Facebook Twitter Email

Ziua mondială a părinților este aniversată la 1 iunie, pentru a le aduce un omagiu părinților din întreaga lume.

Adunarea Generală a ONU a proclamat această zi în 2012, prin Rezoluția 66/292, pentru a le arăta părinților din întreaga lume respectul cuvenit. Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinților reprezintă o oportunitate pentru exprimarea prețuirii deosebite față de toți părinții de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat față de copii și pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieții, pentru cultivarea acestei relații, se subliniază în rezoluția menționată.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite menționează, de asemenea, că familia are responsabilitatea cea mai mare în educarea și protecția copiilor, pregătindu-i pentru o viață împlinită și fericită. Părinții sunt ancorele familiei și, într-un sens mai larg, fundația comunității și a societății în care trăim. Rezoluția recunoaște rolul părinților în creșterea copiilor și invită statele membre să sărbătorească această zi împreună cu societatea civilă, implicând cât mai mulți tineri și copii în evenimentele organizate.

Decizia Adunării Generale a ONU s-a întemeiat pe recunoașterea rolului fundamental pe care tatăl și mama îl au în viața copiilor lor, dar și pe conștientizarea unor pericole la care aceștia sunt expuși în societatea contemporană, a unor circumstanțe socio-economice care îi împiedică să își îndeplinească datoria pe care o au față de copii.

În mod tradițional, în cele mai multe comunități, tații erau cei care se ocupau de educația morală și disciplinară a copiilor, pe lângă sarcina de a asigura partea materială necesară familiei. În zilele noastre, în multe țări, se accentuează rolul taților de co-părinte, însemnând o implicare mai substanțială în dimensiunea emoțională a dezvoltării copiilor, în creșterea lor de zi cu zi. În prezent, există numeroase provocări cărora tații și societatea, în ansamblul ei, trebuie să le facă față. La nivel internațional, migrația îi condamnă pe foarte mulți tați la separare de propria familie. Mulți tați se fac vinovați de violență domestică și chiar de abuzuri sexuale, provocând răni, în primul rând emoționale, de nevindecat. Alții își abandonează total familiile, lăsându-le fără niciun sprijin. Toate aceste provocări evidențiază nevoia de a reafirma poziția tatălui în cadrul familiei.

Mamele, de cealaltă parte, au un rol esențial în cadrul familiei. Relația mamă-copil este vitală pentru dezvoltarea firească și sănătoasă a acestuia din urmă. Mamele nu mai oferă doar afecțiune copiilor lor, ele asigură și mijloace materiale pentru familiilor lor. Totuși, mamele trebuie să facă față unor provocări majore, cu adevărat amenințătoare pentru ele și pentru familie.

Nașterea, care ar trebui să fie prilej de bucurie, continuă să fie un risc major pentru sănătatea multor femei din țările subdezvoltate. O femeie dintr-o astfel de țară este supusă unui risc de 300 de ori mai mare de a muri la naștere sau de a suferi complicații legate de sarcină, în comparație cu o femeie dintr-o țară dezvoltată. Violența împotriva femeilor, cu care se confruntă un număr tot mai mare, rămâne una dintre cele mai odioase încălcări ale drepturilor omului din timpurile noastre. Accesul la educație pentru femei și fete este o altă problemă majoră. Beneficiile educației pentru femei și tinere fete sunt incontestabile nu numai pentru familii, ci și pentru societatea din care fac parte, potențialul feminin putând fi valorificat în eforturile de dezvoltare. Statisticile arată, de asemenea, că mamele cu pregătire școlară sunt mult mai hotărâte să își trimită copiii la școală, ceea ce demonstrează că beneficiile educației transcend generațiile.

Acestea sunt rațiunile pentru care ONU a decis să dedice ziua de 1 iunie părinților, pentru a reafirma rolul tatălui și al mamei, al familiei în general, în sănătatea și în dezvoltarea generațiilor următoare.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva