Literatura dramatică contemporană îşi caută cu îndărătnicie identitatea. Orgoliile creatoare năduşesc în eforturi epuizante, de cele mai multe ori sterile, de a impune direcţii de real interes în traseul dramaturgic. “Totul s-a spus deja. Nu mai există nimic nou despre care să scrii – aceleaşi fapte, aceleaşi minciuni, aceleaşi iubiri, aceeaşi tragedie şi aceeaşi bucurie. Dar poţi să scrii despre ele într-unfel nou, în felul tău”. (Eugene O’Neill)

Eve Ensler este o voce distinctă în teatrul american actual. Autoarea Monoloagelor vaginului, cîştigătoare a premiului Obie cu acest text, a fondat o mişcare mondială de luptă împotriva violenţei asupra femeilor – V-Day. “Fără birocraţie, fără ierarhizări, dar cu multă dragoste şi cu mult simţ al umorului” (Jane Fonda), V-Day este un catalizator care promovează evenimente creative pentru a revigora spiritul antiviolenţă şi sensibilizarea opiniei publice internaţionale faţă de agresiunea sexuală, mutilarea genitală, viol şi incest. Din 1998 şi pînă astăzi, organizaţia s-a răspîndit din Statele Unite în întreaga lume, avînd peste 800 de comunităţi de eficientă acţiune, ce impun o nouă viziune asupra femeilor, feminităţii şi sexualităţii.

Director artistic al acestei instituţii non-profit, care colectează fonduri distribuite apoi către organizatori şi programe din întreaga lume, ce militează pentru stoparea violenţei, pentru siguranţa şi libertatea deplină a femeii: Eve Ensler. Actriţă şi scriitoare acum consacrată, ea a explorat cu pasiune şi fineţe analitică universul stresant şi ambiguu al femeii contemporane.

Monoloagele vaginului este o piesă-eveniment în contextul realităţii americane dintre milenii, a cărei frenezie violentă o impune cu profundă eficienţă spirituală în perimetrul uman al întregii lumi. Şocul textului provine cu precădere din francheţea spovedaniei, din excentricitatea penetrării prin implozie a detaliului frust, din inocenţa pervertită în clişee şi tabuuri de o civilizaţie ce mistifică barbaria în reguli şi conduite gelatinoase.

Text incisiv, rafinat, îmbibat cu poezie autentică, simplă, emoţionantă, piesa Monoloagele vaginuluiîşi amplifică prin umor şi virtuozitate histrionică tendinţa cathartică pentru care a fost creat. La Madison Square Garden, în New York, 70 de stele de film, teatru şi televiziune, printre care Susan Saradon, Whoopi Goldberg sau Glenn Close, au întrupat cu aplomb ironic şi frenezie spirituală această piesă controversată, dar, cu siguranţă, de vibrantă autenticitate, ce sfidează prejudecăţile şi conservatorismul degradant al unei morale cangrenate de septicemia nepăsării.

Scenariul dramatic al Evei Ensler este de structură postmodernă şi îşi asumă deliberat libertăţi de construcţie ce agresează substanţa mimetică a dramaturgiei tradiţionale. Monoloagele vaginuluireconstituie, prin forarea densităţii structurii feminine, mărturiile şocante, dramatice, inedite, tulburătoare, agresive, perverse, ilare, pe care prin har şi tandreţe Eve Ensler le-a provocat unor partenere de dialog trăite în viaţa atît de seducătoare, fantastică şi de atîtea ori jalnică a prezentului nostru supercivilizat.

Premiera românească a piesei este cu siguranţă o reuşită prin cel puţin trei dimensiuni distincte. Curajul şi pasiunea de a o prezenta publicului aşa cum a fost scrisă. Valoarea spectaculară a reprezentaţiei este marcată de acurateţea descifrării sensurilor echivoce existente în text, debunul-gust al interpretării actoriceşti, de calitatea umorului ce vizualizează expresiile incendiare, de surprinzătoarea reflexivitate conceptuală ce aureolează militantismul declarat al autoarei. Alina Nelega a găsit expresia adecvată a traducerii piesei în româneşte şi a construit un spectacol în care regia sa e subtil consubstanţială mesajului feminist. Debutul scenografic al Alinei Herescu o impune încă de pe acum ca pe o certitudine în familia atît de sărăcită a tinerilor scenografi. Reuşita premierei naţionale aMonoloagelor vaginului de Eve Ensler este certificată şi de atitudinea artistică angajată ferm într-omisiune nobilă, necesară, de amplă rezonanţă civică.

Simplu şi cuceritor, şocant şi duios, rafinat şi buff, spectacolul interpretat cu devoţiune şi personalitate de Monica Ristea-Horga, Roxana Marin şi Elena Purea, frînează de multe ori direcţia violentă a textului,învăluind-o într-o strategică plasticitate aparent inofensivă, transformînd de multe ori violentarea şi agresivitatea năprasnică în mîngîiere teatrală. Aclimatizat la pudoarea unui public “cultivat” şi “cunoscător”, regia a tocit cu fineţe lama de oţel a bisturiului, eliberînd cu farmec şi talent drumul spre înţelegere. Mutarea accentelor nu alterează în nici un fel calitatea piesei, nici ţinta ei precisă, declarat educativă şi civică, potenţînd însă artisticitatea celor 11 monoloage atît de radicale prin expresia lor nudă. “Monoloagele vaginului este o veritabilă odă a sexului cald, echivoc, afectiv, prietenos, pasionat. Singurii inamici sunt misoginismul, ruşinea sexuală şi violenţa sexuală” – (The Nation, 5 martie 2001).