Facebook Twitter Email

Sezonul estival se caracterizează, la noi în țară, prin temperaturi ridicate, uneori chiar caniculare, cu temperaturi ce pot depăși 35 de grade Celsius.

Organismul nostru are nevoie de o grijă deosebită pentru o mai bună adaptare la acești factori externi. Astfel, pe lângă adoptarea unei vestimentații potrivite, fiecare dintre noi trebuie să evite deshidratarea, să se alimenteze corespunzător, cu un meniu bazat pe multe legume și fructe, dar să respecte și anumite restricții. Toate aceste măsuri nu trebuie să ne priveze, însă, de senzațiile olfactive, gustative și vizuale dintre cele mai plăcute, pe care ni le oferă multe dintre vinurile noastre.

Trebuie însă să le alegem în cunoștință de cauză și să le consumăm în cantități moderate.

Consumul moderat de vin, recomandat în orice ocazie și în orice anotimp, devine important mai ales în sezonul de vară.

Recomandările referitoare la moderație, făcute de autoritățile medicale, de producători sau de comercianți, diferă, însă, de la un individ la altul, de la femei la bărbați și țin cont de greutatea corporală, de starea de sănătate, de asocierea sau nu cu mâncăruri.

În general, se consideră că un consum moderat de vin, responsabil, este de 2-3 pahare (80-120 mililitri) pe zi pentru bărbați și 1-2 pahare pentru femei, notează prof. dr. Liviu Dejeu în cartea ”Vinul și sănătatea” (2011), valorile apropiate de minim fiind mai potrivite pentru sezonul de vară.

Un alt factor important, care trebuie avut în vedere, este tăria alcoolică a vinului. În țările occidentale, este preponderentă preferința pentru vinurile ușoare, de 10-11% vol., în timp ce în țara noastră este vădită tendința spre consumul vinurilor cu tărie alcoolică mai mare, chiar de 13-14% vol. Aceasta este determinată și de încălzirea climatică, care favorizează acumulările sporite de zaharuri și, prin urmare, conținuturi în alcool mai ridicate, fără ca aceasta să se coreleze cu însușirile calitative ale vinului. Cu atât mai mult, pentru perioadele caniculare, sunt recomandate vinurile ușoare, seci, răcoritoare, consumate la masa de prânz și la cină, precum și evitarea băuturilor ”tari”, precum țuica, vodka, rachiul, coniacul, whisky-ul etc.

Aciditatea vinului este și ea importantă, pentru că aceasta îi conferă o anumită prospețime, vioiciune, vigoare, însușiri care fac ca vinul să fie consumat cu plăcere, mai ales în anotimpul de vară. Vinuri cu aciditate ridicată se obțin la noi în țară în podgoriile și în centrele viticole mai nordice, cu climat mai răcoros (Podișul Transilvaniei, nord-vestul țării, nordul Moldovei etc). Totodată, sunt importante și soiurile care la maturitate au un conținut mai ridicat în aciditate, printre acestea numărându-se Iordană, Mustoasă de Măderat, Majarcă albă, Frâncușă, Galbenă de Odobești, Plăvaie, Fetească regală, Fetească albă, care sunt cultivate în aceste zone.

Se ține seama, de asemenea, și de armonia dintre vin și preparatele culinare. În anotimpurile de vară, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete și carne albă de pasăre, mâncăruri pe bază de pește, brânzeturi, sunt preferate vinurile albe, seci, tinere, cu o fructuozitate pronunțată. Selecția vinurilor albe, mai ușoare, aduce o răcoare delicată în zilele caniculare de vară, putând fi asociate cu mâncăruri pe bază de sparanghel, vinete, dovlecei, roșii, ciuperci, conopidă etc. Setea de vară poate fi stinsă cu un vin de Crâmpoșie, Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Mustoasă de Măderat, Frâncușă, recomandă prof. dr. C.Țârdea.

Vara sunt recomandate și vinurile roze, seci, precum și spumantele, acestea din urmă putând fi asociate cu majoritatea mâncărurilor, de la antreuri până la desert.

Vinurile albe și roze se servesc, de obicei, la temperaturi situate între 10 și 12 grade Celsius. Răcirea vinurilor albe urmărește exaltarea prospețimii și a fructuozității. Se recomandă introducerea sticlelor în frigider sau în frapiere umplute pe jumătate cu gheață și apă, evitându-se introducerea lor în congelator, întrucât răcirea bruscă duce la o pierdere din buchetul specific vinului sau chiar la accentuarea unor defecte, fără a mai menționa riscul spargerilor de sticle. De asemenea, nu este indicată nici introducerea cuburilor de gheață în vinul din pahar.

Vinurile spumante, printre care șampania sau Muscatul spumant, se servesc la temperaturi mai scăzute, de 6-8 grade Celsius, această temperatură permițând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată.

Potrivit legislației internaționale de protejare a denumirilor de origine, termenul “șampanie” nu poate fi folosit decât pentru vinul spumant obținut în renumita podgorie franceză Champagne.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva