Fotografii: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Biserica este una dintre cele mai vechi așezări ecleziastice din județ și are un trecut ce i-a fascinat pe mulți credincioși ce i-au trecut pragul. Chiar dacă nu are mulți viziatori, vestea despre dracii de pe pereți s-a răspândit până în țările nordice, însă denaturată.

Valoarea acestui monument istoric este confirmată și prin includerea ei într-un proiect european transfrontalier Ungaria-România, “Circuitul bisericilor medievale din județele Szabolcs-Szatmar-Bereg și Satu Mare”, proiect prin care s-a dorit crearea unui traseu turistic cu caracter tematic, ce își propune prezentarea exhaustivă, celor interesați, a unui patrimoniu religios și cultural unic în Bazinul Carpatic, respectiv 33 de biserici din cele două țări.

Localitatea Corund se situează pe versantul dinspre Sălaj al Munților Codrului, în așa numită zonă a Codrului, la granița comitatelor istorice Satu Mare și Solnocul de Mijloc — ulterior Sălaj și a aparținut o perioadă, din punct de vedere administrativ, de cel din urmă. Potrivit datelor istorice, o capelă de lemn a românilor din Corund este menționată pentru prima dată în 1494, însă nu se cunoaște datarea precisă a bisericii de lemn actuale. Izvoarele mai vechi plasau construcția acesteia în anul 1750, dar cercetări mai noi indică anul 1723.

Ridicată inițial în mijlocul cimitirului, pe un deal, biserica a fost strămutată pe locul ei actual în cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Procesul mutării a fost unul de durată, construcția fiind transportată cu ajutorul boilor. Conform tradiției locale, lăcașul s-a folosit și în perioada strămutării, slujba oficiindu-se acolo unde se făcea popas pentru odihnă. Coborârea bisericii “din deal în vale”, după mutarea mutarea vetrei satului, a durat mai bine de trei ani.

“Biserica de lemn a fost amplasată inițial pe un deal din apropiere, de unde a fost mutată pe amplasamentul actual. S-a mutat întreaga construcție, folosindu-se bușteni de lemn pe care s-a ridicat biserica și care, prin rotire, făceau posibilă deplasarea ei, cu ajutorul boilor. Nu se lucra în fiecare zi la mutarea ei, ci doar atunci când oamenii aveau, așa că totul a durat circa trei ani. Pe timpul mutării, slujba se ținea, duminica, acolo unde se afla biserica”, afirmă preotul Marius Perșe.

Biserica este construită de meșteri populari asemenea celor care existau în Țara Corului, din bârne fățuite cu barda pentru îmbinarea cărora s-au combinat mai multe tehnici de dulgherie. Ceea ce atrage atenția în decorarea bisericii la exterior este un brâu sculptat în relief, decorat cu motivul funiei. Interiorul bisericii este decorat cu compoziții murale pictate pe un fond de pânză groasă, tratată cu grund de ipsos, care acoperă aproape întreaga suprafață interioară. Fâșiile de pânză au fost fixate în așa fel încât să atenueze și să corecteze inegalitățile suprafeței generate de îmbinarea bârnelor. În cea mai mare parte, detaliile programului decorativ redau fidel iconografia bizantină cu semnificațiile sale teologice adânci, cristalizate de-a lungul secolelor.

Elementele care au făcut cunoscută această biserică atât în țară, dar și în străinătate sunt picturile de pe peretele apusean al pronaosului, ce ilustrează păcatele umane, respectiv pedepsele pentru acestea.

Consilierul responsabil cu cultura din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, Felician Pop, susține că această biserică are o importanță deosebită, fiind una dintre puținele astfel de lăcașuri de cult care s-a mai păstrat. O biserică asemănătoare, dar care nu avea draci pe pereți, cea din Soconzel, a ars în anul 2009.

“Interesant este că picturile sunt cele originale, scenele pictate sunt din viața de apoi, sunt diavoli care pedepsesc păcătoșii, făcute cu scopul de a-i înfricoșa pe păcătoși”, a spus Felician Pop.

Așa cum se precizează într-o descriere a bisericii, postată pe site-ul proiectului european menționat — http://www.temple-tour.eu/ — compoziția dispusă de o parte și de alta a ușii precum și în registrul de deasupra acesteia este intitulată de obicei Judecata de apoi, cu toate că lipsesc numeroase elemente ale Judecăților din urmă tradiționale: nu apare Hristos care judecă împreună cu apostolii, lipsesc cei drepți, precum și reprezentarea detaliată a Raiului și a Iadului.

Pictura de față insistă asupra figurilor din Iad și a păcătoșilor. În colțul sudic apare figura uriașă a unui diavol negru, Lucifer, așezat în poarta de piatră a Iadului, deasupra căreia un drăcușor cu un steag în mână suflă în trâmbiță. Lucifer întâmpină păcătoșii, dintre care unii sunt purtați pe spate de către diavoli, alții conduși legați în fața sa.

Între figura lui Lucifer și ușa bisericii apar păcătoșii — înșelători, lacomi, calomniatori — ordonați în două registre și cărora dracii le aplică pedepsele de rigoare. “Muierile care strică pruncii” sunt silite să înghită copii, copiii “care-și suduie părinții” sunt spânzurați de limbă etc.

Al treilea registru — cel superior — al amplei compoziții continuă și deasupra ușii. Aceste scene sunt introduse prin figura unui diavol suflând în cimpoi care șade la capul patului unui cuplu dormind, în timp ce altul trage de plapumă. Conform inscripției, așa pățesc cei care adorm în timpul rugăciunii. În scena următoare apar doi draci îngenunchiați, fumând din pipă în timp ce întețesc focul sub ceaunul în care fierb 2biraiele care fac legile strâmbe”.

“Lacomul care taie pământul altuia” este prins în jug în fața plugului, asemenea boilor; morarului lacom i se agață o piatră de moară în gât; crâșmarul necinstit este legat, iar butoiul său confiscat. În jumătatea nordică a peretelui apar trei figuri alegorice mari: în vecinătatea ușii este înfățișată Moartea asemenea unui schelet, așezat lângă un ciubăr plin cu cranii și tibii încrucișate, ținând o cupă în mâna dreaptă și o coasă în stânga. Personificarea Ciumei, o femeie dezbrăcată pe spinarea unui măgar, se îndreptată spre Moarte. Are părul lung, negru, cu mâna dreaptă se ține de coama măgarului, iar în stânga duce niște unelte: mături, greble etc.

Ultima alegorie este cea a Lenei, o femeie dezbrăcată, cu părul scurt și zbârlit, așezată pe un ciubăr, ținând în mână o furcă de tors, iar la picioarele sale zace fusul aruncat pe pământ. Deasupra acestor figuri apare un grup de demoni care cântăresc crucea cu trei traverse, aparent foarte grea. Unul dintre ei aduce un buzdugan uriaș, în timp ce altul este preocupat să pedepsească un hoț. Programe iconografice asemănătoare împodobesc, sau împodobeau și bisericile de lemn din apropiere, însă niciuna dintre ele nu are decor pictat identic cu cel de la Corund.

“Datorită acestor scene pictate în interior, este cunoscută ca ‘biserica cu draci’. Trebuie însă să ne gândim și la contextul în care s-au realizat aceste picturi, acum 300 de ani. Probabil că preotul de la vremea respectivă a dorit să prezinte enoriașilor cât mai sugestiv ce îi așteaptă dacă păcătuiesc, însă eu cred că valoarea bisericii este dată de arhitectura ei și de ale elemente, nu de faptul că are draci pe pereți”, apreciază preotul din sat.

Tot el amintește și o întâmplare legată de modul în care unii turiști percep semnificația picturilor.

“Am avut în urmă cu ceva timp o vizită a unor turiști din țările nordice, care auziseră că la noi este o biserică cu draci. Și-au imaginat că aici se întâmplă ritualuri satanice sau alte grozăvii și au fost foarte dezamăgiți când au văzut că e vorba doar de niște draci pictați pe pereți. Mai că n-au spus că dacă știau despre ce e vorba, nici nu mai veneau atâta drum”, povestește Marius Perșe.

Autorii picturilor de la Corund nu s-au semnat, dar anul 1798 înscris în cartea ținută de Dumnezeu Tatăl, înfățișat pe bolta naosului indică anul finalizării unei părți a decorației.

“Deosebirile stilistice indică însă realizarea picturilor de la Corund în mai multe faze, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și la începutul veacului următor. Decorația bolții naosului și a altarului arată asemănări stilistice evidente în ceea ce privește modelarea figurilor, aplicarea fundalului colorat, policromia bogată a veșmintelor, cadrele și frizele decorative asemănătoare. Aceste asemănări sugerează că cele două picturi au fost realizate probabil concomitent, de către același meșter sau atelier.

Decorația pronaosului, pictura de pe pereții laterali ai naosului precum și anumite zone ale iconostasului par a fi la rândul lor strâns înrudite stilistic. Fundalul acestor picturi nu a fost colorat, personajele sunt schematice, cu figuri adeseori identice, cromatica este sobră, fiind accentuate în primul rând contururile, ornamentica pare simplistă în comparație cu pictura altarului și a bolții naosului. Nu e exclus așadar ca aceste decorații să fi fost realizate de un alt zugrav sau atelier, însă nu putem admite un interval de timp prea mare între pictarea diferitelor zone ale lăcașului de cult.

Scenele din Judecata de apoi sunt atribuite pictorilor Popa Țiple și Ioan Zugravul prin analogie stilistică cu pictura bisericii de lemn din Chieșd, unde au activat cei doi”, se arată pe site-ul www.temple-tour.eu.

Ridicarea, în anii ’60, a unei noi biserici, de zid, în apropierea celei de lemn, a făcut ca aceasta din urmă să fie abandonată de enoriași, fiind folosită în prezent doar ocazional, la cererea unor persoane ce țin ca anumite festivități religioase să se desfășoare în cadrul rustic al secolelor anterioare.

“Slujbe nu se mai fac aici. Am avut chiar recent o doamnă care a dorit să-și facă cununia în biserica de lemn, la lumina lumânărilor, pentru că nu este curent electric.

Ar mai fi nevoie de fonduri pentru refacerea picturii interioare și unele mici reparații. Mi-aș dori să facem aici un mic muzeu, pentru că avem obiecte bisericești valoroase care sunt acum la muzeul din Satu Mare, pentru că aici e periculos. Ar fi nevoie și de un sistem de alarmă”, conchide preotul.

AGERPRES / (A — autori: Sebastian Olaru, Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frățilă)