Potrivit istoricului Marin Pop, cazarma a fost construită în 1869 prin strădania financiară a municipalității, costurile ridicându-se la peste 300.000 de koroane. În 31 octombrie 1869, Batalionul de honvezi al Sălajului a primit din partea administrației orașului cazarmă fără niciun fel de obligație financiară, iar în iunie 1872 a fost sfințit drapelul de luptă al acestuia.

“Planul clădirii este în formă de U și poartă în mod clar amprenta spiritului milităresc austriac. Are curte interioară, iar pereții sunt din cărămidă. Subsolul se întinde sub tot parterul. Coridoarele de la etaj și parter sunt susținute de coloane cu deschidere spre curte. Acoperișul are șarpante din lemn și învelitoare din țiglă și olane. Terenul pe care a fost construită clădirea era de 10.000 de metri pătrați. La subsol avea 14 camere, la parter 33 și la etaj, tot 33 de încăperi. După Marea Unire, până în anul 1947, cazarma, care a primit numele “General Dragalina”, a găzduit Batalionul VII Vânători de Munte. A fost singurul batalion românesc constituit pe frontul italian. Prima companie a Legiunii de voluntari români din Italia s-a constituit în iulie 1918, în localitatea Ponte di Brenta, lângă Padova. În scurt timp, s-au format încă trei companii, care, împreună cu prima, au participat la acțiunile militare din nordul Italiei, în toamna anului 1918. Cele patru companii au format Batalionul I Alpin român, comandat de căpitanul Emilian Piso, el fiind încadrat în Regimentul 2 Cloșca al Legiunii române din Italia. Între 15 și 23 martie 1919, acest regiment a fost transportat de la Taranto la Constanța, apoi la Sibiu. La 9 mai 1919, batalionul alpin a primit denumirea de Batalionul 7 Vânători de Munte, cu garnizoana la Zalău, unde a îndeplinit diferite misiuni, inclusiv în județele Szabolcs, Csongrad, Szolnoc și Bekes, în timpul războiului cu Ungaria. La 17 septembrie 1919, batalionul s-a înapoiat la Zalău, unde a intrat în subordinea Diviziei 17 Infanterie din Corpul VI Armată”, precizează Marin Pop.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Comandamentul Trupelor de Vânători de Munte s-a reorganizat în 1923, primind denumirea de Corpul Vânătorilor de Munte. Astfel, Regimentul 17 Vânători, care își avea sediul la Zalău, s-a transformat în Batalionul VII Vânători de Munte.

“Subliniem aici rolul semnificativ pe care l-a avut Batalionul VII Vânători de Munte pentru orașul Zalău în perioada interbelică. Pe lângă munca de instruire a trupei, acesta s-a implicat și în viața socio-culturală a orașului nostru. Tinerii ofițeri formați la Sibiu s-au adaptat foarte repede la noul mediu, ei primind locuință de serviciu. Mulți dintre ei s-au căsătorit și au întemeiat familii la Zalău. De asemenea, batalionul a contribuit la dezvoltarea culturală a Zalăului. Avea o fanfară militară de peste 50 de persoane, cu care participa la diferite manifestări culturale. Aveau și o serie de contracte, pe perioada verii, cu o serie de stațiuni balneo-climaterice. Antrenamentele militare le făceau, de obicei, în munții Bistriței, unde plecau în fiecare an, câteva luni. Întoarcerea lor în garnizoana din Zalău reprezenta un adevărat spectacol pentru locuitorii orașului, care-i așteptau la Gară”, menționează istoricul.

Au venit, însă, anii grei ai celui de al doilea război mondial și batalionul a fost mobilizat la frontieră, apoi, după Dictatul de la Viena, a fost transferat la Deva, împreună cu întreaga administrație sălăjeană. A participat la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord și a ajuns până în stepa calmucă. Vânătorii de munte erau o armă de elită, iar sovieticii nu au uitat, desigur, acest lucru. După război, în 1947, batalionul a fost transferat la Abrud, unde a fost desființat.

În 1948, Primăria orașului Zalău cere ministrului Apărării Naționale clădirea cazărmii, în vederea organizării unui Palat Administrativ județean, unde urmau a fi concentrate principalele instituții publice. Primăria oferea, la schimb, vechiul ei local și se angaja să investească sume importante pentru a restaura clădirea. Scopul urmărit de municipalitate era acela de a decongestiona o serie de edificii din Zalău în care își găseau sediul instituțiile publice și a le concentra într-un singur loc, sporind astfel eficiența și micșorând birocrația.

În edificiile rămase libere, municipalitatea dorea cazarea funcționarilor veniți în oraș, deoarece se confrunta cu o criză acută de locuințe. Ministerul Apărării Naționale înștiințează, însă, Primăria că cererea nu putea fi aprobată, deoarece atât cazarma “General Dragalina”, cât și terenul de 33 de hectare pe care îl deținea în proprietate au fost trecute în mod gratuit în patrimoniul Ministerului. În aceste condiții, până în anul 2010, când a început restaurarea clădirii, din fonduri europene, în vechiul sediul al cazarmei a funcționat Cercul Militar Județean.

