Foto: (c) Oana Mălina NEGREA/AGERPRES

În a doua zi a Paștelui catolic, bărbații, de la mic la mare, umblă din casă în casă să stropească doamnele și domnișoarele ca să nu se ‘ofilescă’, să aibă noroc, să fie frumoase, sănătoase și să dea naștere la prunci sănătoși. Pe vremuri, ele erau udate cu apă de izvor, tradiție care se mai păstrează încă la sate, dar în oraș se folosește parfumul pentru că e mai comod. Primii care pornesc la stropit, încă de dimineață, sunt copiii, iar spre după-amiază pornesc flăcăii, în grupuri de patru-cinci, și bărbații.

E o zi de sărbătoare așteptată mai ales de fetele nemăritate, care numără oaspeții ce le trec pragul. Conform tradiției, în această zi ele n-ar trebui să iasă din case pentru că riscă să fie duse la fântâni și udate din cap până în picioare.

Anna, o tânără din localitatea Ilieni, s-a trezit luni dis-de-dimineață, înaintea fratelui ei, ca să-și ajute mama la aranjatul mesei pentru stropitori. A îmbrăcat o rochie verde închis cu dantelă, și-a despletit părul și l-a prins la tâmple cu două în agrafe, iar apoi primul gând a fost să pună pe masă coșulețul cu ouă înroșite, o vază cu narcise, cozonacul și carafa cu vin.

Ouăle le-au încondeiat în Vinerea Mare, au făcut aproape o sută pentru că așteaptă mulți stropitori — rude, vecini, colegi de clasă, prietenii fratelui, ai părinților, etc. A avut grijă ca unul dintre ouă să fie aparte, pentru că l-a făcut pentru cineva foarte drag. ‘E o tradiție frumoasă pe care o respectăm în fiecare an (…) Așa e la noi de când mă știu, vin stropitorii, le dăm ouă, vin, cozonac. Dacă sunt apropiați, stau mai mult, dacă nu, pleacă mai repede și vin alții. Când eram mică număram câți veneau, mă interesa, făceam și listă cu cine a fost și cine mai trebuie să vină, acum mă interesează doar prietenul meu’, spune Anna.

Mezinul familiei va merge la stropit cu câțiva colegi de clasă. Are și el vreo două-trei simpatii, dar nu s-a hotărât care dintre fete îi place mai mult, deși parcă Ibolya are ochii mai frumoși, negri, și zâmbește tot timpul. Atunci când ești mic cel mai important e să aduni cât mai multe ouă și apoi să te iei la întrecere cu alți copii, să ciocnești ca să vezi care ou e cel mai ‘puternic’.

Maghiarii din județul Covasna vopsesc, de regulă, ouăle de Paști cu o singură culoare — roșie, amintind de sângele lui Hristos, și trasează pe ele motive tradiționale care au tot felul de semnificații și dezvăluie gânduri și sentimente profunde.

‘Fiecare motiv are un înțeles (…) și transmite un mesaj celui căruia îi dăruiești oul încondeiat. Spre exemplu, un bărbat care primește un ou pictat cu frunză de stejar va fi puternic, motivele florale semnifică dragostea, sunt motive care ne ocrotesc, cum ar fi potcoava sau mâna (…) Dacă un băiat ia din coș un ou cu o floare înseamnă că îi place de fata respectivă, iar dacă nu îți place de cineva și vrei să îi transmiți lucru acesta îi dai un ou albastru’, a declarat pentru AGERPRES, Benko Eva de la fundația Guzsalyas din Sfântu Gheorghe, care se ocupă de 20 de ani de păstrarea tradițiilor și meșteșugurilor tradiționale. Potrivit acesteia, în zonă este foarte răspândit modelul ‘cărării pierdute’, acesta fiind interpretat diferit de la o localitate la alta. În unele părți, se spune că dacă o fată dăruiește de Paști fostului iubit un ou încondeiat astfel atunci acesta se va întoarce la ea, în alte părți se spune că cei care vor primi astfel de ouă nu se vor pierde în lume.

Foto: (c) Oana Mălina NEGREA/AGERPRES

Pe vremuri la vopsitul ouălor se foloseau culori vegetale, preparate după rețete străvechi, transmise din generație în generație. Plantele folosite în acest scop, în funcție de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare și de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanțe. Cea mai frumoasă culoare roșie se căpăta din cojile de ceapă roșie, din frunzele mărului pădureț sau din sfeclă roșie. Artizanii populari spun că la încondeiatul ouălor contează foarte mult atmosfera în care are loc procesul, nimeni nu trebuie să se certe, e nevoie de liniște și bunătate, altfel ouăle ies mânjite și ‘chinuite’.

Conform tradiției, fiecare băiat care vine la ‘lociolit’, expresie care provine din cuvântul maghiar “locsolas’, trebuie să spună o poezie, pentru a fi cinstit așa cum se cuvine, iar printre catrenele cele mai des auzite sunt “Eu sunt micul grădinar/ cu sticluța-n buzunar/ și-am venit la dumneavoastră/să ud floarea din fereastră” sau “Am auzit c-aveți o floare/ Și-am venit ca s-o udăm /Să crească, să-nflorească/Și mulți ani să trăiască!’. Dar stropitorii care vor să fie orginali își compun singuri poeziile, presărându-le cu glume și cu epitete potrivite fiecărei fete.

‘Poezia cu micul grădinar a rămas preferata mea. Am mers și eu la stropit cu parfum, dar acum pun apă în sticluța aceea care pulverizează pentru că a revenit la modă să stropești cu apă. Și din punctul de vedere al doamnelor cred că e mai bine, pentru că nicidecum nu e plăcut să fii stropită cu 50 de parfumuri cu tot felul de mirosuri (…) Recunosc că acum nu prea mă mai duc la stropit, dar înainte de 1989 mă duceam negreșit pentru că era, într-un fel, interzis. Și aveau un mare avantaj aceste vizite pentru că te primeau în sufragerie unde erau cărțile și puteai să verifici cine ce cărți avea. Și făceam lista și știam că acea carte am văzut-o la fata cutare sau cutare și știam de unde să împrumut cartea pe care o căutam, pentru că pe vremea lui Ceaușescu cărțile erau o problemă, nu le găseai prea ușor. De asta nu ratam nici o ocazie (…) Ne duceam cu haitele cu colegii la stropit, în copilărie nu conta, mergeam la toate fetele, deși ni se sugera de la școală că nu e bine, dar cu cât încercau să ne interzică, cu atât mai mult noi mergeam. Nu ne făceam planuri dinainte unde să ne oprim, dar erau câteva vizite obligatorii. Spre exemplu, e obligatoriu să treci pe la soacră, pe la ea nu rentează să nu treci. Pe băiatul meu cât a fost mic l-am luat de mână și l-am dus la stropit, dar după ce a împlinit 10 ani l-am încurajat să meargă singur (…) Acum mi se pare că nu mai e așa la modă obiceiul stropitului și cred că tocmai de aceea pentru că acum e voie, iar pe vremuri era interzis’, a declarat, pentru AGERPRES, ziaristul Erdely Andras din Sfântu Gheorghe.

Ritualul stropitului se termină, de regulă, seara târziu, când bărbații ajung acasă destul de obosiți după numeroase vizite în care cu greu pot refuza generozitatea gazdelor, iar fetele se grăbesc să facă o baie pentru a scăpa de mirosurile de parfum.

Obiceiul stropitului ar avea, se spune, rădăcini foarte vechi, de mai bine de două mii de ani, de când evreii i-ar fi stropit cu apă pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii. Unii etnografi sunt, însă, de părere că este vorba despre o tradiție precreștină, practicată de popoarele cu origine germanică în cinstea zeiței Ostera, a fertilității și a primăverii, obicei care s-a perpetuat și a fost preluat apoi și de maghiari și chiar și de către românii din Ardeal. Se spune că fetelor rămase nestropite de Paști nu le va merge prea bine, dar nici bărbații care ignoră acest obicei nu vor avea un an foarte bun.

AGERPRES / (A — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă)