De patru secole și jumătate, castelul în stil renascentist francez înălțat pe o colină domină Cetatea de Baltă, localitate aflată în extremitatea estică a județului Alba. În formă rectangulară, cu ziduri înalte și masive, castelul impresionează prin turnurile de colț, în formă cilindrică, și poarta de acces.

Construit în 1560 de cancelarul Transilvaniei, Bethlen Miklos, castelul și-a căpătat forma actuală în 1770, când acesta trecuse în posesia familiei Haller. La început a existat și un pod mobil care făcea trecerea peste șanț, dar care nu a fost umplut niciodată cu apă.

‘A fost construit ca un castel de vânătoare, ca un castel de agrement și nicidecum ca și un castel de apărare’, spune intendentul castelului, Irina Incze. Potrivit acesteia, 1560 este menționat ca anul în care a fost construit castelul inclusiv într-o enciclopedie, în limba maghiară, din 1887.

Inițial, castelul a avut doar cele patru turnuri, fiind construit după castelul Chambord, de pe valea Loarei.

‘De abia în 1770 s-a construit frontispiciul castelului, în timpul grofului Haller. De aceea se numește castelul Bethlen-Haller. Bethlen este cel care a construit castelul, iar Haller a fost ultima familie care a locuit în castel până la naționalizare. Între aceste două familii, castelul a aparținut la vreo patruzeci de familii de nobili, a avut o viață aventuroasă, a fost donat, a fost moștenit, a fost pierdut la cărți, iar în timpul comunismului, castelul fiind naționalizat, aici s-a făcut șampania de Jidvei, fiindcă aparținea de IAS (Întreprinderea Agricolă de Stat — n.r.) Jidvei’, explică Irina Incze.

Ea a precizat că în perioada comunistă, când ‘francezii erau departe’, se folosea denumirea de șampanie, acum aceasta fiind cea de vin spumant.

‘În perioada aceea (a regimului comunist — n.r.), castelul era într-o stare deplorabilă. Nu existau nici uși, nici geamuri, nici podele, în curte nu era nici măcar un fir de iarbă’, spune intendentul castelului, care precizează că știe foarte bine aceste lucruri deoarece lucrează la Cetatea de Baltă de trei decenii.

După 1989, castelul în care era îmbuteliat vin spumant a devenit proprietate privată odată cu privatizarea fostului IAS. În 1999, activele combinatului de vinificație de la Jidvei, inclusiv castelul de la Cetatea de Baltă, au fost achiziționate de familia Necșulescu. Revendicat de descendenții familiei Haller, castelul a fost retrocedat acestora, care apoi l-au vândut omului de afaceri Claudiu Necșulescu.

Acesta a investit până în prezent câteva sute de mii de euro în restaurarea castelului, fiind refăcute pivnița, parterul și unul dintre etaje, precum și fostele grajduri, care au fost transformate în camere. În viitor se are în vedere restaurarea unui alt etaj și amenajarea în spatele castelului a unui teren de golf, a spus Irina Incze.

Castelul este cu circuit închis, destinat oenoturismului. El este utilizat, prin degustările care au loc aici, organizate deseori atunci când județul primește vizita unei delegații de oficiali străini, și nu numai, pentru promovarea celebrelor vinurilor din podgoria de pe Tîrnave.

Încă de la intrarea în monumentalul edificiu, îți atrage atenția poarta veche a castelului, care datează din 1560, din care s-a păstrat inclusiv scripetele care ajuta la ridicarea podului mobil. ‘În timpul comunismului, această poartă a fost zidită. De abia după ce am început în 2000 renovarea castelului am depistat această poartă frumoasă’, precizează Irina Incze.

Oaspeții pătrund apoi în sala mare, în care se găsesc inclusiv armuri de cavaleri, dar și un tablou cu intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, care, aparent, pare o pictură, dar care, de fapt, este un colaj făcut din 1887 de bucăți de material.

Într-o parte a sălii tronează o piatră cu blazonul familiei Bethlen, care a scăpat de vitregiile regimului comunist doar pentru că a fost răsturnată, în curtea castelului, cu fața pe pământ, partea din spate arătând ca o rocă obișnuită. ‘S-a păstrat pentru că a fost cu partea cu blazonul pe pământ. Din spate apare ca o piatră obișnuită și atunci nu a fost distrusă’, spune Irina Incze.

Potrivit acesteia, șarpele de pe blazonul familiei Bethlen reprezenta înțelepciunea, coroana arăta gradul de noblețe al familiei — cu cât coroana avea mai multe proeminențe cu atât gradul de noblețe era mai înalt—, mărul reprezenta proprietatea, glia, iar crucea arăta că erau creștini. Tot pe blazon este sculptat și un cap de iobag.

Alături de blazon mai este expusă o piatră din 1745, pe care este inscripționat numele lui Bethlen Miklos.

Mobilierul, care este autentic și refăcut, a fost achiziționat de noul proprietar, deoarece din vechiul castel nu s-a mai păstrat absolut nimic.

În schimb, se păstrează încă de la 1560 o ușă, frumos sculptată în piatră, în spatele căreia există o scară interioară, din lemn, extrem de bine conservată. ‘În perioada aceea, astfel de scări se făceau doar din piatră. În toată Europa există doar patru-cinci de scări de genul acesta, construite din lemn’, menționează intendentul castelului de la Cetatea de Baltă.

De-a lungul scării care duce de la parter până la etajul doi se află expusă pe perete o colecție de 52 de vechi orologii, fiecare cu povestea sa, dăruite lui Claudiu Necșulescu, de ziua sa de naștere, de către angajații castelului. La început acestea au fost în număr de 45, colecția îmbogățindu-se an de an cu câte un alt orologiu.

Tot din 1560 datează și scara de lemn de intrare în pivnița de la subsol. Dacă în timpul grofului Haller aici era bucătăria castelului, unde, de exemplu, se curăța vânatul, acum pivnița este amenajată ca o sală de degustare, cu o capacitate de 62-64 de locuri.

La castel este gătită zilnic mâncarea pentru cei 150 de copii care frecventează grădinițele din Jidvei, Bălcaciu și Sînmiclăuș, precum și pentru 80 de muncitori ai societății, precizează Irina Incze.

Sub castel se găsește un tunel care se zice că ar duce la castelul de la Sînmiclăuș, traversând și râul Tîrnava Mică.

Construit de contele Bethlen Miklos, conform planurilor proprii, și acest castel reflectă, în general, principiile arhitecturii renascentiste. Are două niveluri în formă de patrulater și turnuri de colț ce flanchează latura de nord. Pe un frontispiciu la intrarea în castel s-a păstrat intact blazonul princiar. Era apărat de un zid cu bastioane și șanț cu apă.

Castelul în care odinioară aveau loc baluri fastuoase a ajuns în, 1856, în proprietatea familiei Bruckenthal. Rând pe rând, castelul a servit ca școală agricolă, grădiniță, închisoare, cantină, carmangerie și secție de șampanizare.

Și castelul de la Sînmiclăuș, aflat tot în proprietatea omului de afaceri Claudiu Necșulescu, va fi restaurat în următorii doi-trei ani, după cum apreciază Irina Incze.

AGERPRES/ (A,AS — autor: Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu)