Am cunoscut o parte dintre ei… Sunt oameni care au dorit să arate ceea ce au reușit împreună prin foarte multă muncă și cu foarte multă pasiune. Din pasiune și interes pentru dezvoltarea zonei a luat ființă, la inițiativa comunei Nucșoara, Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Făgărașul de Sud — Ținutul Posadelor, care a devenit un parteneriat public privat cu 49 de membri, dintre care 17 aparțin sectorului public și 32 sectorului privat. Denumirea GAL-ului provine, pe de o parte, de la poziția geografică (Făgărașul de Sud), iar pe de altă parte de la identitatea istorică (Ținutul Posadelor).

Cu ajutorul fondurilor europene, prin axa LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 — 2013, completat de dorința pentru mai bine a unor oameni, a început o poveste frumoasă. A fost un început greu, o adevărată provocare, dar care a adus rezultate pas cu pas, pentru că tineri remarcabili, reîntorși în satele lor, s-au arătat capabili și vrednici să construiască, să aducă bunăstare și să transmită mai departe. O poveste care poate fi spusă și trăită oriunde în România. Un exemplu care poate fi urmat.

* Programul LEADER în Ținutul Posadelor 
Sufletul și inima acestui Grup de Acțiune Locală, Tudor Radu, directorul executiv al Ținutului Posadelor, face bilanțul programului LEADER, cu care a reușit să resusciteze aceste zone. Se mândrește cu ceea ce a realizat și împărtășește și altora.

“La finalul implementării strategiei 2007 — 2013, ne mândrim că din cei 2,285 milioane de euro, valoarea nerambursabilă contractată, avem o rată de absorbție de 99,57%, adică 2,273 milioane de euro. Avem 47 de proiecte contractate, care sunt în faza finală, la ultima cerere de plată. De asemenea, ne mândrim că 14 din cei 15 parteneri publici pe care îi avem au primit finanțare pentru dotarea căminelor culturale, mai ales pe partea de articole vestimentare tradiționale, de instrumente muzicale, pentru că, așa cum am stabilit în strategie, am reușit să resuscităm viața culturală a satului. Aș mai aminti un alt element important: din suma de 2,285 milioane de euro, mai mult de 60% s-a dus către mediul privat. Consider că este o mare realizare, pentru că aici se creează plus valoare, locuri de muncă și tot de aici vin bani către bugetul local. Campionul GAL-ului nostru este de departe comuna Corbi, cu două proiecte publice realizate și șapte private”, povestește directorul GAL.

* Un singur investitor, trei proiecte private în Ținutul Posadelor
Mihai Ungurenuș, un tânăr investitor argeșean din comuna Corbi, beneficiar de fonduri europene, s-a întors în locurile natale hotărât să schimbe ceva și a dovedit, în scurt timp, că poate face lucruri deosebite. A început prin înființarea unei plantații de pomi și arbuști fructiferi, a continuat cu un depozit de fructe ultramodern și cu o pensiune agroturistică de patru margarete pentru zona văii Râul Doamnei. Și, bineînțeles, nu se oprește aici. Recunoaște că nu a fost ușor, dar știe că nimic nu se poate obține fără muncă și nimeni, nici chiar Uniunea Europeană, nu oferă nimic gratis. Recunoaște că fondurile europene nu sunt pentru cei săraci și că ai nevoie de bani ca să începi o investiție cu fonduri europene. Cu toate acestea, recomandă tinerilor să înceapă proiecte, iar autorităților să renunțe la birocrația excesivă.

“M-am născut în această zonă, am crescut cu pomi în grădină și îmi place acest lucru. Eu sunt contabil de meserie, am absolvit ASE, dar am studiat mult pe partea de plantații. Când veneam acasă și vedeam plantațiile învechite mă gândeam că este păcat să nu fac ceva. Mai ales că am fost pe afară și am văzut tehnologia lor. Lumea a evoluat, noi am evoluat și plantele au evoluat. Eu cred că trebuie să studiezi non stop, pentru că inovarea este la ordinea zilei. Am făcut un curs de pomicultură, iar acum urmez un master pe pomicultură integrată la Academie la București”, povestește Mihai Ungurenuș.

Primul proiect al tânărului localnic din comuna Corbi, sat Stănești, a demarat în 2010 cu plantația occidentală de pomi fructiferi și de arbuști, a urmat un al doilea privind achiziționarea unei mașini frigorifice și un al treilea: o pensiune și un depozit de fructe. În total, a investit 480.000 de euro numai din fonduri europene.

“Am început în 2010 cu o investiție de 300.000 de euro înr-o plantație de măr, afin și zmeură pe 5 hectare, plus echipamente, tractoare, sisteme de irigat, sisteme antigrindină și anti-ploaie. Am adus inovare, pentru că proiectul implementat a fost făcut cu Facultatea de Agronomie, cu Centrul de pomicultură integrată. Aici, nu avem doar afin, zmeur, mur sau coacăz, ci și goji, curmali sau kiwi. De asemenea, avem căpșuni, cireși, vișini și, bineînțeles, meri. Tot ceea ce se experimentează la Agronomia București se implementează și aici. Toate soiurile s-au adaptat foarte bine, iar producțiile sunt bune. La fructe de pădure am trecut de 10 tone la hectar, iar la măr de 50-60 de tone/hectar. Este un teren odihnit, am folosit doar gunoi de grajd, iar fructele, mai ales cele de pădure, nu necesită tratamente. Pot spune că ceea ce obținem este aproape ecologic. Cred că, în următorii 15 ani, vom culege efectiv roadele pentru că aceste plantații au o durată de viață de 15-20 de ani, la afin chiar de 50 de ani”, spune investitorul argeșean, adăugând că toată producția de fructe este depozitată și ulterior livrată unor supermarketuri din București și Pitești.

Îl întreb dacă merită să începi o investiție cu fonduri europene, dacă merită să lupți pentru obținerea lor, ținând cont de birocrația excesivă, dar și ce sfaturi ar putea oferi tinerilor care vor să investească într-o afacere la sat.

”Într-adevăr, există multă birocrație în obținerea fondurilor, dar, din păcate, nu se poate fără ea. Și în alte țări, precum Franța, Italia, pașii sunt la fel. Munca este la fel și pentru un proiect de 50.000 de euro, dar și pentru unul de un milion de euro. Nu îți dă nimeni vreun ban degeaba, trebuie să muncești, nu îți dă nimeni nimic gratis. Da, este greu, ne mai supărăm și noi și finanțatorii și cei care ne controlează, dar tot spun că în final merită efortul. Ce sfaturi aș da tinerilor care vor să înceapă un proiect? Vreau să le spun că este greu, pentru că trebuie să dețină ceva bani sau să-i poată lua din bancă. E greu, pentru că Taxa pe Valoare Adăugată este mare, partea de cofinanțare este mare. Însă, lucrurile au început să se mai îmbunătățească. Aș vedea, însă, partea de TVA cu taxare inversă. Cred că este cea mai simplă treabă care s-ar putea face, pentru că oamenii nu au TVA să susțină proiectele”, afirmă Mihai Ungurenuș.

Însă, tânărul investitor nu s-a oprit aici. A continuat să investească într-un depozit frigorific modern, cu o capacitate de 250 de tone, care îndeplinește toate standardele europene de calitate și de mediu. Este vorba de 250.000 de euro, din care 50% fonduri europene, tot pe programul LEADER, în cadrul GAL ‘Ținutul Posadelor’.

“Mi-am spus că producția din câmp trebuie depozitată în așa fel încât să-i păstrezi calitatea mai mult timp. Este un avantaj, deoarece numai așa poți scoate producția în lunile ianuarie și februarie, când prețul este mult mai bun. Vă spun de ce sunt preferate fructele din afară: pentru că noi nu putem oferi cantitatea și calitatea lor. De exemplu, pe mere, eu pot oferi doar o livrare locală, nu am suficientă cantitate pentru marile lanțuri. S-au plantat destul de puține livezi în ultimii 20 de ani, în schimb s-a defrișat de 10 ori mai mult decât s-a plantat, iar acum plantațiile sunt învechite. Lumea e în mișcare și, de aceea, se doresc soiuri rezistente, producții mari la costuri mici”, explică Ungurenuș.

Dar pentru că tinerețea face casă bună cu îndrăzneala și cu dorința de a reuși, tânărul investitor a decis ca brandul înregistrat pentru fructele pe care le obține ‘Livada bunicului’ să fie folosit și pentru o agropensiune turistică de patru margarete, pe care a construit-o și pe care de curând a introdus-o în circuitul turistic. Ineditul constă în faptul că oamenii vin aici, la pensiunea cochetă și primitoare din valea Râul Doamnei, se simt ca acasă, dar, mai mult decât atât, pot culege fructe din livadă și pot pregăti gemuri sau dulcețuri.

“Am văzut acest principiu pentru prima dată în Franța, Italia și Austria. Cred că aici pot veni familii cu copii de la oraș care nu mai știu ce este un afin sau un coacăz. Îi lăsăm singuri să își culeagă ce vor din livadă, să simtă gustul și calitatea fructelor. Am dorit să punem la dispoziția turistului condiții foarte bune, iar zona ne ajută și… nu ne ajută. Ne ajută pentru că este o zonă de deal și de munte, o zonă adevărată, curată și liniștită, mai puțin poluată, o zonă cu țărani adevărați, unde caii mai trag la căruță. Suntem la jumătatea distanței dintre Curtea de Argeș și Câmpulung, este zona de rezistență din munți a partizanilor anticomuniști, o zonă cu multă istorie. De aceea, vrem să facem și un drum al partizanilor în care să prezentam tot ceea ce s-a întâmplat atunci. Din păcate, nu ne ajută infrastructura”, spune tânărul investitor din comuna Corbi.

Ce oferă pensiunea ‘Livada bunicului’ și ce poate face bucureșteanul grăbit în aceste locuri, fie vară, fie iarnă, ne spune proprietarul…

“Practic, avem patru camere duble, spațioase, și Camera Gospodarului. Prețul unei camere este de 120 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus. Noi nu cazăm turiștii, dar îi lăsăm să culeagă singuri fructele, în orice cantitate, pe care ulterior o plătesc. Ce mănâncă este bonus. Prețul fructelor de pădure (zmeură, mur etc) este undeva la 10-12 lei kilogramul, afinele la 14 lei și goji la 30 de lei pe kilogram. Noi punem totul la dispoziție: partea de veselă, borcane, sticle, zahăr, tot ceea ce ar avea nevoie turistul dacă vrea să își facă sucuri, siropuri sau gemuri. În schimb, dacă este mai leneș, îi oferim produsele gata făcute și mai adăugăm undeva la 3 lei pe kilogram. Ne-am gândit că vara poate să participe chiar și la muncile din câmp, evident dacă își dorește, iar iarna să le arătăm viața la țară cu sănii, tradiții și obiceiuri, cu mers la cazanul de țuică. La pensiune, ne facem treaba cu doar un singur angajat, însă la plantație avem angajați șase oameni și mai aducem zilieri când avem nevoie’, explică Mihai Ungurenuș.

Ca planuri de viitor, pe listă se află un proiect de procesare, dar pe noul PNDR 2014-2020, respectiv procesare din flora montană, mure și afine, pentru producția de siropuri și dulcețuri.

* Cămine culturale, centre de agrement și jocuri de aventură
Comuna Corbi se mândrește și cu alte proiecte private, Centrul de agrement fiind doar unul dintre ele. Proiectul, realizat cu ajutorul GAL, se întinde pe 5.000 de metri pătrați și cuprinde două piscine, un teren de sport multifuncțional și o sală pentru sporturi de interior. Pentru acest proiect, societatea MB Divert Land a obținut o sumă de 900.000 de lei, nerambursabilă, din valoarea totală a proiectului, de 1,3 milioane de lei.

“Ne-am dorit să creștem atractivitatea spațiului rural și mă bucur că, deja, am început să avem pensiuni aici, pentru că turiștii, după ce se cazează, pot să vină și la puțină distracție. Vara vin mulți turiști spre Nucșoara, turiști care vor să ajungă pe Vf. Moldoveanu și, astfel, cred că putem să-i atragem și în zona noastră. Am decis să facem această investiție, pentru că reprezentanții GAL au venit spre noi, au făcut promovare foarte multă. Ei ne-au căutat să ne spună despre aceste fonduri și așa am decis să investim”, a spus administratorul societății Maria Baciu.

Un alt proiect, public de astă dată, este cel din satul Stănești, tot comuna Corbi, privind dotarea Căminului Cultural cu echipamente și costume populare necesare desfășurării activităților cultural artistice locale, deloc de neglijat: Rapsodia păstorească, ajuns un fenomen național aflat la a 65-a ediție, sau festivalul Corvus Corax. Fondurile europene nerambursabile venite prin GAL au fost de 133.000 lei, din valoarea totală a proiectului de 164.456 lei.

Dotarea bibliotecii publice ‘Luca Paul’ din Domnești și a secției muzeistice s-a realizat, de asemenea, printr-un proiect în valoare de 114.365 lei, din care 92.230 lei au reprezentat fonduri nerambursabile. Este cea mai veche bibliotecă rurală atestată, cu o vechime de 130 de ani. În arhive se odihnesc cuminți nu mai puțin de 22.000 de volume de carte din toate domeniile de activitate și 55 de cărți vechi, deosebit de valoroase, în slava și greaca veche, inclusiv un sigiliu roman, descoperit în grădina unui localnic. Din anul 2002 s-a pus și bazele secției muzeistice din cadrul bibliotecii, în care colecția de icoane vechi, care acoperă o perioadă lungă de timp, începând cu secolul al XVI-lea, până în secolul al XIX-lea, fac cinste locului. Sunt adevărate capodopere create sub influența artei bizantine. Au fost identificate 94 de icoane, dintre care 16 mari, împărătești, și 78 de icoane de dimensiuni obișnuite. O parte dintre icoanele mari sunt create în Țara Românească, o parte sunt rusești, dar sunt și “creații de import” din Serbia sau Grecia.

Dintre icoanele mari se detașează, prin vechime și valoare artistică deosebită, icoana unicat în țara noastră “Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului cu Pruncul’, datând cel mai probabil din anii 1518 — 1519. De asemenea, printre exponate există obiecte și unelte vechi, costume populare, o colecție de monede și medalii, fosile, pietre de mină, dar și artă modernă — metalo-plastie — donată acestui muzeu.

Cooperarea dintre GAL Leader din regiunea franceză Valle de Montlucon et du Cher și GAL-ul din Ținutul Posadelor a adus în premieră ‘Tărâmul Magic’, un joc de aventură, cu scopul de a promova teritoriul GAL. Acest proiect a avut ca scop valorificarea patrimonială a unor locuri remarcabile din GAL, crearea unui produs de descoperire turistică, având la bază un joc în familie, jocul de aventură. Banii pentru implementarea acestui proiect au fost investiți efectiv din cotizațiile membrilor GAL, în jur de 20.000 de euro, și se desfășoară ca o poveste cu șase personaje cu nume neaoșe din comuna Corbi, dar o poveste pe înțelesul copiilor.

* Turism în Ținutul Posadelor
Comuna Corbi, formată din satele Corbi, Corbșori, Jgheaburi, Poduri, Poenărei și Stănești, este vedeta GAL-ului Ținutul Posadelor, cea care a realizat nu mai puțin de 9 proiecte prin LEADER. Se mândrește cu o serie de obiective turistice în zonă care nu pot lăsa indiferent niciun turist.

“Suntem la jumătatea drumului dintre două capitale ale Țării Românești, între Curtea de Argeș și Câmpulung. Aici, în comuna Corbi, se poate vizita Mănăstirea Corbii de Piatră, avem zona partizanilor de la Domnești până la Nucșoara, istoria partizanilor și Casa Memorială a Elisabetei Rizea (simbolul femeii românce care a luptat împotriva comunismului — n. r.). În fiecare localitate, dar mai ales în Corbi și Domnești, veți regăsi un monument închinat istoriei partizanilor. Trebuie amintite porturile populare în autenticitatea lor, comuna Nucșoara cu Lacul Învârtita, unicul lac din țară de origine glaciară. Practic, în județul Argeș, un nod important, atât comercial, cât și cultural, sunt obiective foarte multe, dar din păcate nu sunt promovate așa cum trebuie”, spune cu mândrie, dar și cu regret Radu Tudor, directorul executiv al Ținutului Posadelor.

Despre Mănăstirea Corbii de Piatră, așezământ monahal rupestru inedit, localizat în județul Argeș pe raza localității Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei, se spune că a fost săpată în stâncă încă din secolul al XIV-lea, fiind reabilitată în perioada domnitorului Neagoe Basarab, în anul 1512. Așezarea rupestră este adăpostită într-un perete de stâncă înalt de aproximativ 30 metri și lung de aproape 15 metri. O altă particularitate inedită a mănăstirii, ce se mai găsește doar la două biserici din Bulgaria, este altarul dublu, unit într-o singură navă. Aceasta este, de asemenea, prima mănăstire de călugărițe din România.

Documentele și tradiția mai spun că la Corbii de Piatră, înainte de a fi lăcaș de cult, și-ar fi avut peștera secretă regele dac Dromihete (Dromichaetes) și că tot aici și-ar fi ascuns în vreme de război tezaurul. De altfel, în fața paraclisului și clopotniței mănăstirii, ambele construite în 1890, se află o imensă piatră ce păstrează urmele unui altar dacic.

* Investițiile private continuă pe noua strategie
Virgil Baciu, președintele GAL și primarul comunei Corbi, omul care a garantat în nume propriu avansul de 100.000 de euro pentru funcționarea GAL, spune că, până să ajungă la aceste rezultate, beneficiarii s-au lovit de birocrație și documentațiile destul de stufoase, de lipsa unor consultanți de calitate care trebuie să știe să pregătească și să gestioneze proiectele în perioada de implementare.

“Problema cea mai mare pe partea de finanțare nu cred că este neapărat legată de lipsa cofinanțării, ci și este legată de TVA, care ar putea fi rezolvată ușor prin taxare inversă. Acest GAL, pe care îl conduc de trei ani, a fost blocat, deoarece, ca să poți obține avansul pentru funcționare, trebuia să garantezi în nume propriu, președintele sau unul dintre membri. Nimeni nu și-a asumat acest risc. L-am garantat eu, cu filă CEC, deși exista un risc, pentru că dacă nu reușeam să depunem proiecte exista riscul de a pierde această sumă”, povestește președintele GAL.

Pe noua strategie 2014 — 2020, Baciu spune că va încuraja mai mult investițiile către zona privată, pentru că acestea sunt cele care aduc plusvaloare.

La rândul său, directorul executiv al GAL, Radu Tudor, menționează că pe noua programare suma alocată Ținutului Posadelor va fi dublă, respectiv 4,5 milioane euro, ceea ce înseamnă “proiecte mai multe de valori mai mari cu o plajă mai largă de activități eligibile”.

“Ne-am hotărât ca, în această perioadă programatică, să ajutăm mai mult partea de pomicultură, să mai înființam încă cel puțin două depozite de fructe în teritoriu. Avem deja unul, iar din analiza noastră ar mai fi necesare cel puțin două (…) Un alt element pe care vrem să îl dezvoltăm este cel al microîntreprinderilor și mai ales a celor care se bazează pe producție. Nu vrem să încurajăm serviciile, ci partea de producție care duce la crearea de locuri de muncă și la plus valoare’, precizează Tudor.

* LEADER în România
Beneficiile aduse de programul LEADER pentru GAL-urile din România au fost imense, susține vicepreședintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală (FNGAL), Valentin Mitrică, în ciuda unui început stângaci, acestea reușind să depună, la nivel național, 7.100 de proiecte pe programarea 2007-2013.

“La nivelul celor 163 de GAL-uri existente la nivel național au fost depuse 7.100 de proiecte, sumele fiind contractate în proporție de 97%, însă până la sfârșitul perioadei de programare (noiembrie 2015) cred că finalizăm 100% (…) Programul LEADER încurajează toate aceste aspecte legate de punerea în valoare a tradițiilor locale”, spune vicepreședintele FNGAL.

Viitorul program destinat GAL-urilor pentru perioada 2014-2020 “pune la bătaie” la nivel național o sumă de două ori mai mare față de actuala programare, respectiv 670 milioane de euro, din care 80% vor fi distribuite pentru populație și teritoriu, iar restul de 20% pentru realizarea strategiei. Această sumă va fi suplimentată cu 100 de milioane de euro prin Programul Operațional Capital Uman (POCU).

“Pe noua programare LEADER se încurajează și construcția a 200 — 250 de centre sociale de zi, un centru la nivelul fiecărui GAL, iar mentenanța și întreținerea timp de trei ani de zile să fie realizată prin programul POCU. De asemenea, pe noua programare au început să apară și proiecte pe non-agricol (…) și mă refer la activități în domeniul mediului. De exemplu, ar putea fi proiecte pentru strângerea deșeurilor, posibilitatea de a face o instalație de tocare a PET-urilor, proiecte de realizare de brichete, peleți din resturi vegetale și forestiere”, menționează Mitrică.

Cele 163 de GAL-uri existente în prezent reprezintă aproximativ 60% din teritoriul României, însă pe următoarea programare intențiile sunt de a acoperi 80-85% din teritoriu, în condițiile în care 87% din teritoriul României este rural.

În opinia reprezentantul FNGAL, viitorul nu va fi ușor pentru GAL-urile care acoperă teritorii mai mici, cele cu circa 10.000 de locuitori, însă există deja tendința de a se uni între ele, pentru că un GAL, să zicem ideal, ar fi cel care deservește între 30.000 și 70.000 de locuitori. Întrebat de zonele țării unde constituirea Grupurilor de Acțiune Locală au fost mai puțin receptive, Mitrică a afirmat că zona Olteniei este ‘în top’ pentru că are cele mai puține GAL-uri, respectiv Gorj și Mehedinți, câte unul, iar Vâlcea, două.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică)

A fost înființat la 7 iunie 1939, de Regele Carol al II-lea, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu fiind, la acea vreme, singurul muzeu etnografic în aer liber din România și din Europa dedicat pomiculturii și viticulturii — două îndeletniciri tradiționale. De-a lungul anilor s-a îmbogățit cu noi expoziții de bază, astfel că în prezent complexul muzeal cuprinde, potrivit sursei amintite, Conacul Golești și Muzeul în aer liber al pomiculturii și viticulturii.

Conacul Golești, monument istoric construit în anul 1640, și restaurat în perioada 1942-1943, cuprinde patru secții: Secția Memorială; Secția de Istorie deschisă în 1958 care prezintă evenimentele de la 1821, 1848, și 1859; Secția de Etnografie și Artă Populară a Regiunii Argeș, deschisă în 1962 și reorganizată în 1991, ce cuprinde 18 încăperi; Secția de Pedagogie organizată în 1963. Pot fi admirate aici obiecte de istorie memorială mobilier de epocă, obiecte personale ce au aparținut familiei Golescu, manuscrise, artă decorativă, carte.

Captură Foto: (c) Mihai Asofie / YouTube

Secția “Muzeul viticulturii și pomiculturii din Romania” a fost înființată în anul 1966. Aceasta prezintă civilizația țărănească de la mijlocul secolului al XIX-lea, din principalele zone viticole și pomicole ale țării, grupate pe provincii istorice cuprinzând 34 gospodării (18 viticole și 16 pomicole) repartizate astfel: 7 gospodării viticole și 7 pomicole pentru Oltenia și Muntenia, o gospodărie viticolă din Dobrogea, 4 gospodării viticole și 4 pomicole pentru Moldova, 6 gospodării viticole și 5 pomicole pentru Transilvania.

Cele aproximativ 60.000 de piese ilustrează istoria pomiculturii și viticulturii din România, instalații viticole și pomicole, obiecte de inventar gospodăresc, obiecte din lemn sau piatră și textile, dar și instrumentar specific provenind din afara gospodăriilor — crame sau conace. Exponatele au fost obținute prin achiziții sau donații. Se află la Golești peste 200 de monumente de cultură tradițională, în principal case și anexe gospodărești, clasificate în categoria tezaur.

Pot fi admirate teascuri și poverne, folosite la prelucrarea fructelor, linuri, folosite la stoarcerea strugurilor prin călcarea lor cu picioarele, dar și pivnițe, diverse tipuri de butoaie, căruțe și alte mijloace de transport, precum și ”lojnițe” folosite la uscarea fructelor. De asemenea, pot fi văzute construcții ridicate în vii sau livezi pentru adăpostirea uneltelor și a butoaielor cu vin și țuică, precum și singurul han de răscruce aflat într-un muzeu din România, adus din Posești-Prahova și datând din secolul al XIX-lea.

În cadrul muzeului mai sunt reprezentate și instituții nelipsite din localitățile rurale: o biserică din lemn de la 1814, adusă din satul argeșean Drăguțești; o școală sătească din secolul al XIX-lea, provenită din zona Comănești, județul Bacău; vechiul sediu al primăriei din comuna Hârsești, județul Argeș, un edificiu administrativ specific începutului secolului al XX-lea ce poate fi vizitat începând cu anul 2000.

Copiii se pot bucura vizitând plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi, pot vedea cum se ară cu plugul tras de cai sau cum se recoltează strugurii și fructele cu unelte tradiționale, iar în vacanțele de vară, pot învăța meșteșuguri tradiționale sub îndrumarea meșterilor populari și pot lua lecții de echitație, pe ponei sau cai lipițani.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

În imagine: Sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) din localitatea Ștefănești

Podgoria a fost atestată documentar ”…din 20 Mai 1388, când Mircea cel Mare (1386-1418) întărea Mănăstirea Cozia cu multe vii situate în Dealul Piteștilor și hotarul Călineștilor”, așa cum se menționează în volumul omagial ”Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești-Argeș, 1989”, dar denumirea de Ștefănești a apărut în documente abia în 1452.

Cu secole în urmă, viile din podgorie se întindeau pe o suprafață mult mai mare decât în prezent, plantații viticole situându-se pe versanții din apropierea apelor: Râul Doamnei, Valea Mare, Râncăciov, Cârcinov, Glâmbocel și Potopul.

Calitatea vinurilor produse în podgorie era apreciată încă din secolul al XVII-lea. Astfel, Paul de Alep scria, în ”Călătoriile patriarhului Macarie”, că ”Aici se face un vin bun și dulce, care are un mare renume, fiind cel mai bun din toate vinurile produse în Țara Românească”. Miron Costin (1633-1691), care era un mare admirator al vinurilor moldovene, laudă și vinurile din această podgorie: ”Pitești, unde sunt vinuri dulci…”, potrivit acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Pe atunci, plantațiile viticole aparțineau mai mult mănăstirilor sau boierilor, fiind amplasate pe terenuri favorabile viticulturii, drept dovadă stând înscrisurile în care se pomenește de ”dealul cu vii”, ”plaiul cu vii” sau ”loc de vie”.

Numeroase hrisoave atestă faptul că domnitorii munteni Matei Basarab (1622-1654) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714) dețineau vii întinse în aceste locuri. Culesul viilor reprezenta un adevărat eveniment. Oenologul Mihai Macici amintește, în cartea ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”, despre o lucrare din anul 1902, în care se consemna că: ”Se deșerta Capitala de boieri care, ca și Domnul cu curtea lui, veneau să-și culeagă viile din această podgorie. Goleștii, Leordenii, Grădiștenii, Floreștii, Bălăcenii, Crețuleștii, Izvoranii și alți boieri erau toți proprietari de vii în dealurile Piteștilor […]. La culesul viilor, dealul întreg din Coasta Câmpului, de-a lungul Izvoranilor, Ștefăneștilor, Vrăneștilor și până la Leordeni erau numai chiote, jocuri și veselie”.

Nicolae Iorga consemna, mai târziu, că domnitorul Constantin Brâncoveanu ”… de la Pitești, și nu din altă podgorie, a ales vinul pe care l-a trimis judelui Brașovului și generalilor austrieci a căror bunăvoință dorea s-o câștige”, potrivit acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii în lucrarea amintită. Interesul manifestat atât de mănăstiri, cât și de marile familii boierești, și îndeosebi de domnitori, pentru plantațiile viticole din această zonă se explică și prin faptul că cele mai renumite vii din Țara Românească erau cele din Dealu Mare și de la Pitești, regiunea fiind cunoscută drept ”Dealurile Piteștilor”.

În secolul al XVIII-lea, centrul podgoriei se stabilește la Ștefănești, devenit târg pentru vânzarea vinului cu ridicata, dar spre începutul secolului al XIX-lea, viticultura este retrasă înspre sud, diminuându-și ponderea.

Înainte de dezastrul filoxeric, survenit la sfârșitul secolului al XIX-lea, în podgorie se cultivau doar soiuri vechi românești și predominau, la fel ca în prezent, soiurile albe pentru vin, dar existau și plantații cu struguri pentru vin roșu. În multe localități se cultiva Gordinul, urmat de Braghină, Razachie, Tămâioasă, Berbecel, Corb, Bășicată și Coarnă. În secolele XVII-XIX, până la dezastrul filoxeric, podgoria se situa pe locul al II-lea între podgoriile Munteniei, după Dealu Mare.

Dezastrul filoxeric de la sfârșitul secolului al XIX-lea a făcut, însă, ca suprafața viticolă din podgorie să se diminueze mult. Alături de soiurile nobile au apărut numeroase suprafețe plantate cu hibrizi direct producători. În 1893, s-a înființat, la Goleștii-Badi, o pepinieră viticolă pentru producerea vițelor altoite, cu scopul refacerii viticulturii românești. La 28 ianuarie 1907, a luat ființă Societatea agricolă de viticultură ”Sf. Ștefan” din Pitești, iar în 1919 — prima cooperativă viticolă din România, numită inițial ”Cârcinovul”, apoi ”Dealul Topoloveni”, notează Valeriu D. Cotea în volumul mai sus menționat. În pepinierele din podgorie se altoiau acum soiuri autohtone, printre care Crâmpoșie, Gordan, Braghină, Tămâioasă, Coarnă, Negru mare, Negru vârtos, Vulpe, dar și soiuri străine, precum Riesling, Semillon, Sauvignon, Muscat Ottonel, Muscat Frontignan, Pinot gris, Pinot noir sau Traminer, se menționează în volumul ”Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești-Argeș” (1989).

În 1959, a fost înființată Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești-Argeș, în 1969 a fost pus în funcțiune Complexul de vinificație, iar din 1980, unitatea s-a denumit Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești. La 24 noiembrie 2004, stațiunea viticolă s-a transformat în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură, notează site-ul oficial al instituției, www.incdbh-stefanesti.ro.

În imagine: Pivnițele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) de la Ștefănești

Biotehnologia este o ramură tânără în știință, în cazul de față, biotehnologiile vegetale vizând utilizarea culturilor de celule vegetale și a tehnicilor de inginerie genetică, în scopul obținerii de noi soiuri cu rezistență la atacul agenților patogeni, la temperaturi scăzute sau ridicate, la secetă etc., precum și înmulțirea rapidă a soiurilor.

În colecția națională de germoplasmă, aflată în custodia Institutului, sunt păstrate, în prezent, peste 240 de soiuri de viță-de-vie libere de virusuri, cu care s-ar putea reface patrimoniul viticol al României. O serie de stațiuni viniviticole din țară își păstrează materialul genetic valoros la Ștefănești, printre acestea numărându-se Valea Călugărească, Drăgășani, Murfatlar, Pietroasa, Odobești sau Cotnari. ”Este o colecție unică în România. Tot acest material a fost selecționat în câmpurile de cercetare și producție ale stațiunilor viticole. Sunt și soiuri care au apărut în primii ani ai viticulturii și la care acum ne putem întoarce. Este vorba de un material viticol de înmulțire, din care se obțin butașii din categoria inițială, materialul de pornire. Dacă dispare un soi, îl putem readuce la viață”, a declarat, în anul 2013, pentru AGERPRES, directorul general al INCDBH Ștefănești, dr. ing. Constantin Tănăsescu.

În imagine: Spațiu de producție la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) de la Ștefănești

La fel ca în trecut, plantațiile cu vie din această zonă se întrepătrund cu livezile de pomi fructiferi, cu pădurea și cu așezările, iar crearea podgoriei a necesitat executarea unor ample lucrări de modelare a versanților în terase și aplicarea unor măsuri pentru a crea un regim favorabil culturii viței-de-vie.

Podgoria Ștefănești cuprinde trei centre viticole, Ștefănești, Topoloveni și Valea Mare-Dâmbovița, și în toate cele trei, pe primul loc se situează producerea vinurilor albe de calitate superioară.

Potrivit oenologului Mihai Macici, în centrul Ștefănești, vârful calitativ este reprezentat de vinurile de Sauvignon, seci și demiseci, și de vinurile demidulci de Tămâioasă românească. Sortimentul este completat de vinurile albe seci sau demiseci de Chardonnay, Pinot gris, Fetească albă și de cele seci de Riesling italian, Fetească regală și Aligoté. De asemenea, aici se produc și vinuri roșii de Fetească neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot. Tot la centrul viticol Ștefănești se realizează și băuturi de tip Brandy, având la bază vinuri mai acide și mai slab alcoolice, obținute îndeosebi din Fetească regală.

În centrele viticole Topoloveni și Valea Mare — Dâmbovița, se produc vinuri albe de Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon, Chardonnay, Pinot gris și Fetească regală, vinuri aromate de Tămâioasă românească și vinuri roșii din soiurile Fetească neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot, acestea din urmă având un plus de calitate față de cele obținute la Ștefănești, datorită acumulărilor mai mari de temperatură.

În imagine: Conacul Goleștilor

În podgoria Ștefănești, a fost construit, în anul 1640, Conacul Goleștilor, de către Stroe Leurdeanu, cu ajutorul meșterului Stoica, acesta fiind singura construcție laică medievală fortificată din țară. Regele Carol al II-lea a înființat, la 7 iunie 1939, Muzeul Dinicu Golescu, care s-a dezvoltat de-a lungul anilor cu noi expoziții care reflectă atât istoria familiei, cât și istoria culturii și civilizației tradiționale românești, notează site-ul oficial al instituției,www.muzeulgolesti.ro.

La Ștefănești — Argeș se află și domeniul familiei Brătianu, denumit Florica, după numele satului în care se află. Florica a fost prima fiică a lui Ion C. Brătianu, care a decedat în iarna anului 1865. ”Durerea părinților a fost grozavă și niciodată ștearsă”, își amintea sora ei, Sabina Cantacuzino, notează site-ul Centrului de Cultură ”Brătianu”, culturabratianu.ro. Domeniul Florica este situat în mijlocul unui vast parc dendrologic, înconjurat de podgoriile de la Ștefănești, și cuprinde un conac, o fermă, o capelă, o cramă, o gară și un observator astronomic. În capelă își dorm somnul de veci I. C. Brătianu, Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu, dar și Dinu și Gheorghe Brătianu, decedați în închisoarea de la Sighet.

În imagine: Biserica Brătienilor de pe domeniul Florica din Stefănești — Argeș

După ce a fost oaspetele lui Ion C. Brătianu, în toamna anului 1868, Regele Carol I al României prezenta Vila Florica, într-o scrisoare datată octombrie 1868: ”Poziția acestei vile e sănătoasă și încântătoare, destul de sus, pe o coamă de munte, împrejmuită de vii… Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la Valea Buzăului.”

Totodată, acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii amintesc de remarca academicianului I. Simionescu referitoare la podgoria Ștefănești: ”…în față spre răsărit, e culmea cu dealuri de la Florica numai vii, grădini și sprincene deluroase, printre care sunt presărate petele roșii, albe, ale vilelor cochete și caselor mai modeste. Valea Moselei nu e mai încântătoare decât această parte din Valea Argeșului”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Aproape 200 de instrumente muzicale aparținând colecționarului Viorel Cordoș pot fi văzute, începând de vineri, la Muzeul Județean Argeș, în cadrul expoziției “Loja Chitarelor”.

Viorel Cordoș, prezent la vernisaj, a declarat că a expus la Pitești doar jumătate din colecția sa, care cuprinde aproximativ 400 de instrumente muzicale, cele mai multe chitare, unele piese fiind extrem de rare.

Expoziția prezintă instrumente muzicale din perioada 1800 — 1980, achiziționate din Romania, Suedia, SUA, Austria și Germania.

“Sunt piese clasice și moderne, cu mărci precum Epiphone (Gibson), Fender, Ibanez, Crucianelli, Hauser, Hofner, prin intermediul cărora poate fi urmărită evoluția chitarei, a formelor și performanțelor ei, de-a lungul timpului”, se arată într-un comunicat al Muzeului Județean Argeș.

Expoziția poate fi vizitată până pe 19 septembrie, în sala Galeriei Naționale de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș.

AGERPRES / (AS — autor: George Onea, editor: Marius Frățilă)

Transfăgărșan
Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES ARHIVĂ

În această categorie se găsesc și Peșterile de la Piscul Negru, obiective mai puțin cunoscute, cercetate până acum doar de pasionații de speologie.

Munții Făgăraș, vedere aeriană
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Peșterile de la Piscul Negru sunt o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Arefu. Rezervația naturală declarată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național — Secțiunea a III-a — zone protejate) se află în Munții Făgăraș și are o suprafață de 0,50 hectare. Aria naturală reprezintă o serie de cavități în abruptul Vârfului Piscul Negru (2.248 m), străbătută de cursuri de apă, cu cascade și galerii cu diferite forme concreționare de ghirlande, coloane, pânze, cristale, stalactite, baldachine, etc.

Accesul către peșterile de la Piscul Negru se face doar de pe Transfăgărășan, din Nord — prin tunelul de la Bâlea, iar din Sud — dinspre localitatea Curtea de Argeș, cu excepția lunilor de iarnă, perioadă în care partea alpină a traseului este închisă.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peșterile de la Piscul Negru au fost descoperite în timpul lucrărilor în galeria de prospecțiune minieră din această localitate, în anii ’80. Această galerie a fost săpată la baza muntelui de pe versantul drept al Văii Capra, unde se intersectează cu valea Izvorului Sec.

La suprafață, urcând din dreptul intrării în galerie (1.195 m) de-a lungul văii Izvorului Sec, mergând pe deasupra galeriei, există câteva ponoare între 1.220 m și 1.320 m. Continuând urcarea, la cca. 1.510 m se află o zonă ce se întinde spre sud cu formațiuni calcaroase specifice, precum lapiezurile și dolinele.

Peșterile sunt accesibile din interiorul galeriei de prospecțiune, acum dezafectată. Galeria este parțial inundată de un pârâu care curge în interior. Peșterile sunt dezvoltate într-un bloc de roci dolomitice, calcare cristaline și roci impermiabile și se intersectează în mai multe puncte cu galeria de prospecțiune.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peștera 1 se găsește la aproximativ 310 m de la intrarea în galerie, pe o ramificație spre dreapta. Declarată ca fiind cea mai lungă din munții Făgăraș, cu o lungime cartată inițial la 447 m, peștera a ajuns, astăzi, la o desfășurare cunoscută de 791 m, o denivelare de cca. 43 m și o extensie laterală de 182 m.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Este străbătută de două cursuri de apă, pe cele două ramuri ale peșterii, care se unesc mai jos. Pe ramura vestică, care are și debitul cel mai mare, s-au creat câteva cascade spectaculoase, una dintre ele atingând aproximativ 8 m înălțime. Cursul de apă din galeria estică are un debit mai mic și dispare brusc la un moment dat.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peștera 2 se află în apropierea primei, pe o galerie lateral stânga, la 348 m de la intrare. Datorită poziționării intrării, respectiv la baza galeriei de prospecțiune, aceasta a fost folosită de mineri pentru deversarea apei, care venea din amonte. Ea are o dezvoltare de cca. 150 m și o denivelare de 22 m. Peștera 3 se află la 165 m de la intrarea în galerie și a necesitat, la început, eforturi considerabile pentru derocare, dezvoltându-se pe ambele părți ale galeriei, dar în special spre Sud. Are 115 m dezvoltare și cca. 7 m denivelare, cu o extensie de aproximativ 47 m. Este în mare parte joasă, strâmtă, cu acces anevoios. Speologii consideră că ea s-a format prin curgere sub presiune și remodelată apoi prin curgere liberă.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peștera 4 a fost descoperită pe o laterală, spre dreapta, între peșterile 3 și 1 ale galeriei principale, și se dezvoltă paralel cu acestea. Are două accese prin două galerii mici și asemenea celei dinainte, are în general spații incomode, greu de parcurs. Cavitatea are o dezvoltare de 348 m și aproximativ 34 m denivelare. Pe toată întinderea, se constată existența unor cantități mari de sedimente. Peștera 5 se află pe prima latură spre stânga, după Peștera 3, spre Peștera 1. Pentru a fi accesibilă, a fost nevoie de decolmatări și derocări succesive pe o galerie ascendentă, ajungându-se astfel la cartarea unei dezvoltări de cca. 17 m și a unei denivelări de aproximativ 14 m.

Peșterile de la Piscul Negru sunt în curs de cercetare și cartare, și necesită măsuri majore de consolidare și întreținere ale tronsoanelor de galerii ce conduc spre ele. Debitele importante de apă ce le parcurg, dar și galeriile cu lungimi apreciabile, fac din aceste peșteri obiective turistice de interes pentru turismul de explorare și aventură.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)