvoltării lor naționale.

În anii ’70, OPEC dobândește importanță în plan internațional, membrii săi preluând controlul propriilor industrii petroliere și având un important cuvânt de spus în stabilirea prețurilor țițeiului pe piețele internaționale. Până în 1975, numărul țărilor membre ale organizației ajunsese la 13. De două ori în decursul acestei decade, prețurile petrolului au crescut vertiginos, pe o piață volatilă, ca urmare a embargo-ului petrolier arab din 1973, respectiv a izbucnirii revoluției din Iran în 1979.

Primul Summit al șefilor de stat și de guvern, care a avut loc la Alger, capitala Algeriei, în martie 1975, a abordat situația celor mai sărace țări, făcând un apel la o nouă eră a cooperării în relațiile internaționale, în interesul dezvoltării economice și stabilității pe plan mondial. Acest lucru a condus la crearea, în ianuarie 1976, a Fondului pentru Dezvoltare Internațională al OPEC (OPEC Fund for International Development — OFID), ca instituție de finanțare pentru dezvoltare multilaterală, care să promoveze cooperarea între statele membre OPEC și alte țări în curs de dezvoltare, în eforturile lor de a depăși stadiul de subdezvoltare. Resursele OFID provin în principal din contribuții voluntare din partea statelor membre, precum și din veniturile provenite din investiții și împrumuturi. La lansarea OFID în 1976, bugetul acestuia era de 800 de milioane de dolari, pentru ca în anul 2011 să ajungă la un miliard de dolari.

După ce atinge niveluri-record la începutul anilor ’80, prețul petrolului a început să scadă, iar în 1986 acesta s-a prăbușit, ca efect al unei suprasaturări pe piața mondială a petrolului. Prețurile și-au mai revenit în ultima parte a acestei decade, ajungând însă la doar jumătate din nivelul prețurilor de la începutul anilor ’80. În anii ’90 evoluția prețurilor a fost mai puțin dramatică prin comparație cu anii ’70 și ’80, OPEC acționând în timp util pentru reducerea impactului ostilităților din Orientul Mijlociu din 1990-1991 pe piața petrolului, după cum se arată pe site-ul OPEC. Cu toate acestea, decada anilor ’90 a fost dominată de o volatilitate excesivă și o slăbiciune generală a cotațiilor țițeiului. În 2008, OPEC a decis reducerea producției la 24,84 milioane de barili pe zi, pe fondul reducerii cererii din cauza crizei financiare mondiale.

În 2014, prețul țițeiului Brent a scăzut cu aproape 25%, de la 115 de dolari per baril în luna iunie până la 86,89 de dolari per baril la 29 octombrie, pe fondul ofertei abundente de petrol.

Într-o conferință organizată la Londra la 29 octombrie 2014, secretarul general al OPEC, Abdalla Salem El-Badri, a precizat că ”până în 2020, OPEC trebuie să fie gata să producă 40 de milioane de barili de petrol pe zi”, în condițiile în care în prezent ținta de producție a OPEC este de 30 de milioane de barili pe zi. La ultima sa reuniune ministerială, organizată la sediul din Viena pe 27 noiembrie 2014, OPEC a decis să-și mențină nemodificat nivelul producției, în pofida faptului că la acel moment prețul barilului de țiței Brent era la jumătate față de prețul de 115 dolari înregistrat în luna iunie a aceluiași an.

În prezent, la nivelul țărilor membre ale OPEC, sunt în derulare circa 117 proiecte de dezvoltare în sectorul de explorare și producție, în valoare totală de 270 de miliarde de dolari, potrivit datelor publicate pe site-ul organizației.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Andreea Onogea)