În sala fostei cazărmi rezervată astăzi cursului de pictură de la Școala Populară de Arte și Meserii e o lumină caldă, multe șevalete și mult mai multe tuburi de vopsea în ulei. La unul din șevalete, pensula alunecă fără zgomot pe pânză, schițând doi țărani, care stau la o masă, în fața unei farfurii cu mămăligă. Nelu are părul ușor grizonat și, cu toate că a împlinit 45 de ani, consideră că niciodată nu e prea târziu să te apuci să faci ceva ce-ți place.

“Sunt și colecționar de farfurii vechi și am găsit una care mi-ar place să o pictez pe pânză”, spune Nelu, în timp ce arată modelul original al picturii, fotografiat cu telefonul mobil. Alături de ele stă Oleg, 44 de ani, un alt elev al cursului, ce și-a descoperit pasiunea pentru pictură la vârstă adultă. Grupul cursanților e completat de alte câteva eleve, ce își încearcă îndemânarea cu reproduceri ale unor peisaje sau portrete.

“Sunt în total, la acest curs, 22 de persoane, de la elevi de 10 ani, până la… Nelu, care are 45 de ani. Bineînțeles că cei mai mulți sunt copiii, dar am avut de-a lungul vremii și doctori, ingineri și chiar un preot protopop, ce vin să picteze pentru a se relaxa. Își îndeplinesc astfel un vis pe care l-au avut, poate, de multă vreme”, spune profesoara Rodica Pojar.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Câteva săli mai încolo, membrii Ansamblul folcloric “Meseșul” fac de zor repetiții. Bărbații cu cizme și un echipament ușor, cu un tricou alb, femeile cu același tricou alb și cu pantofi fără toc exersează pașii unui dans popular tradițional din Sălaj. Cuvintele instructorului de dans biciuie aerul încălzit de trupurile transpirate de efort: “Una, două, trei, patru” — și tot așa până la 30, cifrele reprezentând numărul piruetelor pe care perechile de dansatori trebuie să le execute. După câteva secunde de pauză, vocea tăioasă a instructorului se aude din nou: “Hai, încă o repetiție!”.

Clădirea fostei cazărmi este ocupată în prezent, aproape în totalitate, de Centrul Cultură și Artă (CCA) Sălaj, instituție în subordinea Consiliului Județean (CJ), ce are în componență mai multe secții: Secția de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale; Școala Populară de Arte și Meserii; Ansamblul folcloric “Meseșul” și revista și editura “Caiete Silvane”. În sălile ce adăposteau odată militarii armei vânători de munte se desfășoară acum cursuri de pictură, pentru instrumente de suflat, pian și vioară, cursuri de canto clasic și popular, alături de repetițiile Ansamblul folcloric “Meseșul”.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Potrivit managerului CCA Sălaj, Daniel Săuca, peste 10.000 de persoane au trecut pragul instituției în 2014, atât persoane înscrise la cursurile menționate, cât și vizitatori la numeroasele expoziții organizate aici, participanți la lecturile publice, conferințele, concertele și târgurile găzduite în fosta unitate militară, salvată de la colaps cu fonduri europene.

Trei clădiri de patrimoniu din Zalău — fostul Centru Militar Județean, Muzeul Județean de Istorie Zalău și Galeriile de Artă “Ioan Sima” — au fost reabilitate în perioada 2009-2012, în cadrul unui proiect cu finanțarea europeană derulat de Consiliul Județean (CJ) Sălaj, în valoare totală de peste 25 milioane de lei.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

“Am început acest drum foarte greu prin semnarea contractului de finanțare în decembrie 2009. Un drum foarte lung, un drum cu sincope, un drum cu multe dificultăți dar și cu multe bucurii. (…) Marea provocare a fost faptul că am făcut investiții la clădiri de patrimoniu. O altă mare provocare a fost starea gravă de deteriorare a fostului Comisariat și intervențiile mari, majore, structurale, pe care a trebuit să le facem acolo”, declara în 2012, la recepția lucrărilor pentru cele trei obiective de patrimoniu, Zoe Crihan, manager de proiect.

Proiectul “Restaurarea patrimoniului istoric și cultural al Consiliului Județean Sălaj — clădirile Centrului Militar Județean, Muzeul Județean de Istorie Zalău și Galeriile de Artă “Ioan Sima””, cu o valoare totală de 25.424.793 lei, a fost implementat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenție 5.1, având ca sursă de finanțare Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cu acest prilej, au fost restaurați aproape 10.000 de metri pătrați, din care mai mult de jumătate la Centrul Militar Județean, au fost înlocuite învelitori (acoperișuri), au fost efectuate amenajări exterioare, înlocuite instalații electrice interioare și exterioare, a fost realizat sistemul de încălzire unitar, neagresiv pentru importanța arheologică și arhitecturală a clădirilor, precum și echiparea și dotarea instalațiilor de apă și canalizare și salubrizarea subsolurilor. În același timp, a fost efectuată sistematizarea pe verticală și amenajarea curților.

Potrivit președintelui CJ Sălaj, Tiberiu Marc, fosta cazarmă este cea mai mare clădire de patrimoniu reabilitată din Transilvania de Nord.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Diana Dumitru)