Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

După Războiul de Independență din 1877-1878 și după Primul Război Mondial (1916-1918), prin diferite legi, s-a instituit titlul de veteran de război, participanților la campanii și urmașilor lor fiindu-le acordate diferite drepturi și avantaje reparatorii.

Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă.

Prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanților la Primul Război Mondial decorați cu Medalia ”Virtutea Militară” de război clasa I li s-a acordat o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, participanților la Războiul din 1916-1918 li s-au creat condiții speciale de pensionare.

În 1927, prin Decretul — lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerii activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și fuseseră decorați cu Ordinul ”Mihai Viteazul”, au primit loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje și în anii următori, printr-o serie de acte normative precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1947, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de legea nr. 49/1991 și de legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea 303/2007.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)