Foto: (c) www.prinoltenia.info
Mănăstirea se înscrie în categoria construcțiilor religioase monumentale din Țara Românească, iar prin moșiile sale întinse a fost una dintre cele mai bogate mănăstiri din țară.

Construită înainte de secolul al XVI-lea, în apropiere de Craiova, pe malul Jiului, în comuna Bucovăț, pe locul fostului castru roman Pelendava, mănăstirea nu a avut doar rol liturgic în viața credincioșilor, ci și rol de fortăreață, întrucât, prin turnul de observație de care dispunea, se semnalau populației Craiovei și din împrejurimi eventualele pătrunderi ale trupelor turco-tătare dinspre Dunăre.

Foto: www.google.com/maps

Zidită din piatra și cărămida vechiului castru roman Pelendava, data construirii Mănăstiri Coșuna — Bucovățul Vechi este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informație întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Hașdeu și Nicolae Iorga.

‘Mănăstirea Bucovăț este considerată, pe bună dreptate, cea mai veche biserică din întreaga Craiovă și printre cele mai vechi din Oltenia. Ea a fost ridicată, după părerea specialiștilor, cu mult înainte de secolul al XVI-lea, fiind construită din cărămidă romană, în bună parte provenită de la vechiul castru roman de la Pelendava’, a declarat, pentru AGERPRES, prof.dr. Toma Rădulescu, cercetător la Secția de istorie și arheologie a Muzeului Olteniei.

Foto: (c) fototecaortodoxiei.ro

Primul document care menționează mănăstirea este Actul emis de Alexandru II Mircea Vodă în anul 1571 referitor la o donație făcută de ‘una Dobra, mare băneasă’. Tot în acest an este atestat documentar și primul egumen cu numele de Eftimie (1571 — 1575), în timpul căruia biserica mănăstirii cunoaște prima restaurare radicală efectuată de către marele ban Stepan și de fiul său, Pârvu, în anul 1572.

Așezată pe ruinele fostului castru roman Pelendava, mănăstirea nu a purtat niciodată această denumire, ea apărând cu numele de Coșuna pentru prima dată în 1574 în Actul Mitropolitului Eftimie al Tării Românești, apoi în Actul lui Mihai Viteazul (1594), istoricii deducând că toponimul era foarte cunoscut localnicilor. Cuvântul “coșuna” este de origine slavonă și a fost tradus prin cuvinte ca “pășune”, “fâneață”, “cosit”, îndeletniciri des întâlnite la oamenii de la câmpie. Alți cercetători au asociat cuvântului “coșuna” înțelesul de “kosciuna”, cu semnificația de legendă, asociind această denumire cu locul legendar al ruinelor vechiului castru roman Pelendava, sens potrivit căruia “coșuna” ar indica un loc legendar, un monument funerar sau o necropolă.

“Denumirea de Coșuna îndreaptă atenția și spre alți termeni, care denotă un “sacrilegiu” sau o “profanare”. Susținătorii acestei ipoteze fac asocierea cu uciderea, în aceste locuri, a lui Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535), fiul lui Radu cel Mare (1495-1508), venit în pădurile Bucovățului la vânătoare de cerbi. Despre el, Cronica țării spune că, după ce a ajuns domn, a tăiat mulți boieri și voind să mai taie încă, s-au gândit ei de l-au tăiat pe el pe malul Jiului”, scrie Arhim.Veniamin Micle în lucrarea ‘Monumentul istoric bisericesc Coșuna-Bucovățul Vechi’.

După o veche tradiție, denumirea de coșuna ar fi legată de faptul că, în trecut, până în preajma Primului Război Mondial, coborau din munții Gorjului și ai Vâlcii coșunarii care împleteau toamna coșuri de răchită recoltată de pe malurile Jiului, pe care le schimbau pe diverse cantități de grâu și de porumb cu locuitorii de la câmpie.

În anul 1574, Mănăstirea a primit printre alte sate și Bucovățul, adoptându-și acest nume după cum apare într-un document din 1580: ‘Bucovățul unde iaste sventii Nicolae’.

Încă de la început, acest locaș s-a bucurat de toate exigențele impuse de strămoșii noștri pentru construirea unei mănăstiri: a fost amplasată într-o regiune cu populație densă, cu o poziție strategică, favorizată de apele Jiului, și cu un cadru natural deosebit de atrăgător datorită secularilor codri de stejar din împrejurimi. ‘Cu toate aceste daruri de la Dumnezeu, mănăstirea și-a împlinit cu prisosință rolul pentru care a fost ridicată, fiind, de-a lungul secolelor, atât locaș sfânt unde se adună credincioșii la rugăciune, ambianță naturală plăcută pentru refacere sufletească și trupească, pavăză a creștinătății și mărturie a Sfintei Jertfe, dar și adevărată fortăreață, scut de apărare în vremurile tulburi ale istoriei’, spune arhim.Veniam Micle.

Potrivit istoricului Toma Rădulescu, Mănăstirea Coșuna — Bucovățul Vechi era închinată Mănăstirii Sf. Varlaam de la Meteora (Grecia), după cum menționează Paul de Alep, unul dintre călătorii care au străbătut Țările Române la sfârșitul domniei lui Matei Basarab și apoi în timpul lui Constantin Șerban, care în însemnările sale a descris cu lux de amănunte și turnul de observație al mănăstirii. ‘În momentul acela, Paul de Alep era arhidiacon și îl însoțea pe tatăl său, Macarie Zaim — Patriahul Antiohiei, care a și scris primul letopiseț al Țării Românești în limba arabă descifrat și prezentat cu multă acribie științifică de regretatul savant Virgil Cândea. În descrierea sa arată că aici era o mănăstire închinată Mănăstirii Sf. Varlaam de la Meteora de către ctitorii săi, anume Stepan Banu și Pârvu Cluceru, tată și fiu, cu legături strânse de rudenie cu familia domnitoare. Din descrierea lui Paul de Alep rezultă clar că nu se putea pătrunde în mănăstire decât cu voia călugărilor de aici, care aveau un fel de turn de unde îi observau de la distanță pe cei care veneau și care meritau a li se deschide porțile bine ferecate și făcute din stejar, într-un fel comparabil pentru zilele noastre, din ce s-a păstrat, cu cele de la Mănăstirea Brâncoveni. Mănăstirea avea și un dublu rol important de semnalare a pătrunderii trupelor turco-tătare dinspre Dunăre și de avertizare a populației orașului Craiova de a-și lua măsurile necesare de siguranță și rezistență, cel puțin temporar. Acesta era un sistem al domnitorilor români de a se apăra — prin sistemele de fortificație ale mănăstirilor — în condițiile în care li se interzicea de către otomani să aibă cetăți. Asta se întâmplase de la mijlocul secolului al XVI-lea și în Moldova, în timpul lui Alexandru Lăpușneanu, când a fost introdusă obligativitate de dărâmare a cetăților, iar orașele erau practic neapărate’, a mai afirmat profesorul Toma Rădulescu.

Pentru că până azi în afară de biserică nu s-a mai păstrat nici una din vechile clădiri ale mănăstirii, istoricii susțin că o imagine mai completă despre ceea ce a fost odinioară aici s-a putut contura numai prin intermediul documentelor și al descrierilor sporadice transmise de unii călători sau vizitatori îndrăgostiți de acest impresionant monument al ortodoxiei. Clădirile mănăstirii nu au reușit să înfrunte vitregiile vremurilor abătute secole de-a rândul peste ele, precum jafurile și incendiile provocate de dușmani interni sau externi ori calamitățile naturale, precum revărsarea apelor Jiului și cutremurele de pământ, însă documentele atestă că mănăstirea avea clădiri monumentale care înconjurau biserica din trei laturi. Cea mai veche menționare a clădirilor mănăstirii datează din anul 1640 când se vorbește despre chilia egumenului. Peste câțiva ani, Paul de Alep admira incinta de aici, fiind profund impresionat de o cupolă înaltă cu galerie și de fântâna monumentală din fața bisericii, despre care spune că era ‘un izvor asemenea unui puț adânc din care izvorăște apă’.

Cezar Bolliac afirma despre ‘această biserică din timpul banilor, înainte de Negru-vodă, zidită pe ruine romane din cele mai tari și impozante’, că este ‘cel mai vechi monument românesc care a atestat o civilizațiune pronunțată, în arhitectură și pictură’.

Deși astăzi funcționează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coșuna—Bucovățul Vechi. Biserica este ctitoria banului Stepan și a fiului său, Pârvu, fiind construită într-un timp record: 75 de zile (20 iulie-3 octombrie 1572).

Ca toate mănăstirile închinate, Mănăstirea Coșuna-Bucovățul Vechi nu s-a impus în viața bisericii și a țării printr-o activitate culturală deosebită, mai ales că unii egumeni nici nu știau românește, după cum consemnează cronicarul Dionisie Eclesiarhul, și chiar dacă dintr-un zapis s-a dedus că au fost create unele opere de cultură, probabil că acestea au fost luate de către egumeni când se întorceau la Mănăstirea Varlaam.

Cu toate acestea, despre biserica mănăstirii unde se află o cronică murală unicat în Țara Românească, cunoscută sub numele de ‘Cronica murală de la Bucovăț’, profesorul Toma Rădulescu afirmă că aceasta este foarte importantă pentru întreaga istorie a poporului român, fiind pictată într-o manieră specifică epocii bizantine cretane.

Foto: (c) www.prinoltenia.info

‘Pictorii de aici nu sunt cunoscuți, însă au fost remarcabili, iar studiile făcute de eminenți cercetători în istoria artei, precum Carmen Laura Dumitrescu sau Tereza Sinigalia, vorbesc de cea mai curată exprimare a artei bizantine de la sfârșitul secolului al XVI-lea și printre cele mai importante pentru întreaga istorie și arhitectură. Arhitectura este de tip bizantin cu cruce triflată cu cărămidă aparentă în combinație cu piatră, cu toate elementele definitorii bisericilor de factură bizantină. Ea păstrează, ceea ce este foarte important pentru istoria neamului românesc, prima cronică pictată din Țara Românească, aceasta referindu-se la evenimente din 1574 legate de luptele dintre turci și Ioan Vodă cel Cumplit din Moldova și prezintă elemente genealogice foarte importante asupra unor urmași ai familiei Basarabilor cum au fost Alexandru Mircea și fiul său Mihnea, devenit ulterior Turcitul, dar și despre fratele său din Moldova, Petru Șchiopu, care a ajuns domn după 1574 cu ajutorul Țării Românești. Această frumoasă cronică a fost descifrată pentru prima dată de părintele Dumitru Bălașa și de Stoica Nicolaescu, fiind semnalată și de către C.S. Nicolăescu Plopșor’, afirmă profesorul Toma Rădulescu.

Această Cronică, din categoria cronicilor domnești, se poate vedea și astăzi pe peretele vestic al pronaosului bisericii. ‘Deși redactată în limba slavonă, ea a fost scrisă de un român pentru români. Din cuprinsul ei s-a aflat anul nașterii lui Alexandru II Mircea (martie 1529) și al ocupării tronului Țării Românești (7 iunie 1568). (…) Despre pictura bisericii — frescă din secolul al XVI-lea, Cezar Bolliac spunea că ‘nu avem nimic în țară mai frumos și mai vrednic de păstrat’. Într-adevăr, ea se înscrie între piesele de rară valoare ale vechii picturi bisericești din țara noastră’, scrie Arhim.Veniamin Micle.

‘O cronică asemănătoare cronicii de la Bucovăț, care este unică, este cea a lui Petru Șchiopu de la Suceava, după modelul și influența săsească, pentru că la sași se făceau cronici scurte ale unor evenimente importante din istoria comunității, ceea ce arată și unitatea spirituală a unei zone destul de largi pentru timpul respectiv. Fresca din pronaos redă toate sărbătorile principale ale anului aranjate cronologic după modelul bizantin, încât călugării care oficiau acolo slujbe să cunoască aceste sărbători. Ar mai fi numeroase însemnări care nu au fost în totalitate descifrate, scrise în limba greacă, slavonă cu caractere chirilice pe diverse părți ale zidurilor care se mai păstrează. În apropiere este Pelendava Romană, deci este o continuitate spirituală și militară a unor momente din istoria neamului din istoria dacică, romană și postromană și în același timp și o conștiință de neam pentru cei care lucraseră sau trăiseră în această zonă’, a mai afirmat profesorul Toma Rădulescu.

Din cauza incendiilor provocate de cârjalii, a luptelor cu turcii purtate în aceste locuri (1812), a luptelor de la Mofleni (1828) dintre panduri și ruși, pe de o parte, și turci, pe de alta, precum și a unei revărsări a Jiului care a rupt terenul din fața bisericii, iar clopotnița și turnul s-au prăbușit, după 1834 egumenul hotărăște strămutarea obștei călugărilor pe malul opus al Jiului, unde au zidit Mănăstirea Bucovățul Nou, sfințită în anul 1843 de Timotei Eudoxiados, primul episcop vicar al Craiovei.

Odată cu secularizarea averilor mănăstirilor închinate (1864), proprietățile Mănăstirii Coșuna-Bucovățul Vechi devin bunuri ale statului, iar aceasta rămâne în părăsire. După 10 ani, credincioșii localnici s-au gândit să o restaureze și să o transforme în biserică parohială, prilej cu care a fost refăcută și pictura în detrimentul celei vechi, unul dintre localnici — Sandu Preda, pictându-se în biserică.

Începând cu 1896, biserica intră din nou într-o perioadă de ruină, iar după Primul Război Mondial, este protejată de fosta Comisiune a Monumentelor Istorice, care o restaurează în forma actuală (1926-1929). Odată cu restaurarea învățământului teologic (1948), Mănăstirii Coșuna — Bucovățul Vechi i se încredințează misiunea de a adăposti Seminarul teologic mitropolitan ‘Sfântul Grigore Teologul’ care își are originea în Școala de cântăreți bisericești a Arhiepiscopiei Craiovei, formată din contopirea celor trei școli de cântăreți care funcționau în Craiova, Turnu Severin și Târgu Jiu.

AGERPRES / (A, AS — autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă)