ROMANIA

PUTEREA MIRACULOASĂ A LĂCAŞULUI SFÂNT

Se zice că pe la începutul secolului 20, când aceste locuri făceau parte din România, peste aceste meleaguri se abătuse o secetă cumplită. Preoţii făcuseră slujbe la o biserică, apoi la alta. Au venit şi aici. La ultimele cuvinte ale liturghiei, a început din senin o ploaie torenţială, care a salvat viaţa multora.

De atunci bătrânii tot spun: «Mare putere are biserica asta!»”, povestea Maria Bondarenco, care păstrează cu grijă, de ani buni, cheia bisericii, pentru ziarul Adevarul. Despre credinţa oamenilor în puterea miraculoasă a locului vorbesc şi zecile de bileţele cu dorinţe pe care le găsim înăutru, aruncate pe fereastră. Puţini au acces în interior, pentru că lăcaşul e mai tot timpul închis.

Odată ce ai intrat parcă se deschide o poartă în timp. Este singurul loc din Republica Moldova care a păstrat vechea pictură murală. Scenele biblice, îngerii, domnitorii, cărora le poţi desluşi chipurile chiar dacă nu au fost restaurate vreodată, nu te lasă singur, deşi nimeni nu mai e înăuntru. Fără academii şi studii, meşterii au calculat totul atât de bine încât razele de lumină din altar, care se scurg prin două ferestre mici, se întâlnesc pe pristol în formă de cruce oblică.

De ce să cobori? Potrivit unor date, biserica ar fi fost ridicată pe timpul tătarilor, Căuşeniul fiind secole la rând un centru al acestora. „Legenda spune că pe acele timpuri nicio locuinţă nu putea fi mai înaltă decât un călăreţ cu o suliţă în mână”, explică Maria Bondarenco de ce trebuie să te apleci atunci când păşeşti înăuntru.

Totuşi, niciun cercetător nu poate spune cu exactitate când a fost ridicată biserica. Cei mai mulţi o atribuie secolelor XVI-XVIII. Specialiştii spun că pictura murală ar putea fi mai târzie şi că ar fi opera zugravilor Stanciu, Radu şi Voicu din secolul XVIII.

ÎNCERCATĂ DE VREMURI

De-a lungul veacurilor, lăcaşul sfânt a rezistat la orice nenorocire. Se spune că în timpul unui război ruso-turc, otomanii îl transformaseră în grajd. Într-o noapte le-au pierit toţi caii şi, în semn de răzbunare, turcii au scos ochii sfinţilor de pe pereţi. Biserica a rezistat şi în timpul URSS, chiar dacă ani a servit drept loc unde muncitorii unei fabrici uscau mere prin afumare. A rămas în picioare şi la cutremurul din 1977, care a lăsat însă fisuri în ziduri.

În 2009, biserica a fost inclusă într-un registru al Fondului Mondial al Monumentelor ce conţine 93 de obiecte de arhitectură de valoare internaţională care riscă să dispară. Numai restaurarea frescelor ar costa circa două milioane de dolari.  Pe la începutul anilor 2000, s-a schimbat acoperişul, graţie unui suport de 15.000 de dolari din partea Ambasadei SUA la Chişinău.

Sursa: turismistoric.ro