“Șimleul e dăruit din partea lui Dumnezeu cu tot felul de daruri. Are o poziție romantică, iar hotarul îi este cât se poate de roditor. Orașul se întinde sub poalele Măgurei, care se ridică în partea de meazănoapte până la o înălțime de peste 500 m, fiind acoperită cu vii și pomet în partea dinspre oraș”, se arată în “Schița monografică a Sălagiului”, din 1908. În acest oraș avea să-și mute reședința, încă din secolul XIV, familia Bathory.

“Istoria Șimleului Silvaniei este strâns legată de istoria familiei Báthory, care a fost proprietara domeniului Șimleu de la mijlocul sec. XIV. Din a doua jumătate a secolului XV s-a format ramura de Șimleu a acestei familii, care a dat Europei numeroase personalități. Cea mai importantă dintre acestea este fără îndoială Ștefan Báthory, născut la Șimleu în 27 Septembrie 1533, devenit principe al Transilvaniei (1571-1575) și Rege al Poloniei din 1575 până la moartea lui în 1586”, afirmă Daniela Marcu Istrate, arheolog expert în studii și cercetări la monumente istorice.

Domeniul Șimleului este menționat în documente încă din secolul al XIII-lea, iar din 1341 a intrat în posesia familiei Báthory. Despre ramura de Șimleu a acestei familii se poate vorbi abia din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când Nicolae al II-lea Báthory și-a mutat reședința de la Nyírség, în estul Ungariei, la Șimleu. În 1520, fiul său, Ștefan al IV-lea “de Somlyo”, iscălește o înțelegere “în casa noastră de pe domeniul numit Șimleu”, iar nepotul Ștefan al V-lea dă instrucțiuni referitoare la “intravilanele aparținătoare curiei de la Șimleu”.

Pe baza acestor informații s-a presupus că deja în secolul al XV-lea trebuie să fi fost existat o curie ridicată de Nicolae al II-lea Báthory, care trebuie căutată în compoziția cetății interioare, unde se poate presupune un edificiu modest, compartimentat în două sau trei încăperi, asemănător caselor țărănești de astăzi, înconjurat cu o palisadă pentru apărare.

Probabil spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul veacului următor a fost construită o incintă fortificată, prevăzută cu turnuri la colțuri și înglobând clădiri de locuit și administrative. Un document din 1567 se referă foarte probabil la această incintă atunci când menționează o curie fortificată, un castellum. La sfârșitul scolului al XVI-lea s-a construit o a doua incintă, prevăzută cu bastioane triunghiulare și un turn de poartă. Mai multe informații din acest interval se referă la meșterii care au lucrat pe șantier, dar planimetria poate fi reconstituită pe baza unui releveu din 1687 datorat unui inginer italian anonim care a însoțit în Transilvania un corp expediționar austriac condus de prințul Carol al V-lea de Lorena. În 1851, la un nou releveu se vede că cetatea suferise mari distrugeri, o parte dintre componente fiind dispărute.

Ultimul descendent al familiei Báthory care a stăpânit acest castel a fost Sofia Báthory, fiica lui Andrei al IV-lea și a polonezei Ana Zakreska, luată în căsătorie de principele Gheorghe al II-lea Rákóczi. Eșecul acestuia în expediția sa poloneză a fost urmat de evenimente nefericite pentru castel, care în 1660 a fost distrus de trupe turco-tătare. Apoi, după căderea cetății de Oradea și transformarea ținutului său în pașalâc turcesc, cetatea Șimleului a fost transformată într-o fortificație de graniță menită să oprească atacurile pornite din Oradea. Castelul a fost astfel înconjurat cu o palisadă, a fost apărat de căpitani numiți de principele Mihail Apafi și a devenit sediul mercenarilor germani ai acestuia.

După eliberarea Oradiei, în 1692, rolul militar al castelului începe să dispară treptat. La începutul secolului XVIII întregul ansamblu a fost incendiat din ordinul lui Francisc Rákóczi al II-lea, degradarea monumentului continuând apoi neîntrerupt. În 1851, la un nou releveu, nu au mai putut fi reconstituite bastioanele de pe latura de nord, iar din incintă nu au mai rămas decât două turnuri cilindrice. În epoca ce a urmat, șanțul de apărare al cetății a fost parcelat și casele orașului au mistuit încetul cu încetul zidurile de incintă.

Începând din 1993 s-au înregistrat câteva etape de cercetare arheologică parțială, însă abia din anul 2007 s-a conturat perspectiva deschiderii unui șantier arheologic sistematic pentru cercetarea incintei cetății, cu sprijinul primăriei orașului, care și-a asumat integral finanțarea acestui proiect, ca etapă preliminară în procesul complex de reabilitare a întregului ansamblu.

“Cercetările arheologice desfășurate între 2007-2010 au scos la iveală numeroase ruine, pe baza cărora s-a reconstituit forma primului castel, sistemul de fortificație, precum și etapele de transformare din secolele XVI-XVII, care au transformat reședința într-o cetate puternică. Probabil la începutul secolului XVI a fost construit primul castel, de formă rectangulară cu turnuri circulare la colțuri și cu un turn de intrare pe mijlocul laturii de vest. În interiorul zidului de incintă se aflau numeroase clădiri care făceau legătura între turnuri și asigurau necesitățile legate de locuința nobiliară, administrarea acesteia și apărarea în caz de primejdie. Curtea interioară, care pare astăzi foarte mare, era de fapt un spațiu restrâns organizat în jurul unei fântâni și a unui foișor. În exterior castelul era înconjurat de o palisadă, din patru șiruri de stâlpi legați între ei cu împletitură de nuiele și de un șanț foarte larg. Spre finele secolului XVI sistemul exterior de fortificare a fost extins. Șanțul a fost umplut și întreaga arie a fost înconjurată de un al doilea zid de incintă, prevăzut la colțuri cu bastioane în stil italian: ruinele a două dintre acestea încă sunt vizibile în parcul Șimleului, ca și fragmente din zidul înconjurător. (…) Acest nivel este sugerat nu doar de amploarea construcțiilor, ci și de foarte bogatul material arheologic care a fost recuperat din ruine: numeroase monede, vase întregi și fragmentare, pietre profilate, piese de port și de armament ilustrează detaliat istoria castelului, obiceiurile și nivelul înalt de trai al proprietarilor. Între cele mai spectaculoase descoperiri se numără sobele: numeroase teracote au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice și chiar câteva sobe întregi au fost recuperate din umpluturile încăperilor. Piese decorate cu diferite reprezentări de cavaleri, cu motive arhitecturale și florale precum și o sobă habană reprezintă descoperiri cu caracter de unicat pe teritoriul Transilvaniei”, afirmă Daniela Marcu Istrate, responsabilul științific al șantierului arheologic.

Cel mai important membru al familiei Báthory, al cărui destin se leagă de cetatea de la Șimleu Silvaniei este, fără îndoială, Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei și unul din cei mai importanți rege al Poloniei, dar un personal istoric de care se leagă una din legendele locului.

“Ștefan Báthory e născut la Șimleu Silvaniei. De numele său se leagă realizarea fazei renascentiste a castelului, centrul orașului și biserica romano-catolică. În biserică, pe timpanul portalului gotic de la intrarea principală se găsește de altfel o inscripție care arată că regele Poloniei s-a născut în acest oraș. El a fost Principe al Transilvaniei și apoi rege al Poloniei. La polonezi Ștefan Bathory are un cult imens. Ei consideră că au doi regi de seamă. Primul este Cazimir cel Mare, iar al doilea Ștefan Báthory. Recent, guvernul polonez a alocat o importantă sumă de bani pentru restaurarea sarcofagului regelui Bathory, amplasat în cripta catedralei din Cracovia. Este o personalitate renascentistă remarcantă, el introducând primele universități în Transilvania”, afirmă arheologul Csok Zsolt.

Originar din Șimleu Silvaniei, arheologul menționează și o legendă legată de blazonul familiei fostului rege al Poloniei.

“Conform unei legende locale, cei trei dinți din blazonul familiei Bathory se explică prin faptul că Ștefan a ucis în tinerețe un balaur care locuia într-o peșteră situată într-unul din versanții dealului Popos, de pe malul stâng al Crasnei, deasupra orașului. Ștefan a umplut mai multe blăni de oaie cu var nestins, balaurul a mâncat respectivele oi, după care a coborât la Crasna să bea apă. În momentul în care a băut, varul a început să se stingă în el și a ucis bestia. Principele i-a scos trei dinți, ce au ajuns pe blazonul familiei”, povestește Csok Zsolt.

Lăsând la o parte legendele, actualmente cetatea din Șimleu Silvaniei este imposibil de vizitat, accesul fiind interzis publicului larg. Din ansamblul monumental de altă dată se păstrează poarta principală, pe latura de vest, zidul de incintă al aceleași laturi, zidul de incintă sudic și estic, care se termină în turnul circula sud-estic. Bastionul patrulater și cel circular pe colțul nord-estic al fortificației, respectiv se mai văd fragmente din zidul de incintă nordic. În opinia Daniela Marcu Istrate, dar și a autorităților locale, istoria locurilor ar merita reînviată prin reabilitarea cetății și amenajarea unui parc arheologic.

Primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș, a precizat pentru AGERPRES că singura posibilitate de realizare a unui proiect mai amplu de restaurare este un proiect european pentru care primăria așteaptă deschiderea liniilor de finanțare pentru perioada 2014 — 2020.

“La un moment dat au fost finanțări din fonduri europene pentru astfel de investiții. Din păcate, momentul respectiv a fost ratat de către Șimleu. Lucrări de intervenție la cetate au existat. S-au schimbat acoperișurile la turnuri, au existat lucrări de primă intervenție finanțate de către Guvernul României prin Compania Națională de Investiții. Mă refer la perioada de dinainte de 2004. Apoi, din păcate, primăria n-a început să facă documentația. Începând cu 2005 am realizat că suntem în spate cu proiectul. (…) Am așteptat perioada 2014-2020, din păcate suntem în 2015. Acum, lucrările par a fi eligibile pe noua finanțare. Sper ca în septembrie să putem depune proiectul. (…) Proiectul presupune reabilitarea turnurilor și a porții de intrare, cel mai spectaculos element din tot complexul arheologic, amenajarea interioară sub formă de muzee, reabilitarea unei alte clădiri și inclusiv un teatru de vară, zone pentru comerț. Deocamdată, cetatea nu poate fi vizitată pentru că nu prea e nimic de văzut și e chiar un pericol de accidentare”, a menționat Septimiu Țurcaș.

Primarul Șimleului a adăugat că din incinta castelului urmează să fie mutate și două monumente comemorative, dedicate celor căzute pe câmpul de luptă, care nu-și au locul în incinta respectivă.

“Cercetarea arheologică a evidențiat un sit de o valoare extraordinară, cantitatea și varietatea vestigiilor depășind cu mult așteptările istoricilor și arheologilor și îmbogățind nesperat cunoștințele noastre despre această cetate, despre epoca ei în Transilvania și în regatul maghiar. Prin aceasta se diversifică și posibilitățile de reabilitare a monumentului, prin amenajarea unui parc arheologic integrat într-un turism local activ. Materialul arheologic bogat, aflat în prezent în custodia Muzeului Județean din Zalău, susține ideea organizării unui muzeu de sit, care să reconstituie diferite momente și spații din evoluția castelului”, a conchis Daniela Marcu Istrate.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Cristian Anghelache)